City Break Timișoara! Capitală Culturală Europeană! Partea a II- a

Înainte de toate, aruncă o privire pe City Break Timișoara! Capitală Culturală Europeană! Partea I ca să fii în temă cu experiența mea din Timișoara de până acum!

*****

„Sunteți ghid de turism?”, sunt întrebat de către domnul care mă privește mirat. „De ce nu ați spus? Stați așa să mă duc să vă aduc câteva pliante, poate promovați cu ele Memorialul, acolo la Iași”. Aprob hotărât din cap și întorc privirea către pereții din încăpere. Observ articole vechi din presa străină despre revoluție și eliberarea României. Nu pot să nu mă mir de cât de puține lucruri știu, de fapt, despre anul în care m-am născut, în mod special despre luna lui decembrie. „Uitați aici câteva broșuri despre Memorial și nu numai! Aici, de exemplu, aveți un pliant în care găsiți o hartă a orașului cu localizarea monumentelor dedicate revoluției. Sunt împrăștiate peste tot pe unde s-a întâmplat ceva…”, mă informează, ușor amărât, domnul responsabil cu această instituție…

Știți atunci când Booking-ul vă roagă, după o călătorie pe undeva, să recomandați acel loc pentru ceva anume? Ei bine, eu recomand Timișoara pentru plimbări, în orice circumstanțe și oricui! Fie că vorbim de centrul pietonal sau de numeroasele parcuri care înconjoară centrul, cel mai plăcut lucru de făcut, în acest oraș verde. este să te plimbi. Singur, cu prietenii, cu prietena, nu contează! Important este să o faci, pentru că Timișoara are multe surprize de oferit de care nu te poți bucura dacă nu le descoperi mai întâi, la pas! Așa am descoperit și eu Palatul Baroc, după câteva ore în care nu am făcut altceva decât să mă plimb pe străzile înguste din centru.

Ajuns în Piața Unirii, această clădire mare și impozantă, îmi atrage atenția prin albul atipic celorlalte clădiri din piață, care erau nuanțate în culori mai vesele, dar și prin arhitectura combinativă între baroc și neo-renascentist. Palatul a reprezentat multă vreme, sediul administrativ al orașului, dar astăzi găzduiește fascinantul Muzeu de Artă! Și spun fascinant pentru că nu a încetat să mă surprindă, încă de când i-am intrat pe ușă. O colecție impresionantă de tablouri și portrete aparținând lui Corneliu Baba, picturi religioase din cele mai vechi timpuri, opere ale lui Nicolae Grigorescu sau Ștefan Luchian. Dar cea mai interesantă secțiune o reprezintă, fără doar și poate, secțiunea operelor realizate de artiștii bănățeni care au studiat arta în Viena și care transpun portrete ale nobililor din secolele XVIII și XIX. Modul în care au reprezentat, cu strictețe și totodată cu finețe, fiecare detaliu, de la vestimentația specifică familiilor nobiliare din acea perioadă, la modul în care își purtau domnii barba și domnițele părul, mă purta parcă în timp, în acea vreme a galanteriei și manierelor desăvârșite. Deși mi-am propus să nu stau mai mult de o oră în Muzeul de Artă, am petrecut aproape 3 ore, hoinărind din galerie în galerie și analizând fiecare tablou, portret sau autoportret în parte. Am plecat mulțumit de acolo, cu gândul că o să revin cât mai curând…

******

Sunt invitat, de către gazda mea, să vizitez și celelalte încăperi ale clădirii. „Aici a fost o cazarmă înainte de `90 și era folosită de o unitate militară a armatei”. Asta explică de ce încăperile nu au fost văruite sau chituite, ca să păstreze autenticitatea cazărmii, îmi spun în minte, ca apoi să-l întreb: „Aveți sursă de finanțare de undeva sau vă auto-susțineți?”. Răspunsul îl primesc destul de repede: „Avem finanțare de la guvern, dar și de la donațiile făcute de cei care ne calcă pragul.” Continuăm să parcurgem încăperile care erau „păzite” de câte un manechin îmbrăcat în uniformă de „milițian” sau de soldat. Ne oprim în una care are ceva aparte. „Aici este o colecție de desene făcute de copiii care au trăit acele zile ale revoluției. Unii dintre ei și-au pierdut părinți sau frați pe străzile orașului, iar fiecare desen în parte reprezintă o mărturie a ceea ce au simțit ei atunci…”

