5 lucruri de făcut (sau nu) în Sibiu!

5 lucruri de făcut sau nu în Sibiu

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Îți place mult să călătorești? Ce tare! Și mie la fel! Dar, din toată treaba asta cu plimbatul, cred că cel mai mult îmi place să experimentez lucruri noi, descoperite mai mult din greșeală și mai puțin dintr-o documentare prealabilă. De-asta m-am gândit să fac o categorie pe blog prin care să îți prezint, pe baza experiențelor personale, și alte lucruri interesante de făcut atunci când vizitezi un loc, în afară de cele de care toată lumea știe. Pentru unii s-ar putea să fie noi, pentru alții deja știute, dar asta nu înseamnă că nu sunt funny! 😀

Logo History With MateiMă găsiți și pe Canalul de Youtube – History With Matei, unde vă prezint partea mai puțin cunoscută a istoriei românilor. Cum ar zice cineva, nu știu exact cine: History with Matei – Istorie, vrei, nu vrei! 😀

Nu există an în care să nu merg de cel puțin 2 ori în Sibiu. 2018 nu a făcut excepție și, în luna lui Decembrie, am fost de 2 ori în orașul lui Hermann, o dată cu învățăceii de la Școala de Ghizi, aflați într-o aplicație practică, iar a doua oară ca să sărbătoresc trecerea dintre ani. De fiecare dată găsesc ceva de făcut, ceva ce îmi rămâne din ultima vizită pentru că timpul nu mi-a permis atunci, și de fiecare dată orașul ăsta mă surprinde cu ceva. Fie că vorbim de o nouă străduță îngustă pe care o descopăr sau de o nouă expoziție dintr-un muzeu, Sibiul știe să nu te plictisească niciodată.

Cu timpul, am reușit să fac un top al celor mai interesante lucruri de făcut (sau nu) în Sibiu, un top realizat cu mult subiectivism și bazat pe experiențele mele turistice personale acumulate din foarte multe vizite de-a lungul timpului în orașul sașilor. Nu o să găsești în top lucruri consacrate, precum să vizitezi Piața Mare și Piața Mică, sau să spui o minciună pe Podul Minciunilor cu scopul principal de a vedea dacă se cutremură podul de cât de mare mincinos ești, pentru că nu așa funcționează blog-ul ăsta. 😀 Așadar, uite aici ce propuneri am din Sibiu pentru voi:

1. Ia-ți un bilet unic și vizitează toate muzeele și expozițiile din cadrul Muzeului Național Brukenthal! Atenție!!! Ca să faci asta, ai nevoie de o zi întreagă! Așa că, asigură-te că îți permiți să petreci o zi plimbându-te printre muzee și expoziții, sau că ai răbdarea necesară să acorzi atenție fiecărui obiect expus în parte. Crede-mă când îți spun că merită fiecare minut pe care îl pierzi făcând asta și stai liniștit, nu sunt chiar așa multe muzee pe care să le vizitezi: Palatul Brukenthal, Galeria de Artă Românească, Sala Polivalentă a Muzeului Național Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Vânătoare „August Von Spiess”, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Galeria de Artă Contemporană, Muzeul de Istorie „Casa Altemberger” și Sala cu Frescă! Bine, poate că nu sunt așa de puține, dar nu îți face griji, că sunt destul de apropiate unele de celelalte, majoritatea fiind prin preajma piețelor (Mare și Mică) și fiecare dintre ele oferă ceva interesant și unic de văzut. Apropo de „unic”, biletul unic de vizitare e de doar 45 lei pentru adulți și 12 lei pentru elevi și studenți.

2. Urcă în cele 2 Turnuri ale Orașului! Sună ca un film „Lord of the Rings”, dar e absolut obligatoriu să urci în ambele turnuri care veghează centrul Sibiului. Turnul Sfatului care face legătura între Piața Mare și Piața Mică printr-un pasaj și care era poarta de intrare în cea de-a doua linie de fortificații a orașului, și Turnul Bisericii Evanghelice, mai înalt decât cel al Sfatului și care poate fi văzut din orice colț al Pieței Mari. Cele două puncte de belvedere ale orașului îți oferă niște peisaje frumoase asupra urbei, în întregime și, dacă ai noroc de vreme senină, poți să vezi și Munții Făgărașului! Awesome! 😀

