5 lucruri de făcut (sau nu) în Iași!

5 lucruri de făcut sau nu în Iași

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Îți place mult să călătorești? Ce tare! Și mie la fel! Dar, din toată treaba asta cu plimbatul, cred că cel mai mult îmi place să experimentez lucruri noi, descoperite mai mult din greșeală și mai puțin dintr-o documentare prealabilă. De-asta m-am gândit să fac o categorie pe blog prin care să îți prezint, pe baza experiențelor personale, și alte lucruri interesante de făcut atunci când vizitezi un loc, în afară de cele de care toată lumea știe. Pentru unii s-ar putea să fie noi, pentru alții deja știute, dar asta nu înseamnă că nu sunt funny! 😀

Logo History With MateiMă găsiți și pe Canalul de Youtube – History With Matei, unde vă prezint partea mai puțin cunoscută a istoriei românilor. Cum ar zice cineva, nu știu exact cine: History with Matei – Istorie, vrei, nu vrei! 😀

Locuiesc în Iași de aproape 10 ani și fac ghidaj cu turiști români și străini de aproape 6. Am avut ocazia să descopăr orașul ăsta pas cu pas și de fiecare dată am simțit că mai am multe de văzut și de învățat. Practic, nu există loc, clădire sau stradă care să nu aibă o istorie a ei, o legendă sau o poveste nedescoperită. Au fost momente când  deveneam și eu, la rândul meu, un turist curios în timp ce mă plimbam prin oraș. Așa pățeam când descopeream inscripții cu semnificație istorică pe niște clădiri pe lângă care, deși treceam destul de des, nu le observam până în acel moment.

Așa că, îmi face o deosebită plăcere să vă fac cunoscute câteva lucruri inedite și interesante pe care să le faceți atunci când vizitați „Orașul Marilor Iubiri”, în afară de cele pe care le găsiți în toate broșurile sau ghidurile turistice cu și despre Iași:

5 lucruri de făcut sau nu în iași travel with matei ghid turism
MUZEUL ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII
sursa: culturainiasi.ro

1. Vizitează Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”Inevitabil o să ajungi în Palatul Culturii, și deși sunt 4 muzee aflate acolo pe care le poți vizita, niciunul nu mi se pare la fel de inedit ca acesta. Adică muzee de istorie sau de etnografie sunt sigur că ați mai văzut, dar un muzeu împânzit de obiecte din tehnica secolului al XIX-lea sau începutul secolului XX, mai rar. Pe lângă obiecte clasice precum ceasuri de buzunar vechi sau aparate foto, cele mai interesante obiecte sunt cele din categoria instrumentelor  mecanice de muzică, cum ar fi cutii și ceasuri muzicale, simfonioane și polifoane, piane mecanice, patefoane și gramofoane. Partea și mai mișto e că toate sunt într-o stare funcțională foarte bună și ai posibilitatea să participi la o demonstrație în care acele gramofoane sau polifoane sunt puse la treabă. Credeți-mă când vă spun că nu o să regretați absolut deloc experiența! Ca să vă faceți o idee mai bună, dați click și aici!

5 lucruri de făcut sau nu în iași travel with matei ghid turism
CRAMA BUCIUM
sursa: buciumiasi.ro

2. Participă la o degustare de vinuri! Nu ai cum să nu vii în Iași și să nu te bucuri de un vin local bun! Este bine știut faptul că, încă din vremuri străvechi, ieșenii s-au priceput la vin și au reușit să-și bucure vizitatorii cu unele dintre cele mai bune și apreciate vinuri, mai ales cele albe. Printre cele mai cunoscute vinuri cu specific din colinele Iașiului, recomandate de către specialiști, sunt feteasca albă, sauvignon, feteasca regală, aligote sau celebrul Muscat Ottonel. Și dacă vrei ca experiența ta să fie mai intensă și completă, îți sugerez să participi la o degustare organizată la o cramă de tradiție (sau nu) din oraș, pentru că vei avea ocazia să înțelegi procesul de vinificație și cum ajunge ciorchinele de strugure în paharul tău. De menționat că, degustarea de vinuri este mai mult o acțiune de învățare și înțelegere a vinului și mai puțin un proces despre fermentarea unei cantități enorme de alcool în stomacul tău, așa că nu mergeți la o astfel de activitate dacă nu vă interesează, neapărat, istoria și tehnica vinului. Recomand pentru degustări cramele Bucium sau Gramma!

5 lucruri de făcut sau nu în iași travel with matei ghid turism
PASAJ HALA CENTRALĂ
sursa: curierul-iasi.ro

3. Admiră ruinele și hrubele împrăștiate prin tot orașul! Există o legendă care spune că Iașiul a fost împânzit de tuneluri subterane construite pentru a fi folosite în cazul în care orașul este atacat de invadatori. Nu știu cât adevăr e în legenda asta, dar un lucru este sigur, acela că încă se mai găsesc o grămadă de ruine ale vechilor construcții medievale sau ale hrubelor folosite de boieri pentru depozitarea vinului (pentru că asta era cel mai important) și a alimentelor. Multe dintre aceste ruine și hrube se găsesc peste tot în Iași și sunt foarte bine conservate.
Cele mai bune exemple sunt ruinele vechii curți domnești din cadrul Muzeului de Istorie din Palatul Culturii sau cele expuse în Pasajul Halei Centrale și hrubele de la Muzeul Vasile Pogor sau Restaurantul Bolta Rece. Mai sunt și altele, împânzite peste tot, de parcă ești într-un muzeu în aer liber al epocii medievale. Recomand oricui să își facă timp să le vadă pe toate, indiferent că e turist sau localnic! 😀

