Tramvaiul

tramvaiul travel with matei ghid turism

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Poate că asta ți-ai dorit. Poate că la altceva nu ai fost suficient de bun. Ok, poate că ai fost bun, dar nu era ceea ce îți doreai să faci. Poate că asta ai visat când erai mic. Sau poate că nu asta ai visat, dar inconștient, asta îți doreai să fi visat. Poate că tot ceea ce ai făcut până în acel moment, involuntar la prima vedere, a fost doar ca să ajungi aici. Sau a fost, totuși, ceva voluntar, deși încercai să ignori că ar fi vorba de așa ceva. Poate că tot ce ți-ai dorit, defapt, a fost să eviți normele sociale și să încerci să abordezi viața altfel. Sau poate, pur și simplu, așa a fost să fie, deși ești contrar ideilor de destin, soartă, noroc, ghinion…

Și uite-așa îmi invadează mie mintea, gânduri demne de o reclamă la Prostamol, de fiecare dată când îmi amintesc diferite momente din experiența mea ca ghid de turism. Și despre un astfel de moment vreau să vă povestesc în acest articol, un moment un pic mai altfel.

Totul începe de când eram mic copil și aveam o pasiune pentru tramvaiele din Brăila (da! Brăila are tramvaie și chiar mai multe decât Botoșaniul! sîc!). Îmi plăcea foarte mult să merg la bunica cu tramvaiul, pentru că traseul care ducea în cartierul bunicii, trecea prin Parcul Monument și era o adevărată splendoare să faci trecerea de la peisajul urban la peisajul natural, mai ales pe timp de vară. Plus că tramvaiele, atunci ca și acum, arătau ca niște buburuze mici și roșii. Pasiunea mi s-a înflăcărat când, la școală, profesorul de istorie ne-a arătat mai multe poze alb-negru cu primele tramvaie electrice din perioada interbelică, folosite în Brăila. Eram de-a dreptul fascinat și mă gândeam într-una cum ar fi să mergi cu un astfel de tramvai…

Anii au trecut, am ajuns în Iași la facultate și pasiunea pentru tramvaie s-a mai stins, pentru că na… știți și voi, facultate, alte pasiuni… 😀 Până într-o zi de primăvară, când era plăcut afară, Soarele te încălzea subtil pe față și copacii începeau să prindă a verde,iar eu mă întorceam de la facultate și mă îndreptam spre căminele din Târgușor, cu treburi… de facultate. Mergând pe jos, pentru că era prea frumos afară să folosesc alt mijloc de transport, vechea pasiune mă lovește direct peste față! La propriu! Tramvaiul din pozele profesorului de istorie de la școală era chiar în fața mea, plin de copii veseli care țopăiau entuziasmați că se plimbă într-o jucărie mai mare. Numai că acum nu era alb-negru, era colorat în diferite nuanțe de verde și era mai frumos decât mi-l imaginam, când eram copil. Eram de-a dreptul fascinat și mă gândeam într-una, cum ar fi să mergi cu un astfel de tramvai…

Au mai trecut câțiva ani după această experiență, începusem deja să practic meseria de ghid, facultatea era pe terminate, chiria începea să crească și primeam, din ce în ce mai rar, pachet cu mâncare de acasă. Cu alte cuvinte, eram un pseudo-adult. În acele momente ale carierei, încercam să mă specializez, cât mai mult, pe tururi de oraș cu străini, tematice sau clasice și acceptam cam orice propunere primeam, ca să acumulez cât mai multe experiență. Într-o zi, colega mea Victoria, mă întreabă dacă sunt disponibil pentru un tur cu un grup de turiști austrieci și germani care au venit în Iași pentru o vizită de lucru la Continental și aveau puțin timp la dispoziție pentru un tur de oraș. Bineînțeles că după ce am analizat agenda și programările pe care le aveam în acel moment, o anunț pe colega mea, înainte să termine de vorbit, că sunt disponibil. Turul era în câteva zile și tot ce mai rămânea, era să-mi trimită un mail cu traseul și alte observații.

Primesc mail-ul, îl deschid și atunci mă lovește iar peste față! Turul cu austriecii și germanii, nu doar că era unul tematic despre Iașiul interbelic, mai era și cu tramvaiul!!! Ăla vopsit în nuanțe de verde, în care țopăiau copiii în acea zi de primăvară din Copou! Vă puteți imagina cât de fericit am putut fi în acel moment? Eram ca unul dintre acei copii țopăitori.

Totuși, momentul de profundă fericire a fost, evident, în ziua turului, când, în timp ce stăteam în stația de tramvai Târgul Cucu, îmbrăcat la cămașă, sacou și papion, alături de turiștii mei, îmbrăcați și ei de asemenea cu aceeași ținută, închiriată de la Teatrul Național pentru a intra mai ușor în spiritul tematicii interbelice, apare și tramvaiul interbelic vopsit în nuanțe de verde. Nu doar că mi se îndeplinise o dorință, dar faptul că urma să fac un tur de oraș, ca ghid de turism, într-un tramvai de epocă, cu turiști străini, îmi demonstra că sunt pe drumul care trebuie și că nu trebuie să-mi fac griji. Nu știu dacă altă meserie, mi-ar fi oferit aceeași satisfacție…

A fost, probabil, unul dintre cele mai bune tururi pe care le-am făcut ca ghid. Nu doar că am trecut peste faptul că tramvaiul făcea foarte mult zgomot și trebuia să țip, efectiv, la turiști, dar am făcut-o tot timpul cu zâmbetul pe buze. Mi s-a îndeplinit o dorință, mai sunt și altele, dar am răbdare, sunt pe drumul care trebuie!

Travel On!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s