Luni, 2 noiembrie, ora 21:28, 2015. Mă chinui de aproape 2 ore să scriu ceva. Voiam să scriu despre un topic interesant, pe care îl aveam în cap de ceva vreme, dar nu îmi găseam timpul potrivit. Aveam multe idei în cap, acum n-am nici măcar una… Azi nu pot!

Caut o melodie să o ascult, să-mi vină inspirația. O găsesc și îi dau play! De trei zile, mă gândesc doar la ce s-a întâmplat… Citesc articole peste articole, postări pe Facebook și ascult știrile la radio. Nu cred că sunt singurul, dovadă că news feed-ul meu pe Fb e plin de discuții și știri despre…

Ascult și citesc versurile melodiei de mai sus. Recunosc că nu știam de existența trupei, nu este în sfera mea de interes în materie de muzică pentru că nu sunt fan metal, dar între ei și pseudoartiștii de Kiss sau Zu, aș alege, fără să ezit, să merg la un concert de-al lor. Mesajul melodiei este despre lupta anti-sistem. Ironia sorții… Același sistem care a permis să se întâmple și tragedia…

Mă simt afectat, fără chef și indispus. Asta pentru că mă gândesc că acolo și-au dat viața tineri ca mine și ca tine. Tineri care sunt studenți, angajați, antreprenori. Tineri cărora le place frumosul, muzica și arta. Tineri care visează și pun umărul la schimbare!

Cuvintele curg greu în seara asta. Dau play încă o dată. Mă gândesc la ai mei, cât s-au chinuit să ne țină în facultate, cu program de muncă fără weekend și pachet trimis la fiecare 2 săptămâni. Dacă eram și eu acolo sau oriunde altundeva, mai aveau vreun rost toate eforturile? Mă gândesc cum mă suna mama, de fiecare dată când mai vedea câte ceva pe la știri, doar ca să se asigure, chiar dacă în sinea ei știa că n-are cum… Mă gândesc cum mă gândeam atunci cât de prostesc este să facă asta…

Mă gândesc de câte ori nu m-am gândit vreodată, când mergeam într-un club/pub/bar, după o zi de muncă, din ce e făcut tavanul sau câte ieșiri am de aici? Nici ei nu cred că s-au gândit… Pentru că nu voiau altceva decât să se simtă bine, să simtă momentul, să uite de săptămâna aia obositoare de la muncă sau de la facultate sau de acasă…

Azi nu pot, să fiu blogger sau să fiu ghid… Azi nu pot să fiu nimic! Azi sunt cu gândul la ei, cei ca mine și ca tine. Cei care cred…