Șofer-Ghid!

Șofer ghid

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Săptămâna trecută mi-am petrecut weekend-ul într-un mod plăcut, chiar dacă eram ghid și practic eram la muncă. Dar asta e frumusețea meseriei de ghid, muncești într-un mod plăcut. Nici nu are cum să fie altfel, pentru că ești într-o continuă călătorie, vezi tot timpul locuri frumoase și cunoști tot timpul oameni interesanți cu povești, mai mult decât interesante. Și pentru că în ultimul articol vă povesteam de prima mea experiență ca ghid de turism, m-am gândit ca de data asta, să scriu despre ultima mea experiență, despre weekend-ul frumos de săptămâna trecută.

Înainte să încep, vreau să înțelegeți un lucru, anotimpul meu preferat este toamna. Faptul că fac ce-mi place într-o perioadă a anului pe care o ador, îmi oferă o energie incredibilă, mai ceva ca aripile BouluiRoșu. Asta așa ca o mică paranteză! 😀

Logo History With MateiMă găsiți și pe Canalul de Youtube – History With Matei, unde vă prezint partea mai puțin cunoscută a istoriei românilor. Cum ar zice cineva, nu știu exact cine: History with Matei – Istorie, vrei, nu vrei! 😀

Revenind la lucruri mai serioase, după cum spuneam, weekend-ul trecut am avut ocazia să fiu șofer-ghid (da, da, ați auzit bine și șofer și ghid, pentru că ghidul de turism trebuie să știe de toate: să povestească, să conducă, să cunoască minim 2 limbi străine și maxim 99, să întrețină atmosfera, să danseze, să cânte, să gătească, să schimbe roata, etc.) unor oameni super de treabă, care au ca ocupație, protecția și îmbunătățirea calității vieții persoanelor care suferă de autism și a familiilor acestora. Printre ei și doi olandezi, medici logopezi, care de 8 ani de zile, vin în România să dea o mână de ajutor copiilor care suferă de această boală. Citind aceste lucruri, vă cam dați seama cu ce oameni am avut ocazia să fac pe ghidul. Pardon, șofer-ghidul!

Excursia, a fost organizată mai mult, pentru a le oferi șansa olandezilor, să cunoască o mică parte din țara noastră și deci atenția, trebuia să o direcționez, mai mult către ei. Voiau să vadă o fermă și cum se trăiește în una, cum se îngrijesc animalele și cum se mănâncă, motiv pentru care, locația cea mai potrivită pentru acest tip de turism, care se numește selfieagroturism btw, a fost Moșia Cai de Vis din județul Botoșani. Oferea tot ce aveam nevoie, de la camere de cazare în stil rustic, la mâncare gătită din preparate de la fermă și un grajd mare de cai, vaci și capre (erau și trei țapi foarte amuzanți).

Cu locația stabilită și clarificată, vineri dimineață m-am întâlnit cu grupul la noul Palat de Justiție al Iașului și i-am urcat pe toți într-un Renault Traffic 8+1 (ca șofer care deține categoria B, era maxim ce puteam să conduc, suficient, având în vedere că aveam 8 turiști…hmmm, coincidență sau nu? 😀 ). Am pornit cu direcția Botoșani. Încă de la primul contact, mi-am dat seama că am de-a face cu oameni voioși, energici și open-minded. Olandezii, un el și o ea, cuplu la vreo 40 ani, stăteau pe scaunele din față, așa că am început să vorbesc cu ei, să le explic traseul, încotro mergem, istoria zonei, tradițiile și obiceiurile românești specifice zonei, economia, industria zonei și așa mai departe. Când am terminat discuția eram deja la Botoșani (recunosc, am momente când nu mă mai opresc din vorbit, atunci când încep, probabil că și asta este o cauza pentru care nu am foarte mulți prieteni).DSC_0471

Ne-am oprit în apropiere de Uvertura Mall și am mers către centrul istoric al Botoșaniului, unde le-am prezentat, tuturor, istoria acestui centru proaspăt recondiționat. Ce mi-a plăcut foarte mult la olandezi, a fost că erau foarte curioși, despre absolut orice și puneau foarte multe întrebări, ceea ce, pe tine ca ghid, te avantajează foarte mult, pentru că ai posibilitatea să îți dezvolți discursul foarte mult. Plus că mie îmi place să vorbesc. 😀DSC_0481

După acest mini-tur de Botoșani, ne-am urcat înapoi în mașină și am pornit către moșie. Continuând conversația cu olandezii, am ajuns la o discuție foarte interesantă, despre drogurile ușoare care sunt legale în Olanda. Da, atât de open-minded erau. Și mi-au spus ceva foarte interesant și brutal în același timp, și anume că, impresia generală a lumii este că dacă ești olandez, foarte probabil consumi droguri legale, ceea ce este complet fals și este valabil și pentru majoritatea populației din Țara Lalelelor. Cei ce consumă sunt turiștii în mare parte, foarte puțin, cetățenii statului, dar și întotdeauna există un dar, olandezii, cei tineri în special, după legalizarea drogurilor ușoare, au început să renunțe la acestea și să treacă la următorul nivel de droguri, deloc legale, cum ar fi cocaina, heroina etc, pentru că e mai incitant și mai periculos să faci asta, tocmai pentru că nu sunt așa de mainstream ca cele ușoare. Ceea ce te face să te gândești, oare dacă s-ar legaliza toate drogurile din lumea asta, oamenii n-ar înceta să le mai consume? DSC_0469Tocmai pentru că nu mai sunt așa de tabu? Cu întrebarea asta ne-am oprit discuția, pentru
că ajunsesem la destinație și trebuia să ne cazăm.

