Ghidul de turism este la fel de bun ca documentarea pe care o face, motiv pentru care m-am gândit să dau o mână de ajutor și să postez aici, pe blog, o parte din informațiile pe care am reușit să le strâng cu timpul. Spor la documentare!

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / SPIRU PRASIN / PENEȘ CURCANUL / IERONIM BUDAC / EDWARD G. ROBINSON / PAZVANTE CHIORUL / VERA RENCZI / IULIU BARATKY / MARIA FILOTTI / DUMITRU DAN / BÂZU CANTACUZINO / TANTI MIȚA BICICLISTA / IANCU JIANU / CONSTANTIN HUMIS / NADIA GRAY / ELISABETA POLIHRONIADE / BARBU ȘTIRBEY / NICOLAE MILESCU SPĂTARUL / VLAD ȚEPEȘ / BAZIL ASSAN / PAPURĂ VODĂ / VERA ATKINS / IULIU BODOLA / GEORGE POMUȚ / ALICE COCEA

POVESTEA ULTIMULUI CĂLĂU DIN ISTORIA MOLDOVEI // GAVRIL CIOBANU // Ep. 26

Gavril Ciobanu s-a născut în jurul anului 1824, într-o familie de robi de etnie rromă de pe moșia Mănăstirii Cetățuia din Iași.

La vârsta de 17 ani, familia lui Gavril este vândută și acesta decide să fugă și să se ascundă în pădurile din jurul orașului.

Se apucă de tâlhărie și la început operează de unul singur.

Mai târziu, se alătură bandei lui Ion Chetrariu, un tâlhar celebru despre care se spunea că făcuse deja o avere din furturi.

Liderul bandei îl acceptă pe Gavril în organizația lui pentru că era omul de care avea nevoie să ducă la capăt treburile murdare.

Mai exact, Chetrariu avea o slăbiciune destul de mare pentru breasla din care făcea parte, și anume era un tip credincios și nu îl lăsa inima să comită crime. În schimb, Gavril era mai mult decât dispus să comită crime și să schingiuiască victimele, ba chiar se spune că îi făcea plăcere.

Primește porecla de Buzatu din cauza înfățisării înspăimântătoare și toată lumea era speriată de el.

Istoricul Eugen Șendrea îl descria ca fiind un bărbat înalt peste medie, corpolent, capul îi trecea cu mult peste pragul ușii, avea părul lung și murdar, ochii mici ca două măsline și unghiile mari și netăiate.

Faptele sale sângeroase și imaginea lui înfricoșătoare creează un adevărat mit urban în orașul celor 7 coline.

Toată lumea se temea să cadă pe mâinile lui Chetrariu și Gavril.

Banda lor funcționează cu succes timp de 8 ani de zile, până într-o zi când domnitorul Mihail Sturza devine sătul de tâlhăriile și crimele lor.

Formează o poteră și pornește în urmărirea și prinderea tâlharilor.

Potera își face treaba repede și, în scurt timp, Chetrariu și mâna lui dreaptă Gavril Ciobanu sunt prinși și încarcerați într-un beci aflat sub Curtea Domnească.

Pentru că aveau un istoric bogat în evadările din temnițe, cei doi sunt legați la picioare cu lanțuri grele de fier și păziți la ușă de gardieni înarmați cu flinte și pistoale.

Tribunalul îi judecă pe infractori în regim de urgență și îi condamnă la o sentință grea, moartea prin spânzurare.

Problema era că în acel moment la Curtea Domnească nu exista niciun călău care să ducă la îndeplinire sentința tribunalului.

Așa că, Sturza emite o ofertă de angajare către locuitorii orașului, doar că nimeni nu voia să accepte slujba de călău.

Ca să vă faceți o idee, majoritatea oamenilor evita această meserie, oricât de bine era plătită, pentru că cei care ocupau această funcție erau disprețuiți de societate.

Călăilor le era interzis să intre în biserici, iar oamenii nu-i primeau în case nici dacă erau pe moarte și aveau nevoie de ajutor.

