Ghidul de turism este la fel de bun ca documentarea pe care o face, motiv pentru care m-am gândit să dau o mână de ajutor și să postez aici, pe blog, o parte din informațiile pe care am reușit să le strâng cu timpul. Spor la documentare!

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / PENEȘ CURCANUL / IERONIM BUDAC / EDWARD G. ROBINSON / PAZVANTE CHIORUL / VERA RENCZI / IULIU BARATKY / MARIA FILOTTI / DUMITRU DAN / BÂZU CANTACUZINO / IANCU JIANU / CONSTANTIN HUMIS / NADIA GRAY / TANTI MIȚA BICICLISTA / ELISABETA POLIHRONIADE / BARBU ȘTIRBEY / NICOLAE MILESCU SPĂTARUL / VLAD ȚEPEȘ / BAZIL ASSAN / PAPURĂ VODĂ / VERA ATKINS / IULIU BODOLA / GAVRIL CIOBANU / GEORGE POMUȚ / ALICE COCEA

Spiru Prasin – Duelul mortal din Copou Iași // Ep. 5

Povestea scrisă:

Spiru Prasin se naște în 1874 și până la vârsta de 25 de ani nu am reușit să găsesc nicio informație relevantă despre copilăria, familia sau studiile lui.

Intră în radarul istoric abia în 1899 când debutează pe scena teatrului ieșean ca scriitor al pieselor „Ceea ce nu moare” și „Pentru țară”.

Deci, putem să presupunem că studiile și le-a făcut în domeniu. Sau nu!

Cert este că odată cu debutul său, începe să fie considerat un talent promițător al literaturii române și continuă să scrie, de-a lungul vieții, un total de 6 opere, majoritatea piese de teatru, dar și un roman foileton numit „Calea Robilor”, o adevărată capodoperă la acea vreme.

Ba chiar reușește să publice și poezii într-o revistă literară numită „Epigonii” pe care tot el o înființează și care-l avea printre membri colaboratori și pe scriitorul Mihai Codreanu.

Cei doi aveau să lege o prietenie destul de frumoasă, fiind amândoi la începutul carierei lor.

Faima avea să vină însă din teatru, odată cu piesa intitulată „Miriam din Magdala” scrisă de el în 1903.

Piesa în sine reușește să creeze foarte mari controverse în rândul clericilor, în mod special, pentru că era pentru prima oară când Iisus era adus pe scenă ca personaj. (Șoc!)

Chiar și așa, piesa se juca cu casa închisă de fiecare dată la Teatrul Național, semn că publicului nu prea-i păsa de părerea fețelor bisericești și prefera să se bucure de valoarea ei artistică.

Spiru Prasin primește foarte multă apreciere de la critici pentru această piesă, dar el își dorea mai mult de atât.

Își dorea să ducă „Miriam din Magdala” pe scenele de teatru din Paris!

Dar, ca să reușească acest lucru avea nevoie de un om de legătură, familiarizat cu teatrul din Paris și care să aibă o oarecare influență acolo.

Și acea persoana avea să fie Catulle Mendes.

Ca să vă faceți o idee, Catulle Mendes era un scriitor celebru al Franței în acea perioadă, era fostul elev al lui Victor Hugo, prietenul lui Baudelaire și finul al lui Gautier.

Era ce trebuie pentru că omul avea, practic, lumea literară pariziană la picioare și o vorbă de-a lui ar fi făcut ca dorința lui Spiru să prindă contur.

Dar cum ar fi putut un scriitor bun din provincia românească să convingă o adevărată legendă a capitalei franceze să-l asculte măcar, darămite să-i promoveze piesa în Paris?

Norocul lui era că Mendes fusese în Iași cu un an în urmă și era acomodat deja cu viața culturală a orașului francofon.

Unele ziare spuneau că avea niște rude mai îndepărtate prin Iași pe care le mai vizita din când în când, dar posibil să fi fost niște simple supoziții.

