Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Cu aproximativ o lună în urmă, după ce mi-am încheiat sezonul de tabere, mi-am permis o mică escapadă în Târgu Mureș, unde mi-am propus să vizitez Palatul Culturii, asta după ce am avut o tentativă eșuată acum 1 an, când timpul mi-a răpit ocazia să o fac. Anul ăsta, în schimb, mi-am propus să-i dau o lecție timpului și să-i demonstrez că nu e după capul lui. 😀

Înarmat cu aparatul foto, niște ochelari de Soare și multă curiozitate, mi-am început vizita în mult așteptatul palat, unde accesul se face cu 12 lei, pentru adulți, și având în vedere că voiam să fac și poze, a trebuit să achit și taxa foto de doar 5 lei. Prețuri acceptabile, având în vedere ce are de oferit…

Încă de când am intrat în Palat, nu am putut să nu remarc multiculturalismul cu care a fost gândit și realizat. Cu greu mai găsești în țară, clădiri care înglobează elemente din mai multe culturi, în cazul de față românesc și secuiesc, chiar dacă cel din urmă e mai pregnant. Asta se datorează, cel mai probabil, celor doi arhitecți maghiari, Jakab Deszo și Komor Marcell, aceiași care au realizat și Palatul Administrativ de lângă Palat, ambele lucrări fiind făcute în același stil de început de secol XX, numit secession.  Acest stil l-am mai văzut reprezentat și prin Cluj-Napoca, la unele clădiri și povestea vine de la faptul că multe dintre orașele transilvănene din cadrul Imperiului Austro-Ungar au trecut printr-un program de consolidare a valorilor urbane, la începutul secolului XX.  Cei doi arhitecți au început construcția palatului în 1911 sub patronajul primarului de atunci, Bernardy Gyorgy, și în doar 2 ani de zile, acesta a fost terminat, marcând anul 1913 ca anul de început a culturii în Târgu Mureș.

Imaginea impresionantă pe care ți-o creează Palatul la exterior, se păstrează și când intri înauntru, ba chiar se amplifică când vezi Marele Hol de la intrare. Îți creează impresia că te afli într-un Palat Regal, cu toate cupolele, muralele și picturile ornamentale. Probabil cele mai interesante murale sunt cele situate chiar în fața ușii de intrare, numite „Menestrelul” și „Jertfa”.

După ce am analizat toate elementele de decor din hol, mi-am continuat periplul către Sala Mare de Spectacole unde am avut plăcuta surpriză, să găsesc Filarmonica de Stat în repetiții. Ca un mic apropo, un alt aspect interesant al palatului este că acesta găzduiește multe instituții de cultură, cum ar fi: Filarmonica de Stat, Biblioteca Județeană, Muzeul Județean Mureș și Galeria de Artă.

Cât despre Sala Mare de Spectacole, impresionează prin acustică și decorațiuni interioare care păstrează stilul specific din palat, iar orga de 4463 de tuburi și 63 de registre, nu face altceva decât să completeze imaginea de gală.

Trecuse deja o oră și jumătate și eu nu reușisem să vizitez nici măcar jumătate din ce aveam. Recunosc că m-am lăsat dus de val în sală, ascultând repetițiile filarmonicii, dar cine poate să mă judece? Mi-am făcut curaj, într-un final, și am continuat, crezând că nu o să mai pot fi surprins de altceva. Cât am putut să mă înșel…

În Sala Oglinzilor, surprizele au continuat, nu doar prin faptul că sala e flancată de două tripticuri de oglinzi mari pe cei doi pereți laterali, dar mai ales, pentru vitraliile ornamentale inspirate din balade populare secuiești. Am încercat să fac câteva fotografii acestor opere realizate de Nagy Sandor, dar aparent, taxa foto nu e valabilă și pentru sala cu oglinzi. În schimb, povestea acestor balade, compensează acest aspect.

Sunt, deci, 4 balade, fiecare reprezentând câte o parte din cultura secuiască, cum ar fi „Budai Ilona” care spune povestea unei mame denaturate, care preferă să-și părăsească copiii în schimbul banilor și averilor. Când realizează că a greșit, aceasta se întoarce la copii, cerându-și iertare, dar aceștia îi întorc spatele mamei.

„Salamon Sara” spune povestea unei tinere care pleacă pe cal să-și întâlnească iubitul, dar pe drum este abordată și vrăjită de Sătănel să se dăruiască lui. Deși se împotrivește inițial, până la urmă cedează și după ce se dăruiește lui Ăl`Rău, moare, și iubitul rămâne cu buza umflată. 😀

A treia baladă, „Kadar Kata” e opusă celei de-a doua, pentru că vorbește despre puterea iubirii și cum doi tineri, proveniți din pături sociale diferite, pot să rămână împreună. Doar că și aici se lasă cu moarte, de data asta murind amândoi îndrăgostiții.

Ultima baladă, „Frumoasa Julia” e bazată mai mult pe puritatea sufletească a tinerei religioase care-l întâlnește pe Dumnezeu și se ridică la ceruri.

Am petrecut ceva timp și în Sala Oglinzilor, dar încă nu îmi terminasem vizita, mai aveam încă 2 etaje. La al doilea aveam să descopăr două săli memoriale ale unor primari puternic legați de Palatul Culturii, într-un fel sau altul. Primul, Bernardy Gyorgy, cel care a ctitorit palatul și care a reușit să îmbogățească cu exponate de artă, Galeria de Artă Maghiară de la al treilea etaj, și al doilea, Emil Dandea cel care a dus la dezvoltarea orașului în perioada interbelică și care a contribuit la dezvoltarea Galeriei de Artă Românească Modernă situată tot la al treilea etaj, unde se găsesc opere de artă originale ale unor artiști precum Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Corneliu Baba și poate cel mai cunoscut dintre ei, Nicolae Grigorescu. Recunosc că am rămas, plăcut surprins să găsesc operele lui Grigorescu, ca „Fata cu ulcior” sau „Printre dealuri și muscele” și „Apus de soare” în galerie. Din păcate nici în galeriile de artă nu am avut voie să fac fotografii. 😦

Și uite-așa au trecut 3 ore și jumătate de când eu mă perindam prin Palat,  analizând motive, vitralii sau murale, ascultând repetițiile filarmonicii, descoperind baladele secuieși sau admirând operele de artă ale artiștilor plastici, și recunosc că nu puteam să-mi petrec timpul mai bine de atât, într-o zi liniștită de sfârșit de august. Cred că acest palat ar fi mai potrivit să se numească al Multiculturalismului, pentru că îmbină elegant două lumi și culturi diferite.

O să mai revin aici, cu siguranță, cu sau fără turiști, pentru că mai am lucruri de descoperit, mai ales că nu am mai avut timp să vizitez, așa cum mi-aș fi dorit, Sala Mică și Expoziția de Arheologie din cauza aglomerației din cele două. Nu-i nimic, pe data viitoare!

Travel On!