De multe ori, singurele opțiuni pentru autorități erau albanezii, sașii sau rromii, cei din urmă fiind preferați cel mai des. Ba chiar și originile cuvântului călău vin din termenul rromani „kalo” care înseamnă „negru”. Colțescu likes this!

Din lipsă de opțiuni, domnitorul se hotărâște să aplice o metodă veche încă din Evul Mediu.

Oferă postul oricărui prizonier din temniță care acceptă să devină călău pentru colegii de celulă, în schimbul eliberării.

Bonus, viitorul călău ar fi urmat să primească o uniformă, o locuință și un salariu. Muncă la stat!

Singurul care se oferă dispus să accepte oferta de angajare, a fost Gavril Ciobanu care este imediat eliberat și pus la treabă.

Primul lui client urma să fie chiar fostul său șef, Ion Chetrariu.

Pe 18 Aprilie 1839, Gavril își duce sarcina la îndeplinire fără nicio ezitare.

Unge frânghia cu săpun ca să alunece bine, strânge lanțul în jurul gâtului lui Ion și trage capătul sforii pentru a finaliza acțiunea.

În tot acest timp, Chetrariu nu schițează niciun gest, nu face nicio mustrare și nu-i adresează niciun cuvânt fostului său protejat.

Probabil că era împăcat cu ideea.

După această primă zi la muncă, Gavril va fi responsabilul Curții Domnești, atât pentru execuțiile publice cât și pentru aplicarea pedepselor cu bătaia, nu că i-ar fi părut rău de asta.

I se confecționează o uniformă personalizată care era formată dintr-o tunică închisă la gât, pantaloni roșii, o căciulă pe cap pe care scria „Călăul Temniței”, un bici pe care să-l folosească la aplicarea pedepselor și o mantă roșie pe spate ca un fel de pelerină.

Primește domiciliu în fosta reședință a familiei Moruzi, o casă construită la începutul secolului al XIX-lea, care era poziționată foarte aproape de locul de execuții a orașului.

Două lucruri interesante vreau să vă spun aici. Înainte de Sturza, locul pentru execuții publice în Iași era în spatele Curții Domnești, pe podul ce lega grajdurile domnești de restul orașului, zonă cunoscută astăzi cu denumirea de Podu Roș, trimitere la culoarea podului mânjit de sângele condamnațilot. Iar zona orașului în care se află Casa Moruzi, locul unde a locuit Gavril, se numește Manta Roșie cu trimitere la pelerina purtată de călău la uniforma sa. Cu plăcere! 😀

Din păcate pentru el, cariera  lui Gavril se încheie pe 25 Octombrie 1847 odată cu execuția fraților Cuciuc, condamnați pentru că și-au ucis tatăl.

Fratele cel mare al familiei Cuciuc era funcționar la un minister și cel mic ofițer în armată, iar Sturza voia să-i dea ca exemplu pentru cei care vor să comită astfel de crime.

Din acest motiv, toți locuitorii Iașului, de toate categoriile sociale, erau invitați pe câmpia de lângă Mănăstirea Frumoasa ca să fie martori la execuție.

Gavril se achită din nou de sarcină într-un mod profesionist și la câteva zile distanță este trimis la Dorohoi ca să ducă la bun sfârșit și execuția mamei vitrege a fraților Cuciuc, complice la moartea soțului ei.

La începutul anului 1848, Sturza desființează pedeapsa cu moartea și odată cu ea și postul lui Gavril.

După eliberarea din funcție, fostul călău primește o pensie anuală de 500 lei de la stat și se retrage la Mănăstirea Secu din Neamț.

Se spune că ar fi parcurs pe jos distanța dintre Iași și Secu pentru a-și ispăși păcatele și odată ajuns la mănăstire, ia decizia să se călugărească.

Scriitorul Alexandru Vlahuță pomenește despre părintele Gavriil de la Secu în opera sa „În Munții Neamțului”.

Astăzi, Casa Moruzi de pe Manta Roșie este părăsită și despre ea se spune ar fi bântuită de fantomele celor executați de Gavril Ciobanu. Casa rămâne singurul lucru care mai aduce aminte de existența ultimului călău din istoria Moldovei.

V-am țucat! :*