Ghidul de turism este la fel de bun ca documentarea pe care o face, motiv pentru care m-am gândit să dau o mână de ajutor și să postez aici, pe blog, o parte din informațiile pe care am reușit să le strâng cu timpul. Spor la documentare!

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / SPIRU PRASIN / PENEȘ CURCANUL / IERONIM BUDAC / EDWARD G. ROBINSON / PAZVANTE CHIORUL / VERA RENCZI / IULIU BARATKY / MARIA FILOTTI / DUMITRU DAN / BÂZU CANTACUZINO / TANTI MIȚA BICICLISTA / IANCU JIANU / CONSTANTIN HUMIS / NADIA GRAY / ELISABETA POLIHRONIADE / BARBU ȘTIRBEY / NICOLAE MILESCU SPĂTARUL / VLAD ȚEPEȘ / BAZIL ASSAN / PAPURĂ VODĂ / VERA ATKINS / IULIU BODOLA / GAVRIL CIOBANU / GEORGE POMUȚ

DIVA ROMÂNCĂ PENTRU CARE 3 BĂRBAȚI AU MURIT! // ALICE COCEA // Ep. 28

Alice Cocea s-a născut pe 28 Iulie 1899 în Sinaia.

Tatăl ei a fost generalul Dumitru Cocea, care făcea parte din comandamentul gărzii regale, iar mama ei a fost Cleopatra Cocea, jurnalistă provenită dintr-o familie de mici proprietari agricoli.

Fratele ei, Dumitru Cocea, a fost un avocat, antimonarhist și jurnalist comunist, iar sora ei, Florica Cocea, a fost și ea tot actriță în Paris.

Despre Florica Cocea am o poveste foarte amuzantă. Spre sfârșitul anilor `30 are loc nunta ei cu un nobil pe nume Bressy, care era consilier al ambasadei Franței din Varșovia. Doar că imediat după ceremonie, Bressy află de la cunoscuți că Florica era încă măritată în mod legal cu un român și se făcea vinovată de bigamie. Bressy nu stă prea mult pe gânduri și cere divorțul a doua zi. Explicația Floricăi pentru situația creată a fost că a trăit atât de mult timp despărțită de fostul ei soț încât a uitat, pur și simplu, de existența lui. Cum frate să uiți că ai un soț? 😀

Înclinațiile artistice ale lui Alice s-au manifestat încă de mică și debutează pe scena Teatrului Național din București la vârsta de 10 ani, în rolul „băiețașului” din piesa „Noaptea Învierii”.

Urmează apoi cursurile Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică și la vârsta adolescenței intră în trupa de teatru condusă de dramaturgul Alexandru Davila, fiul lui Carol Davila.

Începuse deja să atragă atenția bărbaților din jurul ei, și face deja o primă victimă.

Este vorba de un coleg de la Conservator, care se îndrăgostește nebunește de ea, doar că Alice era insensibilă la avansurile lui.

Încercase de nenumărate ori să se apropie de ea, dar de fiecare dată efortul rămânea fără succes.

Într-o seară, acesta schimbă strategia și se gândește să îl plătească pe șoferul lui Alice pentru a-i lua locul la volan și astfel să o conducă el acasă.

Cu ocazia asta ar fi reușit să fie suficient de aproape de ea ca să-i spună tot ce simte.

Dar, na belea. Alice se urcă în mașină la brațul lui Alexandru Davila, și el fermecat de frumusețea micuței actrițe.

Dezamăgit, colegul lui Alice de la Conservator se vede nevoit să-i conducă pe cei doi la casa lui Alexandru.

După ce îi lasă acolo, returnează mașina șoferului de drept și merge la casa lui Alice să o aștepte acolo până se întoarce și, astfel, să aibă ocazia să-i spună ce simte.

Se așează pe o bancă sub fereastra casei și așteaptă.

Afară era o noapte neobișnuit de geroasă.

Băiatul este găsit dimineața pe jumătate mort de frig.

Moare peste 2 zile din cauza unei pneumonii, fără să apuce vreodată să-și declare sentimentele.

După acest trist eveniment, Alice continuă să joace cu trupa de teatru în diferite turnee prin țară, unde va fi observată de a doua ei victimă.

De data asta e vorba de un locotenent de brigadă care o vede într-o piesă de teatru și se îndrăgostește pe loc de ea.

La fel ca în cazul studentului, eforturile lui de o cuceri pe Alice sunt inutile.

Din păcate pentru el, la scurt timp moare într-un accident de călărie, despre care presa vremii spunea că de fapt ar fi fost un act de sinucidere.

Alice își continuă nestingherită viața, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cariera ei va intra într-un impas în momentul în care trupa de teatru a lui Davila se destramă, dar Alice are deja un plan de redresare.

Pleacă în Paris și se apucă de Conservatorul de Artă Dramatică din capitala Franței.

În nici un an, la vârsta de 19 ani, debutează pe scenele din Paris într-o piesă de teatru de bulevard numită „Scandal la Deauville”, un nume cât se poate de predestinat.

Continuă să prindă tot mai multe roluri și devine rapid o stea a teatrului francez.

Era tânără, frumoasă, talentată și atrage instantaneu atenția presei, dar și a bărbaților din burghezia Parisului.

Unul dintre ei, contele Stanislas de la Rochefoucauld, decide să o ia de nevastă, deși Alice nu era acceptată nici de familie, dar nici de anturajul nobiliar al contelui.

Căsătoria și căsnicia au fost relatate în presa de scandal la foc automat, relația lor fiind un subiect de bârfă foarte mediatizat.

