5 lucruri de făcut (sau nu) în Brașov!

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Îți place mult să călătorești? Ce tare! Și mie la fel! Dar, din toată treaba asta cu plimbatul cred că cel mai mult îmi place să experimentez lucruri noi, descoperite mai mult din greșeală și mai puțin dintr-o documentare prealabilă. De-asta m-am gândit să fac o categorie pe blog prin care să îți prezint, pe baza experiențelor personale, și alte lucruri interesante de făcut atunci când vizitezi un loc, în afară de cele de care toată lumea știe. Pentru unii s-ar putea să fie noi, pentru alții deja știute, dar asta nu înseamnă că nu sunt fun! 😀

Brașov! Orașul ăsta îmi lasă impresia că e la fel de vizitat și de cunoscut ca București. Toți am auzit de Piața Sfatului, Turnul Sfatului sau Biserica Neagră. Cu toții cred că am fost măcar o dată să mâncăm la Cerbul Carpatin sau să alergăm prin cea mai îngustă stradă din oraș. Ei bine, o să-ți las mai jos o listă cu 5 lucruri inedite pe care să le faci (sau nu) atunci când ajungi în „Orașul Coroanei”:

5 lucruri de făcut sau nu când ajungi în brașov travel with matei ghid turism

CONCERT DE ORGĂ BISERICA NEAGRĂ – sursa: isotransylvania.ro

1. Participă la un concert de orgă la Biserica Neagră! În cazul în care nu știai deja, orga din Biserica Neagră este printre cele mai mari din Europa, cât despre acustică pot să spun cu mâna pe inimă că nu se compară cu nimic din ce am avut ocazia să mai experimentez prin țară. Sigur, poți să spui că ai vizitat deja Biserica dar, crede-mă când îți spun că de abia după ce asculți concertul unor organiști renumiți, poți să spui că ai vizitat Biserica Neagră! Concertele au loc doar vara și poți să vezi programul lor aici!

5 lucruri de făcut sau nu când ajungi în brașov travel with matei ghid turism

MICII MONSTRUOȘI DE LA BERĂRIA CIUCAȘ – sursa: tripadvisor.it

2. Mănâncă cei mai mari mici pe care o să-i vezi vreodată, la Berăria Ciucaș! Prima oară când am fost acolo eram atât de înfometat încât m-am uitat foarte repede peste meniu în căutarea a ceva consistent și gustos. I-am găsit pe ei, micii, la un preț rezonabil și am comandat 4 cu o garnitură impresionantă de cartofi pai, fără să bag de seamă gramajul pe care îl avea un singur mic… Well, nu mică mi-a fost mirarea când chelnerul mi-a adus comanda cu un zâmbet ștrengar pe față, de parcă mi-ar fi pregătit o farsă și se abținea să nu se dea de gol. Vedeți și în poză despre ce este vorba, cert este că n-am reușit să mănânc decât 2 plus cartofii… 😀

5 lucruri de făcut sau nu când ajungi în brașov travel with matei ghid turism

CETATEA BRASSOVIA – sursa: bizbrasov.ro

3. Vizitează Cetatea Brașovului! Pentru că da, Brașovul are o cetate! Știu că atunci când ajungi în oraș vizitezi centrul istoric cu casele de secol XIX frumos aliniate una lângă alta și crezi că ai cam terminat dar, nu e chiar așa! Înainte ca centrul Brașovului să devină important, punctul central era reprezentat de o cetate, foarte dificil de cucerit și la fel de importantă, ca cea a Râșnovului sau a Făgărașului, în apărarea negoțului din Țara Bârsei. Și e și foarte aproape de Piața Sfatului! Așa că data viitoare când ajungi în Kronstadt, dă o fugă și la cetatea Brassovia! 😀

5 lucruri de făcut sau nu când ajungi în brașov travel with matei ghid turism

BASTIONUL GRAFT – sursa: bizbrasov.ro

4. Descoperă muzeul din interiorul Bastionului Graft! Odată ce a devenit un important centru comercial în zonă, brașovenii au început să se gândească cum să-și apere casele de secol XIX frumos aliniate una lângă alta, așa că și-au înconjurat târgul cu ziduri, porți, turnuri și bastioane de apărare. Astăzi, din cele 8 bastioane se mai păstrează doar 3, printre care și Graft (în germană, canal) care făcea legătura cu Turnul Alb și care acum adăpostește un muzeu de care eu, pur și simplu, m-am îndrăgostit! E vorba de secția Muzeului Județean Brașov – Meșteșugarii din Brașov, Apărători ai Cetății, unde o să descoperi multe chestii interesante despre cum își apărau, cei din bresle, târgul mult prea iubit! Merită timpul petrecut acolo, plus că după poți să urci în Turnul Alb.