A doua zi mi-am petrecut-o cercetând numeroasele parcuri ale orașului. Nu am reușit să le vizitez pe toate, dar am reușit să le văd pe cele mai interesante: Parcul Botanic, Parcul Rozelor și, preferatul meu, Parcul Copiilor! Trebuie menționat că Timișoara este cel mai verde oraș pe care l-am vizitat până acum, centrul orașului fiind practic înconjurat de aceste minunate parcuri care au rolul astăzi, de a substitui vechile ziduri de apărare ale cetății și de a transforma imaginea unui oraș fost industrial într-unul ecologic. Pentru restul zilei, am hotărât să revin la hoinăreală pe străzile din centru pentru că nu mi-a fost de ajuns ziua de ieri. Am continuat să analizez fiecare clădire în parte, fiecare boutique sau statuie în parte. Am intrat și în Catedrala Ortodoxă unde am rămas impresionat de faptul că erau mulți turiști străini acolo care analizau picturile de pe pereți sau pur și simplu ascultau liniștiți slujba.

Pentru că mi se făcuse foame de acum și pentru că sunt un mare iubitor de pizza, mi-am propus să vizitez Locanda Del Corso, un restaurant cu specific italian care are recomandări foarte bune pe toate site-urile de profil. Și într-adevăr, locul arată minunat și îți lasă impresia că ar fi un local din cartierul Little Italy al New York-ului. Ospătarii sunt foarte amabili, iar comanda se pregătește foarte repede, indiferent de ce ți-ai fi comandat. Dar ce mi-a plăcut mie cel mai mult este că au o colecție impresionantă de vinuri italienești și românești care te pune în impas pentru că nu știi, pur și simplu, ce să-ți alegi din varietatea de sortimente pe care o au…

*******

„Mă bucur tare mult că ați avut bunăvoința să îmi deschideți astăzi, chiar dacă în mod normal ar fi trebuit să fie închis. Vă mulțumesc încă o dată!”, spun eu plin de gratitudine, în timp ce strâng mâna domnului, care a fost o gazdă mai mult decât binevoitoare. „Și noi vă mulțumim că v-ați gândit la noi și sperăm să aduceți cât mai mulți turiști pe la noi pentru că altfel lucrurile astea se vor uita cu timpul. Ar fi păcat de sacrificiile noastre… Uitați-vă la piciorul meu, e așa de la revoluție de când s-a tras în noi în plină stradă. Eu am fost norocos, dar alții…”, se oprește aici, îmi strânge încă o dată mână și îmi urează o zi bună. Ies afară din clădire, gândindu-mă la ce a spus domnul Traian. De abia acum conștientizez ce a însemnat cu adevărat acea revoltă. Nu a fost doar o manifestare sau un protest, a fost un sacrificiu total al unor oameni care nu au mai rezistat opresiunii… Gândurile mi se opresc brusc pentru că observ în curte, o bucată dintr-un zid pe care este desenat un graffiti. Lângă stă scris: „Parte din Zidul Berlinului”. Altă țară, altă opresiune, alte victime…

Mi-am luat rămas bun de la Timișoara cu promisiunea că o să revin foarte curând. Orașul ăsta mi-a rămas în suflet, cam cum mi-a rămas și Sighișoara și înțeleg pe deplin de ce i-a fost încredințată titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021. În mare parte pentru că este orașul diversității, unde etniile (germani, unguri, sârbi, ucraineni, slovaci, evrei, bulgari, etc.) locuiesc și lucrează împreună în pace de secole! Pentru că este orașul cel mai verde și curat pe care l-am văzut, unde parcurile sunt la fel de importante ca multinaționalele! Și nu în ultimul rând, pentru că este orașul de unde s-a dat semnalul eliberării de sub regimul comunist!

Travel On!

travelwithmateilogo

Un gând despre &8222;City Break Timișoara! Capitală Culturală Europeană! Partea a II- a&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s