Jurnal de AFTERHILLS – Day 3 & 4

Vă spuneam într-un articol precedent (click aici) despre cum a fost în primele două zile la Afterhills. Am găsit muzică bună, atmosferă și mai bună, oameni faini și un spectacol pe cinste. Evident că, și în următoarele zile avea să fie la fel, poate chiar mai bine, aș spune eu. Dar haide să vă povestesc ce s-a mai întâmplat până spre finalul festivalului. Da, am spus finalul, pentru că s-a terminat! Gata! Până la anul va trebui să rămânem cu amintirile și momentele frumoase pe care să le scriem pe un blog sau, pentru cei care nu au probleme ca mine, pe care să le păstrăm în memorie!

Mare mi-a fost bucuria în ziua a treia când, deși se întețise foarte tare vântul, nu a plouat aproape deloc, ba mai mult, adierea vântului făcea ca vremea de afară să fie potrivită pentru un festival. Spre deosebire de ziua 2, de data asta am venit mult mai devreme, pentru că voiam să cercetez toată zona până când avea să se aglomereze din nou, spre seară. Și chiar așa a și fost, frate! Sâmbătă seara, din punctul meu de vedere, a fost cel mai plin! Foarte multă lume și, ce mi-a plăcut mie cel mai mult, foarte mulți părinți cu copii, semn că Afterhills a fost un festival extrem de civilizat. Dovadă că nu am văzut urmă de cocalari sau politicieni.

Revenind la subiectul principal, după ce mi-am terminat cercetarea, m-am dus acolo unde mi-a plăcut cel mai mult, cu o seară în urmă, adică la The Shed! M-a încântat atât de tare scena asta pentru că, deși era destul de mică, cei care au cântat acolo au transformat relația artist-spectator într-una foarte intimă și spectacolul devenea, uneori, mai interesant decât la Main Stage. Acest lucru s-a și întâmplat cu Silent Strike și Deliric (din nou omul ăsta șmecher) & Muse Quartet, care au creat, efectiv, un mare spectacol, dar mai ales cu Argatu și Moș Martin! Oamenii ăștia doi au făcut cumva și au chemat toată gașca pe scenă, și aici includ pe Cred că Sunt Extraterestru, Subcarpați, Umbre ș.a.m.d. Aveai impresia, la un moment dat, că erau mai mulți oameni pe scenă decât spectatori, dar nu a mai contat, pentru că au făcut o atmosferă de zile mari! Uite aici ca să vezi despre ce vorbesc!

A treia seară mi-am încheiat-o cu concertul unuia dintre DJ-ii care m-au făcut să mă îndrăgostesc de muzica electronică atunci când eram puștan, și anume cu Paul van F…ing Dyk! Se vede frate experiența! Pot să spun că de când a dat drumul la set și până la final a ținut publicul în priză tot timpul, fără nicio secundă de pauză! Ge-ni-al! Foarte frumos moment să îți închei seara! Dar hei, măcar știam că mai este o zi și mai am timp să mă bucur de festivalul ăsta!

A patra zi mi-am început-o în aceeași idee, cu gândul să mai hoinăresc pe acolo până avea să se aglomereze. Și uite așa în hoinăreala mea, m-am oprit la The Comedy Stage, unde i-am prins în acțiune pe Radu Bucălae, George Tănase și Ana Maria Călița, foști concurenți IUmor! Foarte faine numerele, chiar am râs cu lacrimi la unele glume, dar din păcate a trebuit să părăsesc incinta pentru că începuse ploaia, de care mă bucuram cu o zi înainte că ne ocolea. De data asta, se pare că n-a mai vrut să ne lase în pace. Și până să se termine ploaia m-am ascuns în The Shed (da, tot acolo ajung, orice aș face) unde am avut noroc că își începuseră numărul artistic, Jinxy von D`ers, o trupă de metal rock foarte promițătoare.

Într-un final avea să se termine și cu ploaia și, după mai multe hoinăreli, aveam să mă așez cuminte în fața Main Stage-ului, unde i-am ascultat pe cei de la Șuie Paparude, de la început până la final! Băieți din garda veche a muzicii electronice românești, au creat atmosfera de care aveam nevoie ca să ne mai dezmorțim un pic picioarele după ce am stat atâta timp pitiți, pe unde am apucat, ascunzându-ne de ploaie.

Ultimul artist pe care am reușit să-l prind înainte să mă retrag spre casă, pentru că na, unii oameni mai au și de muncă în prima zi din săptămână, a fost Tom Odell, pianistul cu o voce foarte pătrunzătoare care s-a bucurat de aplauze și ovații încă de la prima melodie pe care a cântat-o! Uite aici ce succes a avut băiatul la public. 😀

Și uite așa, mă retrag în ultima seară de la Afterhills, un pic cam cu reținere, dar fericit că am putut să fiu prezent la acest festival care se va transforma, încetul cu încetul, într-unul dintre cele mai mari din țară și, poate chiar din Europa de Est. Și nu spun asta doar așa ca să mă aflu în trend cu lumea. Sunt cât se poate de serios când afirm că, la nivel de organizare și de atmosferă, Afterhills a rupt anul ăsta!

Abia aștept anul viitor! Oare ce artiști vor veni? Bagă mare camarad! 😀