Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Până să ajung în Iași, cei mai înalți munți pe care îl văzusem erau cei ai Măcinului, și asta se întâmpla, doar când stăteam pe o băncuță de pe faleza Brăilei, într-o zi însorită de vară. Și când te gândești că Munții Măcinului sunt doar de 3 ori mai înalți ca Dealul Copou din Iași (ați auzit bine dragi studenți ai Iașului, de fiecare dată când urcați dealul, de la Râpa Galbenă până în Agronomie, puteți să fiți mândri de voi, că ați urcat o treime din Măcin), poți să-ți faci o idee de cât de vastă era experiența mea cu munții!

Lucrurile s-au schimbat, din punctul ăsta de vedere, în momentul în care am ajuns la facultate. Împins, mai mult de dorința de a face voluntariat, și mai puțin de a cunoaște colege noi, m-am înscris în Liga Studenților de la Geografie și Geologie sau, pe scurt, L.S.G.G. Aici, am avut ocazia să fac parte, mânat de această dorință voluntară, dintr-un proiect de ecologizare pe Munții Ceahlău, și astfel, să fac cunoștință cu Munții! Am urcat pe primul meu traseu montan, am atins primul meu vârf (Toaca, 1904 metri) și am participat, pentru prima oară în viața mea, la o cântare cu chitara. A fost momentul când, am realizat ce înseamnă muntele și energia pe care o poartă cu el. A fost momentul când, m-am hotărât să merg cât mai des pe munte, lucru pe care, de altfel, l-am și făcut și pentru asta, trebuie să mulțumesc ligii care m-a ”corupt”.

De-a lungul timpului, de fiecare dată când simțeam că am nevoie de o pauză, mă duceam în munți și o făceam cu oameni care aveau aceeași pasiune. Pentru că o parte din farmecul muntelui este dat și de oamenii care îl parcurg. Ăsta ar fi un alt motiv pentru care am ajuns să fac parte din Asociația Turistică Ghizii României, pe lângă acela al Școlii de Ghizi. Aici, am întâlnit oameni pasionați, în adevăratul sens al cuvântului, oameni care au o experiență de ani de zile în a urca și explora munții și care și-au centrat viața în jurul acestora. Și tot aici, am trăit și cea mai interesantă experiență montană din viața mea, acum o săptămână, în Cantonamentul ATGR.

Înainte să continui, ca să vă faceți o idee, cantonamentul este un fel de test de maturitate pentru cursanții Școlii de Ghizi care sunt pasionați de tot ce înseamnă montan și care își doresc ca, pe viitor, să devină membri ai Asociației. Ceva asemănător cu stagiul militar din armată, și oarecum, se aseamănă, din anumite puncte de vedere, cu un stagiu militar.

Anul acesta, cantonamentul s-a ținut în Munții Piatra Craiului, munți pe care nu am reușit să-i descopăr până acum și pe care mă bucuram să-i văd. Cabana Gura Râului din Zărnești a ținut loc de cazarmă pentru cei 22 de curajoși participanți și cei 4 fioroși instructori care s-au ocupat cu instruirea noastră. După ce am fost împărțiți pe echipe, timp de 7 zile și 6 nopți ne-am măsurat forțele în diferite probe de aptitudini montane, de supraviețuire, orientare și rezistență la stres. Printre aceste probe s-au numărat orientarea cu harta, orientarea cu busola pe timp de noapte, supraviețuirea pe timp de noapte, prim-ajutor și cea mai frumoasă probă dintre toate, traseul de 10 ore prin Piatra Craiului cu coborâre prin Șaua Crăpăturii! Un traseu foarte spectaculos, dar și foarte dificil, în același timp.

Aș vrea să vă dau mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat, mai exact, în acest cantonament, dincolo de lucrurile formale enumerate mai sus, dar este un pact tacit, stabilit între noi, cei care am participat, ca tot ce se întâmplă în acest cantonament să rămână acolo, tocmai în ideea în care să nu stricăm surprizele celor care ne vor urma în anii viitori. Ce vă pot spune, însă, este că veți ajunge, în urma acestui cantonament, să vă creați niște prietenii de lungă durată cu oameni care par atât de diferiți la prima vedere, dar de fapt sunt atât de asemănători. Veți trece prin atât de multe experiențe împreună, încât la final, o să vă fie foarte greu să vă despărțiți unii de alții. Același lucru l-am pățit și noi, cei din echipa roz (Mihai, Cristi, Diana, Andreea, Angi), echipa galben (Ioana, Andrei, Adrian, Ana, Alexandra), echipa vernil (Mihai, Laura, Rebeca, Victor), echipa albastru (Cristina, Cristi, Alex, Georgiana) și, nu în ultimul rând, echipa verde (Eliza, Adelina, Vali și subsemnatul), când am fost nevoiți să ne luăm rămas bun de la ceea ce ne-a apropiat, atât de munte, dar și de noi…

Și încă ceva, vor fi foarte multe alarme! Atât de multe, încât sunt șanse foarte mari să te prindă la duș (cum am pățit eu), dormind cel mai dulce somn de la naștere și până acum sau, în cel mai nefericit caz, meditând în poziția lui Buda! Gata! Atât! Nu mai zic nimic! Las pozele să vorbească!

Photo Credit (unul dintre colegii de suferință): CristianGeorge.biz

Travel on!