Dar chiar și așa, ca să-l aducă avea nevoie de un motiv destul de bun, care să-l convingă pe scriitorul francez să mai bată încă o dată un drum atât de lung

Și Spiru găsește motivul perfect, o conferință la Teatrul Național din Iași despre artă și teatru.

Era planul perfect, mai ales că putea să-l ducă la îndeplinire folosindu-se de poziția lui de redactor-șef la ziarul Evenimentul pentru a impresaria și promova prezența lui Mendes la conferință.

De menționat că ziarul Evenimentul era unul conservator și era destul de mediocru, dar după venirea lui Prasin la conducerea lui, ziarul avea să se transforme într-unul din cele mai citite din Iași, iar Spiru într-unul dintre cei mai temuți ziariști al acelor vremuri.

Bun, până aici totul bine!

Prasin avea la dispoziție toate resursele necesare pentru a pune planul în aplicare și să-și îndeplinească visul de a deveni o celebritate internațională!

Și asta începe să și facă.

Încă din primele zile ale lunii ianuarie din anul 1904, până pe 9 ianuarie când era programată conferința, ziarul Evenimentul a promovat în fiecare zi venirea lui Mendes la conferință, prin articole pe prima pagină.

Practic, tot orașul știa de prezența renumitului scriitor, ceea ce însemna că participarea publică la conferință avea să fie majoră.

Pe 9 ianuarie are loc cu succes conferința, Catule Mendes este impresionat de cantitatea și calitatea publicului prezent, ba chiar spunea că nu se aștepta ca audiența să înțeleagă cu atâta ușurință ceea ce el vorbea, într-o altă limbă.

Profitând de situație, Spiru, care nu-l scăpase din atenția lui pe Mendes nici măcar pentru o secundă, își face curaj și dă lovitura decisivă!

Reușește să-l convingă pe Catule Mendes să-i promoveze piesa „Miriam din Magdala”  la teatrele din Paris.

Planul funcționase!

A doua zi după conferință, apare în ziarul Evenimentul o sonetă dedicată lui Mendes scrisă de Codreanu în franceză pentru a-l îndulci și mai mult.

Soneta era, de fapt, o republicare pentru că ea fusese scrisă în română de către Mihai Codreanu cu un an în urmă cu ocazia vizitei lui Mendes de atunci. D

Dar atunci scriitorul francez plecase din oraș înainte ca ea să fie publicată în ziar și să fie citită de acesta.

Nu și de data asta!

Imediat ce a fost publicată, soneta produce multe reacții, dar nu cele pe care le sperau Prasin și Codreanu.

Apar multe răspunsuri negative în presa concurentă la adresa articolului , cel mai virulent fiind publicat în „Gazeta Moldovei”, intitulat „Tragerea pe sfoară” (un fel de „țeapă mondială” în limbajul nostru de astăzi).

Articolul critică exagerata promovare care se făcuse pentru conferință și atitudinea lingușitoare a ziarului „Evenimentul” la adresa lui Mendes, făcând aluzii subtile la redactorul-șef, băiatul nostru Spiru Prasin. (let the war begin)

Și, pentru că în vremea respectivă onoarea era cel mai de preț lucru când venea vorba de cariera cuiva, Prasin ia decizia să apere personal onoarea lui Mendes și lansează în următoarea zi un drept la replică acid, cu atacuri directe la persoana despre care el credea că ar fi scris articolul din Gazetă care nu fusese semnat, și anume: Wolf Finkelstein.

Ei bine, Wolf Finkelstein era un mărunt funcționar public, ajutor de casier la regia de tramvai din oraș, absolvent al unei școli comerciale, cu o condiție materială modestă și care făcea gazetărie ca o muncă part-time pentru a-și alimenta veniturile, mai ales că se îngrijea și de mama lui văduvă și bătrână.