3. Vizitează cel mare muzeu în aer liber din România!  Despre Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu am mai scris și AICI! E un muzeu de-a dreptul impresionant și de vreo 5 ani încoace îl vizitez în fiecare an și nu mă plictisesc niciodată. Dacă ai avut bunici la țară și ți-ai petrecut ceva veri pe acolo, e imposibil să nu te regăsești în vreo casă țărănească expusă în muzeu, indiferent de regiunea țării din care vii. Și nici nu e departe de oraș, mai ales dacă ai mașina personală cu tine. Din centru până în Dumbrava Sibiului, unde se află muzeul, faci cam un sfert de oră, în funcție de trafic. Nu te panica, dacă ești fără mașină, poți să folosești din gară, linia 13 a transportului public în comun.

4. Servește masa la cel mai vechi restaurant din România! Situat la limita dintre Orașul de Sus și cel de Jos, Restaurantul Butoiul de Aur este atât de vechi încât, se spune că, până și Mihai Viteazul a trecut pe acolo înainte să meargă la Șelimbăr ca să se lupte pentru tronul de fier al românilor. Practic, restaurantul ăsta a prins toate unirile dintre români, mai puțin aia a lui Burebista… Cât despre mâncare, e foarte bună, personalul e extrem de amabil și cu un simț al umorului foarte fin, iar prețurile sunt foarte ok, dat fiind raportul calitate-preț. Recomand oricui are drum prin Sibiu să mănânce măcar o dată aici, dacă vrea să se simtă ca Mihai Viteazul înainte să facă ceva măreț. 😀

5. Vizitează Grădina Zoologică din Sibiu! Poate te gândești că nu are rost să mergi în Sibiu ca să vizitezi Grădina Zoologică, mai ales dacă vii dintr-un oraș care are deja așa ceva… Dar eu îți spun că merită să treci pe la Zoo Sibiu din 2 motive mari și late: pentru că e fix lângă Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului și pentru că e foarte bine amenajat, cu spațiu destul de generos pentru animăluțe. Au și un stejar secular, vechi de peste 600 de ani, chiar la intrarea în Grădină, dar și un lac destul de mare, unde te poți plimba cu bărcuțele, dacă e frumos și cald afară. Biletul de intrare e foarte ieftin, de doar 3 lei pentru adulți și 2 lei pentru studenți, elevi și pensionari.

Și uite așa, tocmai ce ți-ai găsit 5 idei despre ce ai putea să faci (sau nu) când ajungi prin fosta Capitală Culturală Europeană! Și, pentru că mă simt foarte darnic astăzi, îți mai dau o idee, BONUS!!!

6. Vizitează Castelul de Lut din Porumbacu de Sus! Se spune că, acum mult timp, prin zona Porumbacului trăiau niște zâne cu suflet bun. Ele se înțelegeau foarte bine cu localnicii și totul era frumos și pașnic, până când a venit un zmeu, pus pe distrus și pe schimbat legile justiției, care amenința pacea din zonă. Așa că, localnicii și zânele au făcut o alianță și l-au învins pe zmeu, deși pădurea unde locuiau zânele fusese arsă, iar ele au fost nevoite să plece și să caute altă pădure unde să locuiască. Au promis, totuși, că se vor întoarce când vor putea locui din nou aici. Și uite așa, a apărut Castelul de Lut – Valea Zânelor din Porumbacu de Sus, construit pentru întoarcerea zânelor și vizitat de foarte mulți turiști în fiecare an, mai ales că e la 35 km distanță de Sibiu, cum mergi spre Brașov. E obligatoriu să îl vizitezi dacă ești prin Sibiu!

Ultra BONUS!!!

7.Plimbă-te prin oraș cu un tur QuestoSerios vorbesc! Chiar e o alternativă super interesantă de a vizita orașul. Practic, ai ocazia să descoperi într-un mod foarte interactiv toate poveștile și legendele urbei, ca la un treasure hunt, dar de pe telefon! Unde mai pui că, dacă folosești codul promoțional withmatei la achiziția turului, o să ai și reducere de 10%! Asta așa, ca să ai parte de o experiență și mai faină!  Ce trebuie să faci?

  • să alegi un tur Questo potrivit și să dai Book Now
  • să apeși Add Promo or Discount Code și să introduci codul: withmatei și primești o reducere de 10%
  • să descarci aplicația Questo și să urmezi instrucțiunile ca să descoperi locuri și povești inedite

Eu zic să nu mai pierzi vremea și să te pui pe descoperit orașul!

