Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!
Am avut ocazia să vă povestesc, până acum, despre prima mea experiență ca ghid sau despre alte experiențe de-ale mele ca ghid, dar niciodată nu mi-am pus problema să mă gândesc, măcar pentru un minut, să vă povestesc care ar fi motivele pentru care încă mai practic meseria asta? Și cu cât mă gândesc mai mult, ele devin din ce în ce mai numeroase, așa că o să încep să vă înșir, mai jos, principalele motive pentru care, încă îmi doresc să mă mai bucur de viață!
1. Călătorești mult
Primul și probabil, cel mai important motiv pentru care te-ai băgat în toată treaba asta de la bun început. Faptul că ai ocazia să vezi orașe, regiuni, plaje, munți, țări pe care doar le visai înainte, spune multe și sunt puține meserii care îți creează oportunitatea de a vedea lumea, însoțitor de zbor, pilot de avion, soldat, agent de distribuție, etc, dar nici una nu se compară cu cea de ghid de turism, pentru că, dacă la celelalte ai ocazia să vezi orașe, regiuni, plaje, munți, țări, ca ghid ai ocazia să și înțelegi ce vezi. Defect profesional să-i zicem. 😀
2. Cunoști oameni noi la tot pasul
Fie că vorbim de turiștii pe care îi ghidezi, de șoferii de autocare, de recepționeri, ospătari, bucătari, vânzătorii de suveniruri, manageri de hotel, paznicii de la obiective, ghizii locali ș.a.m.d., fiecare îți oferă oportunitatea să înveți ceva. Ajungi să legi prietenii noi, iar cu unii păstrezi legătura și mai departe până în punctul în care ajungeți să ieșiți
împreună la o bere să depănați amintiri.
3. Ești într-o continuă dezvoltare
Meseria de ghid de turism îți provoacă un obicei de care devii dependent. Obiceiul să citești! Dacă înainte să devin ghid, singura ocazie în care citeam ceva de bunăvoie, era atunci când citeam eticheta producătorului de pe sticla de bere, o dată ce am început să practic meseria asta, am ajuns să citesc din ce în ce mai multe cărți, articole, postări, ghiduri turistice, care au legătură cu ce fac sau nu. Indiferent că are legătură cu vreun obiectiv turistic sau e pur și simplu literatură contemporană, cititul nu face altceva decât să mă dezvolte continuu.
4. Primești recunoaștere
Nimic nu se compară cu un rând de aplauze frenetice acompaniate de zâmbete sincere la sfârșitul unui tur. Este dovada cea mai clară că ți-ai făcut treaba bine. Iar senzația? Senzația este asemănătoare cu cea pe care o au artiștii la finalul unui concert și publicul aclamă în picioare prestația. Eu ar trebui să știu că sunt un rockstar în timpul meu liber, ceva în stilul lui Ștefan Bănică. Juniorul!
Să zicem, totuși că, pentru un ghid, satisfacția cea mai mare nu este că primește aplauze. Să fim serioși, decât ori n-am aplaudat din complezență? Dar când turiștii țin să-ți mulțumească personal pentru prestație, atunci stima de sine ajunge la Level 1000!
5. Înveți să-ți faci bagajul mai repede
Vă rog să luați în serios această chestiune! Eu aveam o problemă, moștenită din familie cred, în care reușeam contraperfomanța să îmi fac bagajul într-o zi întreagă! Bine, poate exagerez puțin, dar oricum îmi lua extrem de mult! Astăzi, pot spune că am ajuns la performața, să îmi fac bagajul cu 10 minute înainte să plec pe ușă. Și acest lucru chiar este un motiv pentru care vreau să continui să fiu ghid, ca să nu mă dezobișnuiesc, pentru că un timp mai mare petrecut să îți faci bagajul este egal cu un stres mai îndelungat și nu e bine să mai adaugi un extra de stres înainte de un tur de oraș sau o călătorie!
6. Mănânci din ce în ce mai des la restaurante
Pentru mine este un motiv foarte bun, pentru că îmi place să mănânc la restaurant și să degust din feluri diferite de mâncare, iar ca ghid într-o excursie, ai ocazia să faci asta foarte des. Cu cât călătoria turiștilor este mai lungă, cu atât este mai bine și pentru gurmandul din tine! 😀
Mă găsiți și pe Canalul de Youtube – History With Matei, unde vă prezint partea mai puțin cunoscută a istoriei românilor. Cum ar zice cineva, nu știu exact cine: History with Matei – Istorie, vrei, nu vrei! 😀
7. Înveți valoarea timpului
Dacă este ceva mai prețios decât banul, atunci vorbim de timp sau cel puțin așa am citit în postările lui Poptamaș. Nici n-ai idee ce repede trece timpul, din momentul în care ai reușit să te prezinți turiștilor, să spargi gheața și să te cunoști mai bine cu ei până în momentul în care trebuie să îți iei la revedere și să le mulțumești. Ajungi să apreciezi mai mult timpul petrecut cu fiecare grup, mai ales dacă vorbim de o excursie mai lungă, de 3-4-5-6 zile, pentru că dacă turiștii simt că îți face plăcere să fii alături de ei, te vor îndrăgi și mai mult! Partea proastă e că tot o să-ți pară rău că se va termina mai repede decât ai crezut…
And there you go! 7 motive pentru care e bine, e frumos, incitant și provocator să fii ghid de turism. Și astea nu sunt decât o mică parte din listă…
Dacă vreți să aflați și alte lucruri utile despre meseria de ghid de turism, vă invit să citiți următoarele articole:
7 greșeli mari pe care ghidul de turism nu trebuie să le facă
Cum să recunoști arhitectura unei clădiri în 5 pași
7 Calități ale unui Ghid de Turism bun. Partea I
Ce face ghidul într-o excursie/ circuit/ pelerinaj? Atribuțiile ghidului de turism
Care sunt cele 3 subiecte de discuție interzise ghidului de turism?
Ce face ghidul atunci când nu știe să răspundă la o întrebare?
Diferența dintre un ghid local și un ghid național
Ghidul este la fel de bun ca documentarea pe care o face!
Top 10 greșeli gramaticale pe care ghidul de turism trebuie să le evite cu orice preț
5 semne clare că meseria de ghid nu e pentru tine!
Ghid de Turism sau Ghid Turistic?
Cum să lași bacșiș ghidului de turism?
Travel On!
18 gânduri despre „7 motive să fii ghid de turism!”