El scria de cele mai multe ori în „Gazeta Moldovei”, ziarul concurent al Evenimentul, unde umplea coloanele din ultimele pagini și se semna la sfârșitul articolelor cu pseudonimul V. Scânteie, o practică destul de des întâlnită la gazetarii începutului de secol XX.

Prasin atrăgea și atenția conducerii firmei de tramvaie în dreptul la replică și îi sfătuia prietenește să aibă grijă cu comportamentul lui Finkelstein.

În limbaj jurnalistic, asta era o cerere directă de a-l da afară pe Wolf.

Pentru că se temea să nu-și piardă locul de muncă de la regia de tramvaie, adică cea mai sigură sursă de venit pe care o avea,  gazetarul se hotărăște să meargă personal la redacția Evenimentul și să-i ceară lui Spiru să-și retragă cuvintele, ca un bărbat adevărat.

Doar că Prasin refuză și invocă faptul că ziarul și-a făcut doar datoria de a riposta și a-și apăra imaginea.

Lăsat fără opțiuni și ca să-și apere onoarea (în traducere liberă, locul de muncă :D), Finkelstein îl provoacă la duel pe Spiru și acesta acceptă, spre surprinderea tuturor.

Chiar și-a mea!

Dar acceptul lui Prasin avea o motivație ascunsă.

Practic, el se folosea de acest eveniment ca să-și facă un pic de publicitate și să-l impresioneze și mai mult pe Catule Mendes pentru că își punea viața în pericol ca să-i apere onoarea.

Mai ales că știa că micuțul gazetar nu avea nicio șansă în fața lui.

Ca să vă faceți o idee despre raportul inegal de forță dintre cei doi, Spiru Prasin avea o constituție atletică, era zvelt și avea cunoștințe abile de mânuire a spadelor și a armelor de foc, în timp ce Wolf Finkelstein era un tip timid, slăbănog și miop, fără nici cea mai mică idee despre cum ar trebui să funcționeze o armă.

Bun, o dată luată decizia se purcede către procesul de a alege martorii: Mihai Codreanu și Jacques Lewin de către Prasin, pentru că erau colegi de ziar și foarte buni prieteni, și Ioan Maxim și Vasile Brăescu de către Finkelstein, pentru că erau colegi și alți prieteni nu prea avea.

Se ia decizia ca duelul să aibă locul imediat, în următoarea zi, adică pe 14 ianuarie, de la ora 08:30 la Rond Point Copou, undeva în aproprierea Agronomiei de astăzi.

Martorii aveau obligația să studieze regulile și să pregătească materialele necesare pentru duel.

Se ia hotărârea de a se folosi pistoalele, pentru că Finkelstein nu prea știa să țină o sabie în mână.

Bine, nici pistolul nu știa să-l folosească, dar era mai simplu de explicat chiar atunci, cu câteva minute înainte de duel.

Acestea fiind spuse, participanții la duel și martorii lor se întâlnesc a doua zi la ora stabilită, după ce au mers doar pe străduțe lăturalnice pentru a nu atrage prea mult atenția la ce urma să se întâmple.

Înainte de începerea duelului, martorii își fac datoria de a-i mai întreba o dată pe participanți dacă vor să renunțe, dat fiind faptul că oricum se prezentaseră amândoi la duel și onoarea era deja apărată doar prin simpla prezență.

Dar cei doi bărbați refuză, fiecare dintre ei având motivele lor bine întemeiate.

Spiru Prasin ca să crească în ochii viitorului mentor al său, iar Finkelstein ca să nu-și piardă locul de muncă.

Refuzul de a renunța este consfințit și se trece la procedurile necesare organizării acestui duel.

Se aleg pistoalele aduse de Prasin, chiar dacă erau mai vechi, dar erau mai ușor de utilizat și Mihai Codreanu se pregătește să le încarce, deși nu avea experiența necesară pentru a face asta.