Ascultă și povestea lui IERONIM BUDAC – Șoferul celebrului mafiot AL CAPONE, originar din Județul Sibiu!

Dacă vrei să vezi ce alte lucruri poți să mai faci (sau nu) în alte orașe sau zone, uite aici despre IAȘI, TIMIȘOARA, SIGHIȘOARA,BRAȘOV, BUZĂU, NEAMȚ, CHIȘINĂU, TÂRGU MUREȘ sau BUCOVINA!

  • Pentru mai multe fotografii din Sibiu, și nu numai, FOLLOW AICI (promit că dau follow back) 😀
  • Pentru legende din Iași și Români Celebri de Necunoscuți, SUBSCRIBE AICI
  • Pentru a fi la curent cu ce mai fac și pe unde mai merg, LIKE AICI (promit că întorc favorul) 😀

Publicat de

Travel with Matei îți prezintă lucrurile dintr-o perspectivă diferită, prin ochii unui ghid de turism care adoră să călătorească!

37 de gânduri despre „5 lucruri de făcut (sau nu) în Sibiu!

  1. Îți susțin cu mult drag toate recomandările. E foarte adevărat că Sibiul e un orășel în care poate doar din lipsă de chef și inspirație s-ar putea plictisi cineva. Am avut norocul să mă mut în Sibiu la jumătatea anului trecut și am vizitat Muzeul Astra și Zoo aproape în fiecare lună. În ambele locuri e foarte fain să vezi cum se aștern anotimpurile, la Astra e multă natură, foarte mult spațiu, nu prea multă lume, e liniște și poți să te plimbi în voie o zi întreagă și musai să mănânci la Hanul din Tulgheș, iar la Zoo se mai schimbă animalele, de exemplu toamna se găsesc acolo specii de rațe, gâște, berze și alte păsări pe care în mod uzual nu le găsești, nici ursul carpatin nu este vizibil tot anul, din motive lesne de înțeles 🙂

    Apreciază

    1. ‘orasel’?!? 😅👍
      Ne confunzi cu Sebes, fetita!
      Ne pare rau ca nu avem mii de blocaraie gri, enorme, hidoase, ca sa fim identificati (mai ales de catre romanasi) ca oras. Vezi ca si Dresda e la fel de ‘orasel’

      Apreciază

      1. Pentru ce e această atitudine? Nu am zis-o cu răutate. M-am mutat în Sibiu din Iași, după aproape 30 de ani trăiți acolo, tocmai pentru că îmi place foarte mult aici. Din punctul de vedere al suprafețe și numărului de locuitori este un orășel.

        Apreciază

  2. Ce fain. Cate idei bune. Trebuie sa ajung în Sibiu sa il explorez asa cum trebuie. Am fost acolo doar iarna și era ger, deci nu am apucat sa ma bucur de nimic.

    Apreciază

  3. Desi am fost de cateva ori in Sibiu (tot timpul „pe fuga”) inca nu am vizitat nici unul dintre obiectivele mentionate de tine. Cu siguranta, data viitoare, o sa-mi pastrez ceva timp si pentru sufletul meu. Multumesc pentru recomandari, Matei!

    Apreciază

  4. Cu mici exceptii, le-am facut pe toate. Am urcat in Turnul Sfatului, dar nu si in cel al bisericii si am ratat gradina zoo. Data viitoare recuperez😁 Articolul tau e extrem de util pentru cei ce vor sa vizitezi acest frumos oras 😊

    Apreciază

  5. Foarte bune recomandarile, mersi! Am fost si eu o data cand eram in liceu, si am reusit sa vizitez muzeul Brukenthal, insa din pacate acum 2 ani am avut o pana fix in apropiere de Sibiu, iar amintirile de atunci nu sunt foarte placute. 😀
    La cat mai multe calatorii!

    Apreciază

  6. Și pe mine mă surprinde plăcut Sibiul de fiecare dată. Parcă mereu are ceva nou de oferit. Dacă aș face un top al orașelor din România, Sibiul ar veni imediat după Timișoara și Brașov. Excelente recomandări, mulțumesc!

    Apreciază

  7. Buna,
    Ar trebui cumva sa updateazi articolul. Mâncarea de la Butoiul de aur este groaznica acum. Mulți, printre care și noi, cu siguranța, au ales acest restaurant datorită articolului tău.
    In rest, numai de bine despre Sibiu. 🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.