Vine acea perioadă din an, în care toți oamenii fug după cadouri pentru cei dragi. Străbat supermarket-uri și mall-uri, în lung și-n lat, în căutarea cadoului perfect pentru persoana mult iubită (de obicei o pereche de șosete, o carte sau o cană care, de obicei, e personalizată ca să pară mai specială). Ce-ar fi dacă, în această alergare nebună a noastră, am căuta și niște cadouri pentru niște persoane mai puțin favorizate decât noi? Cu siguranță vor aprecia mai mult acea carte sau pereche de șosete. Desigur, astfel de gesturi ar trebui făcute mai des, nu doar în preajma sărbătorilor de iarnă, dar măcar acum, atenția ta e concentrată pe cumpărături! 😀
Și dacă tot am atenția ta, îți propun un proiect umanitar organizat de Asociația Turistică Ghizii României și care are ca scop ajutarea unor elevi de liceu (majoritatea) care provin din familii defavorizate și care trăiesc în Căminul Social „Sf. Andrei” din Iași, pentru a putea merge la școală. Doar că, ei mai au nevoie de câteva lucruri ca să poată învăța și să își petreacă anii de liceu în condiții bune. Știi și tu! Că doar și tu te-ai bucurat de anii fără griji ai liceului. Singura diferență e că ei au deja prea multe griji și noi încercăm să mai luăm din ele, prin câteva donații de bun simț, zic eu, cum ar fi niște lenjerii de pat, pilote, îmbrăcăminte de iarnă și, de ce nu, cartea aia pe care voiai să i-o dai cadou altcuiva care, probabil, nu ar aprecia-o la fel de mult! 😀
Dacă ești interesat să participi cu o mică donație, îți las mai jos toate informațiile de care ai nevoie ca să știi unde și cum poți să faci asta! Hai să facem și noi o faptă bună (sau mai multe, de ce nu?) de sărbători, înainte să vină Moșul să ne laude! 😀
Detalii proiect din descrierea evenimentului de pe Facebook „O rază de lumină la Iași”:
CE REPREZINTĂ O RAZĂ DE LUMINĂ ÎN RUCSACUL LUI MOȘ CRĂCIUN?
– cadoul din rucsac reprezintă o încercare, minusculă, de a face lumea un loc mai frumos. În fiecare an, echipa ATGR, în preajma sărbătorilor de Crăciun, încearcă să pună un zâmbet pe chipurile copiilor și bătrânilor care au nevoie de un ajutor din zona Bucureștiului.
Anul acesta ne-am hotărât să deschidem o ediție și pentru copiii din zona Moldovei, mai exact din județul Iași, copii care au nevoie de un sprijin.
O rază de lumină NU este Moș Crăciun, ci este despre oameni care ajută alți oameni, despre altruism și compasiune.
CÂND?
Perioada de donații a cadourilor este 26.11 – 17.12.2018
Distribuția va avea loc pe data de 18 decembrie 2018.
CE PUN ÎN RUCSAC?
Primim în cadrul acestei campanii – O rază de lumină în rucsacul lui Moș Crăciun – doar lucruri pe care, de altfel, nu le folosești și sunt noi.
Copiii au între 15 și 18 ani (2 fete și 15 băieți), deci plănuiți să puneți în rucsac lucruri care să li se potrivească vârstei.
Vă rugăm să nu puneți alimente perisabile sau care s-ar putea deteriora/desface în timpul manipulării.
LOCAȚIA DE COLECTARE A CADOURILOR:
Sediul Asociației Turistice Ghizii României Iași (Agenția Old Line Travel), Bvd. Ștefan cel Mare, nr 8, bl C2-C3, (înainte de intrarea în Galeriile comerciale – dinspre Casa Modei). Sediul este deschis de luni până vineri de la 10.00- 18.00.
CINE SUNT BENEFICIARII Campaniei O rază de lumină în rucsacul lui Moș Crăciun?
Încercăm să ajutăm elevi de liceu cu rezultate foarte bune la școală (media minim 8, nota 10 la purtare și fără absențe), din cadrul Centrului Familial Sf. Andrei, Iași. Sunt elevi din mediul rural, al căror familii sunt defavorizate și nu își permit să întrețină copiii la școală, sau elevi care sunt fără familie.
Cu cât avem mai mult ajutor cu atât mai mult vom putea ajuta centrul familial și vom mări posibilitățile să susținem cât mai mulți copii să își continuie studiile.
LISTA DE LUCRURI binevenite pentru centrul familial și copii:
Pilote, lenjerii de pat de 1 persoană, fier de călcat, tacâmuri, farfurii, scaune pentru sala de lectură, încălțăminte de iarnă, geci, produse de igiene personală, cărți de beletristică, board games, penare.
Copiii sunt la licee cu profil informatică, economie și comerț, teologie.
CUM TE POȚI IMPLICA?
Există numeroase modalități de implicare:
– Vino cu lucruri utile conform listei – cel mai bun mod de implicare este să pregătești un cadou sau mai multe, pe care să le aduci la locația de colectare.
– Vorbește despre #orazadelumina in #rucsaculluimoscraciun spune și altora, folosind metodele pe care le ai la îndemână: poate un articol pe blogul tău, sau să preiei unul din bannerele campaniei și, nu în ultimul rând, ajută-ne să distribuim în social media mesajele noastre.
Nu acceptăm, nu cerem și nu primim donații în bani.
Poți fi și tu o speranță pentru Vlad, Daniel, Ștefan, Robert și toți copiii ce au competențe școlare bune și foarte bune, dar care se află în imposibilitatea de a se putea susține financiar în demersul educațional.
Susțineți și voi educația, ajutând acești copii care reprezintă viitorul nostru de mâine!
Echipa ATGR & Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” din Iași!
Mai jos ai și afișul campaniei umanitare pe care poți să îl preiei și să-l distribui prietenilor tăi cărora te-ai decis să nu le mai faci cadouri de Crăciun! 😀
Lumea un loc mai bun… Ce bine suna! Si ce frumos ca te implici in astfel de actiuni! Inspirational!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! :*
ApreciazăApreciază