Tot Codreanu alege și primul pistol pe care îl înmânează lui Prasin (deloc părtinitor) și începe să măsoare cu piciorul 20 de pași între cei doi luptători.

Prasin este lăsat să-și aleagă locul, și Finkelstein ajunge să fie poziționat cu fața la Soare. (Observați cum toate semnele indicau că lucrurile aveau să meargă foarte prost, nu?)

Combatanții se așează față în față, lui Finkelstein i se face un instructaj scurt de către martorii săi despre cum să țină pistolul și pe ce să apese când vine momentul și duelul e pregătit să înceapă.

Brăescu, unul din martorii lui Wolf cel Miop, începe prin a bate prima oară din palme, moment în care cei doi participanți la duel ridică armele.

Bate a doua oară din palme, moment în care cei doi își ochesc din priviri ținta (mai ales Finkelstein) și întorc capul într-o parte.

La a treia bătaie de palme, armele sunt descărcate…

Lui Finkelstein îi trece glonțul pe lângă ureche, așa cum Prasin intenționase de la început, în timp ce Spiru cade în genunchi fiind lovit în plămân și artera fiindu-i secționată.

Din cauza poziționării proaste, Finkelstein nu văzuse exact unde îndreaptă pistolul și era ferm convins că va trage mult pe lângă.

Aparent, s-a înșelat!

La 15 minute distanță, în drum spre Spitalul Militar din Copou, Spiru Prasin moare din cauza rănilor.

Orașul este șocat la aflarea veștilor, grupuri mari de oameni se adună la sediul redacției din Str. Lăpușneanu sau la spital, pentru a afla de starea gazetarului, în timp ce Finkelstein este găsit pe stradă, mergând către spital și  este arestat de către polițiști.

Ceea ce se dovedea doar o descărcare amiabilă a armelor de foc se transformase într-o mare tragedie.

Ca să vă pun un pic în context, în acea perioadă duelul era o practică destul de des întâlnită, deși era ilegală, și multe personalități ale vremii au apelat la această practică, cum ar fi Vlahuță, Constantin Bacalbașa, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Alexandru Djuvara și așa mai departe.

Dueliștii nu erau tratați precum criminalii de rând, fiind tolerați ca parte a înaltei societăți și judecați cu caracter special, iar duelul avea rolul de a rezolva anumite dispute și conflicte într-un mod onorabil.

Foarte rar se terminau cu cineva rănit, majoritatea participanților preferând să descarce pistoalele pe lângă adversar, fără să-l rănească, într-o desfășurare mai mult simbolică a acestei activități.

Dar lucrurile s-au întâmplat complet greșit încă de la început, așa cum avea să concluzioneze și Osvald Teodorescu (dacă vi se pare cunoscut numele, era tatăl lui Ionel și Păstorel) cel desemnat să fie judecătorul acestui caz.

Imediat după înmormântarea lui Spiru Prasin, cei 4 martori (inclusiv Codreanu) și Finkelstein sunt cercetați pentru omor.

Pentru că legea din Codul Penal era destul de vagă cu privire la rolul pe care l-au avut martorii în cazul morții lui Spiru, Osvald Teodorescu este nevoit să cheme un expert în domeniu, pe Horia C.A. Rosetti (fiul omului politic C.A. Rosetti) care să conducă o investigație și să întocmească un raport cu concluziile acesteia.

Omul era considerat o autoritate în domeniu și chiar știa despre ce vorbește pentru că scrisese  o carte numită „Alfabetul scrimei și codul duelului”.

Așa că, după ce finalizează cercetările, descoperă o serie de nereguli pe care le prezintă în raportul final și care spuneau cam așa:

Pregătiți-vă!

Prima mare greșeală din organizarea acestui duel a fost că martorii nu cunoșteau toate regulile, deși erau obligați să se documenteze asupra tuturor aspectelor.

