Înainte de toate, aruncă o privire pe City Break Cluj-Napoca! Partea I ca să fii în temă cu experiența mea din Cluj de până acum!
Piezișa! Pentru mine, strada asta e ca un fel de Triunghi al Bermudelor. Știi când intri acolo, dar nu poți fi niciodată sigur, când și dacă mai ieși de acolo! Așa mi s-a întâmplat, de fiecare dată când m-am încumetat să poposesc pe strada preferată a studenților clujeni. Situată în inima campusului studențesc Hașdeu, îmi aduce aminte de Costinești, cu toate barurile, pub-urile și fast-food-urile așezate una lângă alta pe o alee îngustă. Aici am ajuns și noi, după ce ne-am alimentat foamea mai devreme, cu gândul să ne petrecem restul serii dansând! Bineînțeles că într-o sâmbătă seara, din timpul semestrului universitar, Piezișa avea să fie plină de studenți însetați… de cunoaștere, dar am avut noroc și am găsit suficient loc pentru grupul nostru măricel în Coyote, un pub drăguț și primitor. Asta îmi place foarte mult la Piezișa, faptul că mereu găsești ceva liber pentru tine și prietenii tăi, iar distracția e la ea acasă! Ne-am distrat, am dansat și am cântat, dar toate au o limită așa că de data asta am ieșit din Triunghi mai lucid ca niciodată, mai ales că aveam multe lucruri de făcut și a doua zi…
După o noapte bună de somn, avantajat și de ora în plus rămasă după schimbarea orei de vară în cea de iarnă, următorul meu obiectiv era să ajung în Grădina Botanică „Alexandru Borza”. Chiar dacă am mai fost acolo și în celelalte vizite ale mele în Cluj mi-am propus, încă de la prima vizită, ca de fiecare dată când ajung în oraș să vizitez și această minunată grădină. Chiar dacă e mai mică ca suprafață decât cea din Iași sau București, n-ai cum să o ignori, mai ales când vine vorba de serele tropicale sau Grădina Japoneză și mai ales de Turnul cu Apă, de unde ai o vedere absolut încântătoare asupra urbei. Face bine la spirit o plimbare prin grădină, mai ales după o noapte prin barurile din Piezișa.
Timpul a trecut repede prin Botanică și deja se însera afară. Îmi doream totuși să mai experimentez ceva inedit în Cluj, ceva care să încheie acest City Break în stil mare. Cu ideea asta în gând am pornit, împreună cu Roxana, Alexandra și Andrei, către locul cu pricina, nu înainte să facem o mică plimbare prin Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, unde am admirat celebrul Casino Centru de Cultură Urbană. Ceea ce este foarte interesant la acest casino, spre deosebire de altele din țară aflate în paragină, e faptul că a fost integrat extrem de bine în peisajul urban-cultural, aducând un plus de valoare arhitecturii orașului prin stilul eclectic de sfârșit de secol XIX. N-ai cum să treci prin parc și să nu observi clădirea albă și frumos luminată pe timp de noapte pentru că pur și simplu îți fură atenția, indiferent ce ai face în momentul respectiv. M-am rupt cu greu de peisaj, mai mult la insistențele colegilor mei, care se grăbeau să ajungem mai repede în locul despre care vă vorbeam mai sus.
Și aveau dreptate cu graba, pentru că o dată ajunși la Samsara TeaHouse, a trebuit să mai așteptăm jumătate de oră, până să se elibereze o masă. Ceainăria asta turcească e de-a dreptul încântătoare! Încă de la intrare ești cuprins de specificul oriental, lumina este difuză, iar muzica chillout este în surdină, ca să nu deranjeze discuțiile dintre prieteni. După ce îți lași încălțămintea la intrare, te așezi la o masă joasă pe perne, pentru că nu sunt scaune în Samsara, și aștepți meniul care conține o multitudine de varietăți de ceaiuri! Recunosc că am băut cel mai bun ceai de până acum, unul de mandarine, dar opțiunile sunt multe, de la trandafiri, la ghimbir sau banalul tei. Amenajarea interioară este și ea cu specific oriental, pereții fiind decorați cu pături și pânze orientale, ce lăsau impresia că ești într-un cort turcesc. Cât am stat acolo, m-am relaxat foarte mult, mai ales că am încercat și o narghilea cu aromă de mentă care îți lăsa, după fiecare fum tras, un gust proaspăt în gură ca și cum te-ai fi spălat pe dinți. Curat, liniștit, reconfortant, vibe pozitiv, recomand cu mare încredere această ceainărie, oricui vrea să se simtă bine și comod, într-o atmosferă relaxantă!
Iată că momentul despărțirii mele de Cluj-Napoca se apropia. După ce mi-am luat la revedere de la noii mei prieteni din Școala de Ghizi, m-am retras la hotel ca să mă odihnesc pentru zborul de a doua zi. Nu prea mult, că la cât de repede zbori cu Blue Air, ai timp să te odihnești și când ajungi acasă.
La plecare, am luat același autobuz 5 din stația Mihai Viteazul care, deși era luni dimineața și se presupunea că traficul este greu, a ajuns relativ repede la aeroport, lăsându-mi mie prea mult timp la dispoziție și nici o idee ce să fac cu el. N-am stat prea mult pe gânduri că mi se făcea frig, așa că am făcut boarding pass-ul și am așteptat în sală momentul de îmbarcare. Ca să ne facă așteptarea mai ușoară, Blue Air ne-a surprins cu un cadou dulce și bun, în semn de mulțumire că am ales să zburăm cu ei și ca să marcheze inaugurarea Bazei Operaționale de pe Aeroportul Internațional din Cluj. Au fost bine primite, și împreună cu sandwich-ul primit la bord, puteam spune că am servit micul dejun deja! 😀 Zborul a fost la fel de scurt ca precedentul, în 40 de minute eram în Aeroportul Internațional Iași și în alte 20 de minute acasă, cu gândul în continuare la Cluj…
Mulțumită Blue Air , acum un City Break în Cluj-Napoca nu mai pare așa de irealizabil și inaccesibil și recomand să vă faceți timp să trageți o fugă până acolo, la propriu!
LATER EDIT!!!
Acum ai ocazia să te plimbi prin oraș cu un tur Questo! Serios vorbesc! Chiar e o alternativă super interesantă de a vizita orașul. Practic, ai ocazia să descoperi într-un mod foarte interactiv toate poveștile și legendele urbei, ca la un treasure hunt, dar de pe telefon! Unde mai pui că, dacă folosești codul promoțional withmatei la achiziția turului, o să ai și reducere de 10%! Asta așa, ca să ai parte de o experiență și mai faină! Ce trebuie să faci?
- să alegi un tur Questo potrivit și să dai Book Now
- să apeși Add Promo or Discount Code și să introduci codul: withmatei și primești o reducere de 10%
- să descarci aplicația Questo și să urmezi instrucțiunile ca să descoperi locuri și povești inedite
Eu zic să nu mai pierzi vremea și să te pui pe descoperit orașul!
Următoarea destinație: TIMIȘOARA!
Travel On!
Mă găsiți și pe YOUTUBE cu seria de Români Celebri de Necunoscuți by Travel With Matei! Români despre care puțini au auzit și care, deși s-au remarcat prin acțiunile lor, mai mult sau mai puțin onorabile, nu au reușit să prindă trenul către celebritate!
Photo Credit: Andrei Niky & Florin Geambașu