5 lucruri de făcut sau nu în iași travel with matei ghid turism
RESTAURANT BOLTA RECE
sursa: mydinner.ro

4. Servește o masă tradițională la Restaurant Bolta ReceE clar că după atâta vizitat o să ți se facă foame. Și dacă tot ești într-un oraș care respiră istorie peste tot pe unde ai merge, de ce să nu îți astâmperi foamea în locul unde membrii Societății Junimea își astâmpărau setea (de cunoaștere)? Restaurantul este localizat la baza dealului Copou, într-o zonă renumită pentru numeroasele hrube (de aici și cuvântul „Rece”) și este construit într-un stil cu specific moldovenesc, ca o casă țărănească. Era restaurantul preferat de membrii Junimii pentru mâncarea bună și hrubele pline de vin din care se puteau desfăta, primind de la acești iluștrii ai literaturii române denumirea de „Universitas Vinorum” (Universitatea Vinului). Tot aici se întâlneau și cei doi buni prieteni, Eminescu și Creangă, ca să schimbe idei, păreri și ca să se bucure de atmosfera țărănească pe placul celui din urmă. Astăzi, poți să îți satisfaci foamea cu o mâncare tradițională foarte bună într-un cadru înconjurat de portretele junimiștilor. Astfel, îți este mai ușor să conștientizezi semnificația culturală a localului.

5 lucruri de făcut sau nu în iași travel with matei ghid turism
SALA PAȘILOR PIERDUȚI
sursa: 7est.ro

5. Vizitează Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea Cuza! În corpul A al Universității găsești foarte multe obiective turistice de interes național și internațional, cum e cazul Bibliotecii „Gheorghe Asachi”, votată de o publicație internațională în top 10 cele mai spectaculoase biblioteci din lume. Dar multă lume ignoră prezența Sălii Pașilor Pierduți care, în opinia mea, ar trebui să primească mai mult credit. Motivul este simplu: frumoasele fresce murale, pictate dintr-un capăt în altul al sălii de faimosul pictor român contemporan Sabin Bălașa. Picturile sale sunt de-a dreptul fascinante și includ elemente din istoria țării (portretul lui Ștefan cel Mare), din legendele românești (Meșterul Manole) și din poezia românească (Luceafărul). Din punctul meu de vedere, Sala Pașilor Pierduți nu trebuie ratată de niciun vizitator al Iașiului, român (mai ales) sau străin!

BONUS!!!

6.Plimbă-te prin orașul bântuit cu un tur QuestoSerios vorbesc! Chiar e o alternativă super interesantă de a vizita orașul. Practic, ai ocazia să descoperi într-un mod foarte interactiv toate poveștile despre spirite blestemate, crime macabre și alte fenomene supranaturale ale urbei, ca la un treasure hunt, dar de pe telefon! Unde mai pui că, dacă folosești codul promoțional withmatei la achiziția turului, o să ai și reducere de 10%! Asta așa, ca să ai parte de o experiență și mai faină!  Ce trebuie să faci?

  • să alegi un tur Questo potrivit și să dai Book Now
  • să apeși Add Promo or Discount Code și să introduci codul: withmatei și primești o reducere de 10%
  • să descarci aplicația Questo și să urmezi instrucțiunile ca să descoperi locuri și povești inedite

Eu zic să nu mai pierzi vremea și să te pui pe descoperit orașul!

There you go! 5 propuneri de lucruri de făcut (sau nu) în orașul „celor 7 coline”, venite de la un ghid de turism specializat pe tururi în Iași cu turiști români și străini. Dacă ți-au plăcut sau vrei mai multe propuneri, poți să lași un comentariu mai jos sau să mă contactezi aici!

Ascultă și povestea lui SPIRU PRASIN – Duelul Mortal din Copou Iași, o poveste dramatică despre onoare și dueluri în Târgul Ieșilor !

Dacă vrei să vezi ce alte lucruri poți să mai faci (sau nu) în alte orașe sau zone, uite aici despre SIBIUTIMIȘOARA, SIGHIȘOARA, BRAȘOV, BUZĂU, NEAMȚ, CHIȘINĂU, TÂRGU MUREȘ sau BUCOVINA!

  • Pentru mai multe fotografii cu Iași, și nu numai, FOLLOW AICI (promit că dau follow back) 😀
  • Pentru legende din Iași, și nu numai, SUBSCRIBE AICI
  • Pentru a fi la curent cu ce mai fac și pe unde mai merg, LIKE AICI (promit că întorc favorul) 😀

Publicat de

Travel with Matei îți prezintă lucrurile dintr-o perspectivă diferită, prin ochii unui ghid de turism care adoră să călătorească!

14 gânduri despre „5 lucruri de făcut (sau nu) în Iași!

  1. Foarte frumos, imi place sa calatoresc dar in Iasi chiar nu am ajuns. Bine de stiut, multumesc pentru informatii

    Apreciază

  2. Si mie imi place sa vizitez locurile mai putin cunoscute din fiecare oras! Pana acum nu am ajuns in Iasi, dar cu siguranta voi tine cont de recomandarile tale cand imi propun sa-l vizitez. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.