Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Înainte să înceapă taberele pentru copii, mi-am propus să scriu, câte un articol pentru fiecare săptămână din tabără. Am reușit să scriu doar unul, înainte să vină primul grup de copii. Îl găsești aici! Între timp, taberele s-au încheiat, am revenit în Iași, am revenit la munca de birou (o bucurie…), am citit o carte, m-am uitat la multe seriale, am scris un articol interesant despre Palatul Culturii din Târgu Mureș, am ieșit în oraș, am experimentat cel mai intens cutremur din viața mea și… articolul despre tabere tot nu l-am scris. 😀 Motivul principal a fost că am atâtea amintiri din tabăra sighișoreană, că nu aș fi știut, pur și simplu, de unde să încep și unde să termin… Nici acum nu știu, dar mă simt dator să o fac, într-un final!

Tabăra a fost un real succes, atât la nivel organizatoric, cât și la nivel de experiență pentru copii, profesori, chiar și ghizi. Copiii au fost super încântați și fericiți, profesorii mulțumiți și ghizii vii și nevătămați. Eu personal, am rămas cu o grămadă de amintiri. Am râs mult, am plâns și mai mult (singur, fără să mă vadă cineva), am vărsat nervi, am animat și am dansat mult. Sunt multe lucruri care s-au întâmplat acolo și pe care n-o să le uit nici dacă o să-mi promită cineva că Smiley se va apuca, în sfârșit, de cântat.

N-o să uit niciodată momentele când mă trezeam dimineața, după 5-6 ore de somn, și trăgeam de corpul meu ca să mă dau jos din pat, apoi încercam să nimeresc ușa de la baie ca apoi să încerc să nimeresc periuța de dinți în gură, nu în nas. Partea cea mai grea era când trebuia să-mi dau seama care din perechea de bocanci era destinat piciorului drept și care era pentru cel stâng. Și cu toate astea, când ieșeam afară în curte, și îi vedeam pe copii cum se se chinuiau să-și țină ochii deschiși, parcă îmi reveneam instant, știind că nu sunt singur. Ca să nu mai spun de dragii mei colegi ghizișori, care aveau ochii cât cepele de somn (la propriu, o să vă arăt poze 😀 ).

N-o să uit niciodată câteva replici venite de la copii și care m-au amuzat atât de tare încât le-am ținut minte și acum:

În drumeție, eram în fața grupului iar în spatele meu 2 fetițe care șușoteau: „Matei ăsta e neom, nu se mai oprește!”, spune una din ele și cealaltă îi răspunde: „Parcă e din fier, dacă bați în el, sună a metal!”

Într-o seară de discotecă, era ora 9 seara și toată lumea se simțea bine. Muzica era tare, copiii și ghizii se zbânțuiau, profesorii filmau și se bucurau alături de copii, iar la un moment dat vine un puștiulică la mine, îmbrăcat în pijamale, cu mâinile la urechi, îmi face semn că vrea să-mi spună ceva, mă aplec cu urechea să-l ascult, și îmi comunică: „Puteți da muzica mai încet, vă rog, că vreau să dorm și voi mă deranjați!”

O fetiță vine la mine, după ce cânt o melodie la karaoke, așa cum știu eu mai bine, și îmi spune, cu cel mai mare regret pe care îl putea avea cineva în voce: „Ai fi un tată bun pentru copiii tăi, dacă nu ai cânta așa de prost!”

N-o să uit niciodată serile de tămbălău! Ca să vă explic ce presupune acest tămbălău, imaginați-vă că în fiecare seară de joi, aveam obiceiul să invităm pe scenă, fiecare copil în parte, ca să ne arate super-mișcarea lui, fie că era un spagat, o tumbă în aer sau podul pe spate, urmând ca apoi, noi ghizii, să imităm acea super-mișcare. Foarte multe vânătăi și febră musculară la inghinali făceam în serile respective, de la atâtea spagate și roți făcute. Dar era atât de distractiv, încât nici nu ne păsa, că era posibil să dăm cu capul de pământ sau să ne rupem șira spinării încercând să facem tumba.

N-o să uit niciodată serile de discotecă când ne distram atât de tare cu copiii, încât la final, ne întreceam între noi, ghizii, care stoarce mai multă transpirație din tricou sau când trebuia să aducem bagajele copiilor în camerele în care erau cazați, și simțeam în timp ce le căram, cum ni se scurgea câte un strop din viață, cu fiecare treaptă pe care o urcam spre camere.

N-o să uit niciodată cum am fost asaltați, în curtea hotelului, de 90 de copii înarmați cu pistoale, încărcate până la refuz cu apă,  și am experimentat cea mai tare bătaie cu apă din viața noastră. Găsiți aici filmarea cu pricina.

Dar probabil că cel mai important lucru pe care n-o să-l uit niciodată este echipa. Colegii mei de suferință și de bucurie, cei în care mi-am pus încrederea și care și-au pus, la rândul lor, încrederea în mine. Unii mai calmi, alții mai energici, unii mai tăcuți, alții mai vorbăreți, unii mai înalți, alții mai scurți, dar toți cu același scop, să facă experiența copiilor, cea mai frumoasă din viața lor. Privind retrospectiv, nu cred că aș fi vrut să împart acele momente cu altcineva. Cu ocazia asta, țin să vă mulțumesc, fiecăruia dintre voi: Adina (Ion), Angela, Iulia (Pară Mică), Eliza (Clopotaru), Betty (Bestiuță), cei doi DJ Alex, Denisa Mare, Denisa Mică (Picioare Scurte), Mary, Irina (Căluț), Diana, Ioana, Laura, Irina, Adi (Băbuță), Emi și Vero. A fost o vară perfectă!

La final, vă las o galerie cu fotografii, surprinse în diferite momente și contexte neprevăzute și care o să vă ofere o imagine despre ce am scris mai sus. Enjoy!

Travel On!