5. Să mănânci la „fundul Cerbului”! Restaurantul Gaura Dulce și-a creat, de-a lungul timpului, un renume pe cât de interesant pe atât de amuzant. Fiind un loc frecventat intens de localnici în perioada interbelică, dacă erai nou în oraș și întrebai pe cineva unde ai putea să-l găsești, aceștia te sfătuiau să îl cauți în fundul Cerbului pentru că era localizat în spatele Cerbului Carpatin, un alt restaurant celebru al Brașovului, și astfel ajungeai să mănânci chiar la baza posterioară al falnicului cerb. 😀 Restaurantul e super cochet și mâncarea tradițională e printre cele mai bune din oraș, așa că recomand cu plăcere!

Cam asta îți propun să faci când mai ajungi prin Brașov și ai ceva timp de pierdut pe acolo. Bine, asta dacă nu le-ai făcut deja, caz în care te invit să-mi spui și mie despre experiența ta!

Travel On!

28 de gânduri despre &8222;5 lucruri de făcut (sau nu) în Brașov!&8221;

  1. În Brașov as merge doar în trecere. Nu mi se pare un oraș extraordinar. Dar este un loc de vizitat măcar o dată.
    Eu as căuta să văd faimoasa piață, cea în care se ținea Cerbul de Aur. În rest nu mă atrage nimic.
    Doar stațiunile de pe lângă 😉
    Dacă se întâmplă să ajung vreodată pe acolo, poate voi cauta ceea ce ai propus tu aici.

  2. Am avut ocazia să vizitez de două ori Brașovul, dar nu am ajuns nici la Berăria Ciucaș și nici la Gaura Dulce. Am motiv să mai merg o dată la Brasov pentru a mă bucura de preparatele culinare de acolo și la urmă să văd dacă mă pot plimba pe Strada Sforii :))

  3. Si eu iubesc Brasovul! Spre rusinea mea, desi l-am vizitat de zeci de ori, inca n-am fost la muzeul din interiorul Bastionului Graft! Data viitoare stiu unde merg! 🙂

  4. Ador orasul Brasov ! Anul trecut am fost pe Transfagaran si apoi am ramas doua zile in Brasov si mi-a placut la nebunie. Pe langa atractiile turistice il consider un oras curat, aerisit cu multe locuri de parcare. Iar centrul vechi e superb !

    • Ai timp și când o să ajungi, o să-ți placă foarte mult, mai ales că o să găsești acolo și cea mai impresionantă colecție de covoare orientale din Europa! 😀

  5. Imi place mult Brasovul, dar la beraria Ciucas inca nu am ajuns. Clar, trebuie sa incerc micii lor. Ms de pont! ☺

  6. Tocmai ce-am fost in Brasov weekend-ul asta, insa doar sera, pentru masa.
    Desi am vizitat Brasovul de nenumarate ori, niciodata n-am intrat in Biserica Neagra, mereu era inchisa. Mereu!
    Tare vaza cu fundul cerbului :))
    Nici cetatea n-am vizitat-o, insa data viitoare nu-mi mai scapa.
    Imi place acest gen de articol, sa mai faci!

  7. Mi-ar placea sa vizitez mai mult Brasovul, pentru ca imi place! Am fost de doua ori, dar mereu in trecere!
    Mi-ar placea sa ascult un concert de orga..cred ca e ceva senzational! 🙂

  8. Am locuit in Brasov in timpul facultatii si pot sa spun ca m-am indragostit de orasul asta. Personal, mi se pare cel mai frumos si curat oras de la noi din tara. E diferenta de la cer la pamant intre Brasov si jegul ala de Bucuresti…plus ca oamenii sunt calzi si primitori, doar is ardeleni, nu? 😀

    • Într-adevăr, am observat și eu curățenia care este în oraș, în centrul orașului, cel puțin! Și cred că e fain să locuiești o perioadă, în Brașov! Te invidiez un pic pentru asta! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s