Așa cum era de așteptat, după doar 5 ani de la nuntă cei doi divorțează și lui Stanislas îi trece glonțul pe lângă ureche. Reușește să iasă din relație fără să moară.

Alice nu vrea să piardă prea mult timpul și chiar în timpul divorțului, începe o relație pasională cu locotenentul francez Victor Point, a treia ei victimă.

Cei doi pleacă pe un yacht într-o croazieră pe Riviera Franceză și Victor se gândește chiar să o ceară de nevastă.

Doar că, într-una dintre zile, acesta descoperă în cabina actriței scrisori de dragoste de la un anume Robert Lefebure, un alt bărbat îndrăgostit de Alice.

Un fel de amant la amant.

Într-o criză extremă de gelozie, locotenentul francez decide să-și pună capăt zilelor și își trage un glonț în cap chiar pe puntea ambarcațiunii.

Sinuciderea creează în Franța un val de ură la adresa lui Alice, presa acuzând-o că e singura vinovată de această moarte.

Lucrurile degenerează destul de mult și camarazii lui Victor o amenință pe actriță că o vor împușca în cap pe scenă dacă va avea curajul să-și reia reprezentațiile.

Ca să calmeze un pic lucrurile, Alice decide să meargă într-un turneu în Brazilia.

La întoarcere, revine pe scenă în rolurile care au consacrat-o din piesele de comedie construite în jurul temei de menage a trois cu amantul ascuns în dulap sau sub pat.

Adică exact rolurile pe care le juca și ea în viață.

Din 1930 face pasul și către cinematografie, interpretând roluri de damă cochetă în filme precum: „Puștiul de taică-miu”, „Asul de amor”, „Hai să ne căsătorim”, „Nicole și virtutea ei” sau „Iubițelul delicat”.

Acum serios, nu vi se pare și vouă că titlurile astea de filme descriu anumite momente din viața lui Alice?

Nu face prea mulți purici pe marile ecrane și ia decizia să-și încerce norocul și pe scenele de teatru din Berlin.

Ca să atragă un pic atenția asupra ei și să-și facă promovare, simulează o tentativă de sinucidere, dar presa din Germania nu o ia în serios.

Îi atrage totuși atenția lui Roger Capgras, un fascist declarat, care îi propune actriței să-i devină impresar.

Alice acceptă și cei doi încep și o relație de dragoste la urma căreia se căsătoresc.

După nuntă se întorc în Paris, unde preiau împreună conducerea cunoscutul Theatre des Ambassadeurs, exact când începea al doilea Război Mondial.

La un an distanță, în luna Mai a anului 1940, Parisul este ocupat de către naziști, iar Roger este numit director al unui ziar important.

Pe lângă asta, devine și agentul de legătură între teatrele pariziene și Biroul de Propagandă și Cenzură.

Asta era pentru Alice o nouă rampă de lansare, în condițiile în care actorilor de origine evreiască le era interzis să joace.

Datorită conexiunilor lui Roger, Alice va juca în fața unor săli arhipline, în prezența a zeci de ofițeri germani la brațul cărora era des văzută în restaurantele de lux ale Parisului.

Ca o mică paranteză, germanii au impus Franței ocupate un regim mult mai ușor decât cel impus țărilor cucerite din Est. Presa franceză era tolerată cât timp nu ataca Germania Nazistă și critica influența iudaică din viața economică a țării. Cultura era încurajată ca un mod de a face populația să uite de război, iar teatrele cunosc o epocă de aur cu săli arhipline și spectatori avizi.

Alice devine dintr-o dată cea mai căutată actriță din tot Parisul, pentru că erau multe piese de jucat și prea puțini actori să o facă.

Dar, această perioadă frumoasă din cariera actriței se oprește brusc, odată cu eliberarea capitalei franceze de către aliați.

Mai mult decât atât, încep și arestările celor care au colaborat într-un fel sau altul cu naziștii, iar Alice era pe listă.

Este reținută și i se deschide un proces.

Actriță se apără spunând că a acceptat să joace în piesele teatru din perioada ocupației naziste pentru că dorea să practice o rezistență prin cultură și astfel să blocheze invazia culturii germane.

Alice reușește să scape de condamare după ce autoritățile decid să-i pedepsească doar pe cei care au fost implicați în persecuțiile rasiale sau au afișat opinii pronaziste în mod fățiș.

Cu toate astea, Alice va avea interzis pe scena de teatru până în 1950.

După terminarea interdicției, încearcă să revină cu roluri pe scenă în comedii ușoare și operetă.

Singura rol mai serios îl va avea în clasicul Mizantropul lui Molliere alături de celebrul actor francez Jean-Louis Barrault.

În 1958 este împiedicată să joace într-o piesă de teatru scrisă de un scriitor antifascist executat de către germani. A fost considerată nedemnă din cauza trecutului ei de colaboraționistă cu naziștii.

Alice decide să renunțe la actorie și se retrage în Boulogne unde se dedică picturii.

Reușește să organizeze o expoziție cu lucrările sale și se bucură de un oarecare succes.

În 1968 își publică memoriile: „Dragostele pe care le-am iubit atât de mult”, iar la 2 ani distanță, pe 2 Iulie 1970, moare în casa ei din Boulogne.

În urma ei rămână o carieră controversată, cu multe scandaluri și intrigi în care a fost implicată.

Căuta să fie mereu în centrul atenției fără să țină cont de consecințe sau pe cine rănește în parcursul ei spre faimă.

Cu toate astea, numele ei a reușit să se impună în istoria teatrului parizian și a fost de multe ori menționat în lucrările de specialitate.

V-am țucat! :*