Dacă martorii știau regulile și-ar fi dat seama că duelul nu ar fi trebui să aibă loc niciodată pentru că Finkelstein nu avea acest drept.

El și-l pierduse cu ceva ani în urmă când, jignit de un proprietar de restaurant, alege să-l dea în judecată în loc să-l provoace la duel așa cum ar fi făcut orice gentleman și deci, îi era interzis să mai provoace pe cineva, vreodată.

Codreanu și Lewin știau de acest proces, dar nu știau despre această regulă cu care ar fi putut preveni tragedia.

În al doilea rând, lupta nu avea voie să aibă loc mai devreme de 48 de ore.

Se considera că timpul dat era suficient ca spiritele să se calmeze și cei doi să renunțe sau ca poliția să afle de duel și să-i aresteze pe cei în cauză înainte ca duelul să se producă.

Martorii aveau rolul de a arbitra corect duelul, fără să fie părtinitori sau simpli executanți ai participanților.

Pozițiile de tragere trebuiau alese prin tragere la sorți, nu prin atribuirea voită a unuia dintre membri, așa cum făcuse Codreanu.

O altă greșeală mare a fost și că martorii lui Spiru Prasin puteau să-l refuze pe Finkelstein chiar în momentul duelului pentru că acesta era miop și nu știa să folosească armele de foc, dar pentru că nu aveau habar de regula asta, nu au făcut-o.

Alegerea pistoalelor a fost și ea greșită pentru că armele aduse de Finkelstein erau mai noi, moderne și cu mecanisme sigure, spre deosebire de cele mai simple și mai vechi aduse de Prasin.

Încărcarea pistoalelor trebuia să se facă de cineva cu experiență.

Și, într-un final, distanța măsurată de Codreanu trebuia să fie de 10 pași nu de 20 de pași. (se pare că nu a fost chiar cea mai fericită alegere de martor făcută de Prasin)

Ba chiar, la constituire se stabilise că Mihai Codreanu măsurase de fapt 24 de pași, din cauza emoțiilor sau pur și simplu pentru că nu se pricepea foarte bine la numărat.

La o distanță de 10 pași între combatanți aceștia aveau o vedere mai bună asupra țintei și puteau să tragă mult mai ușor pe lângă.

Concluziile stabileau, deci, că martorii sunt vinovații evenimentului tragic care a dus la moartea lui Prasin dar, pentru că legea nu specifica nicio pedeapsă pentru martori, indiferent de rezultatul duelului aceștia sunt scoși de sub urmărirea penală și achitați.

În schimb, Finkelstein avea să fie judecat pentru crimă și este condamnat la o pedeapsă cumulată de… 6 luni și 1 zi!

Dap, doar 6 luni, pentru că în Codul Penal Românesc, deși duelul era ilegal, pedepsele erau foarte mici, motiv pentru care, la un moment dat, ofițeri și nobili din Imperiul Austro-Ungar preferau să treacă granița la noi ca să se dueleze pentru că scăpau foarte ieftin în cazul în care erau prinși.

Practic, România era un fel de rai al duelurilor!

După sentință, Finkelstein este trimis în închisoare de unde continuă să scrie în ziar despre viața din pușcărie, după care nu se mai știe nimic despre el.

Cât despre Spiru Prasin, acesta avea să-și îndeplinească dorința de faimă internațională, dar nu așa cum și-ar fi dorit atunci când era în viață.

Procesul celor implicați în duel și în moartea lui avea să fie relatat în ziarele mari din Franța, Austria și chiar din America ca fiind o poveste romantică și tragică despre onoare.

Numele lui Spiru Prasin avea să mai fie scos în evidență în anul 1909 la moartea misterioasă a lui Catule Mendes care este găsit călcat de tren sub podul din cartierul Saint Germain al Parisului.

În afara de asta, memoria celui care putea să devină unul dintre cei mai iluștrii scriitori ai țării se pierde în negura timpului.

V-am țucat! :*