Camera olandezilor se numea Camera Bunicii și era decorată și mobilată cu multe elemente tradiționale românești de la sat, inclusiv un pat cu încălzire, tip sobă, pe sub. Detaliul ăsta i-a cam bucurat pe olandezi, mai ales că nu mai văzuse așa ceva. Noi românii, ne-am cazat în camere simple tip pensiune, n-aveam nevoie de încălzire cu sobă, e prea old school pentru noi. După cazare, ne-am plimbat cu trăsura pe domeniul moșiei, unde se poate și vână și seara am luat cina, unde am servit mămăliguță cu brânză și smântână, sărmăluțe în varză și poale-n brâu. Nu prea am vorbit la masă, pentru că eram ocupați să mâncăm bunătățile de pe masă, cu tot cu masă.DSC_0484

După ce ne-am umplut burțile în așa hal încât parcă eram Hansel și Gretel, au venit lăutarii! Deși la început nu aveam nici unul chef de ei, în mare pentru că nu ne puteam mișca de la masă, i-am lăsat totuși să își facă treaba, cu condiția ca în jumătate de oră să termine. Au terminat după două ore, timp în care am dansat populare și bătute ca la nuntă. I-am făcut experți de bătută pe olandezi! Cam așa s-a încheiat prima zi, când ne-am retras cu toții în camere la somn.DSC_0493

A doua zi, s-a desfășurat mult mai rapid, am servit micul-dejun (chiar, mereu mi-am pus întrebarea, există și marele-dejun?), ne-am băut cafeaua și am pornit într-un tur al moșiei, unde am văzut vaci și viței, capre și iezi, cai frumoși, vreo 6 la număr și țapi, 3 la număr. Olandezii au avut ocazia să vadă cum se mulge vaca și cum se prepară brânza. Este uimitor, cum pentru unii, lucruri atât de banale, sunt o adevărată experiență. La finalul turului de moșie, ne-am urcat din nou în mașină și am pornit spre ultima destinație, Muzeul Memorial Mihai Eminescu din Ipotești, unde am vizitat casa în care a locuit familia Eminovici. Ce le-a atras însă atenția olandezilor, a fost mobilierul din casă, care, după cum spuneau ei, se asemăna foarte mult, ca stil, cu mobilierul din casele olandeze din acel secol XIX. Nu îi contrazic.DSC_0502

Am plecat din Ipotești și am mers direct către Iași, fără nici o altă oprire. Discuția cu olandezii nu a mai fost așa de intensă și se simțea, în starea lor, că le părea rău că mică noastră excursie se apropia de final. Și mie îmi părea rău. Petrecusem momente frumoase împreună, dar ăsta este blestemul ghidului, te atașezi de turiștii tăi și când vine momentul despărțirii, nu ai altceva de făcut decât să treci peste și să o iei de la capăt. Și tot așa.

Întorși în Iași cu bine, am oprit în locul de unde i-am preluat și ca semn de mulțumire, dragii mei olandezi, mi-au oferit o cutie de ciocolată de la ei din țară și promisiunea că ne vom revedea și la anul, într-o nouă excursie. Aștept cu nerăbdare!

P.S.1.: Ieri, am ținut primul curs al Școlii de Ghizi Iași din acest sezon și m-am bucurat enorm să văd sala plină. Pentru cei care nu ați putut participa, dar vreți să o faceți pe viitor, vă așteptăm în fiecare marți, de la 18:00, în sala II.7, Corpul A.

P.S.2.: Dragoș, cred că de data asta, melodia a fost mai scurtă decât articolul. 😦

Dacă vreți să aflați și alte lucruri utile despre meseria de ghid de turism, vă invit să citiți următoarele articole:

7 greșeli mari pe care ghidul de turism nu trebuie să le facă

Cum să recunoști arhitectura unei clădiri în 5 pași

5 Bancuri despre turism

7 Calități ale unui Ghid de Turism bun. Partea I

Ce face ghidul într-o excursie/ circuit/ pelerinaj? Atribuțiile ghidului de turism

Care sunt cele 3 subiecte de discuție interzise ghidului de turism?

Ce face ghidul atunci când nu știe să răspundă la o întrebare?

Diferența dintre un ghid local și un ghid național

Ghidul este la fel de bun ca documentarea pe care o face!

Top 10 greșeli gramaticale pe care ghidul de turism trebuie să le evite cu orice preț

Prima experiență ca ghid!

7 motive să fii ghid de turism!

5 semne clare că meseria de ghid nu e pentru tine!

Ghid de Turism sau Ghid Turistic?

Cum să lași bacșiș ghidului de turism?

Asta înseamnă să fii ghid!

Travel On!

Publicat de

Travel with Matei îți prezintă lucrurile dintr-o perspectivă diferită, prin ochii unui ghid de turism care adoră să călătorească!

20 de gânduri despre „Șofer-Ghid!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.