Care sunt cele 3 subiecte de discuție INTERZISE ghidului de turism?

Cele 3 subiecte interzise ghidului de turism

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Ghidul de turism ar trebui să fie o enciclopedie vie pentru turiști, cu informații puse la dispoziția acestora din aproape toate domeniile posibile, de la istorie la geografie, artă, arhitectură sau chiar cultură. Ba mai mult, un ghid profesionist nu face doar prezentări la obiectivele turistice de pe traseu, ci încearcă să și socializeze cu turiștii pe care îi însoțește. Intră deseori în discuție cu ei, cu scopul declarat de a-i cunoaște mai bine și pentru a-i face pe aceștia să se simtă mai relaxați, ca și cum ghidul e doar un prieten nou pe care ți-l faci într-un loc nou. Ăsta este un lucru destul de important dacă vrei ca turiștii tăi să prindă încredere în tine mai repede.

Totuși, sunt câteva subiecte pe care ghidul trebuie să le evite în încercarea lui de a socializa cu turiștii dacă vrea să trăiască o viață lungă și prosperă. Sunt acele subiecte despre care toată lumea are o părere personală, înrădăcinată, pe care cu greu o mai poate schimba cineva, indiferent cât de mult se chinuie să facă asta. Și dacă tu, ca ghid, faci greșeala să îți exprimi părerea personală despre un astfel de subiect, riști să faci exact opusul la ce ți-ai propus, adică să-i îndepărtezi de tine, ceea ce o să-ți facă munca mult mai grea. 😦

Bun, dar ce faci dacă turistul deschide un subiect din ăsta? Atunci încerci, cum poți tu mai bine, să nu îți declari părerile personale despre acel subiect pentru că există șansa să nu se alinieze cu ceea ce crede turistul și să intri într-un fel de conflict verbal fără sens și deloc productiv. Smile & Wave, cum ar spune un mare filosof! 😀

Așa că, fără să mai intrăm prea mult în detalii, iată care sunt cele 3 subiecte de discuție INTERZISE ghidului de turism, dacă vrea să aibă un tur fericit:

Logo History With MateiMă găsiți și pe Canalul de Youtube – History With Matei, unde vă prezint partea mai puțin cunoscută a istoriei românilor. Cum ar zice cineva, nu știu exact cine: History with Matei – Istorie, vrei, nu vrei! 😀

RELIGIE

De-a lungul timpului vei avea diferite tipuri de turiști din diferite zone ale țării sau ale lumii, ceea ce înseamnă că vei avea, cu siguranță, turiști de diferite tipuri de confesiuni, în funcție de locul de unde provin. Se recomandă să nu încerci să-ți impui punctul tău de vedere asupra unei religii sau alteia pentru că intri pe un teren minat care aprinde și cele mai calme spirite. Cel mai bine este să păstrezi discuția despre religie la modul general, atunci când contextul o cere!

De exemplu, atunci când ajungi la Mănăstirea Voroneț cu un grup de turci musulmani, va trebui să încerci să le explici de ce otomanii sunt reprezentați pe „Judecata de Apoi” ca fiind păcătoși. E clar că trebuie să apelezi la explicații de ordin religios ca să-i pui un pic în context și să eviți o altă invazie otomană! 😀

Regula nu se aplică dacă ești ghid într-un pelerinaj pentru că atunci religia va fi subiectul principal!

POLITICĂ

Asta cu politica se aplică mai mult turiștilor români, și mai puțin turiștilor străini. Este clar că toată lumea are o convingere politică și e destul de greu să-i schimbi părerea cuiva, oricâte argumente pertinente ai folosi. Ca ghid, trebuie să eviți, prin orice mijloace posibile, ca acest subiect să se deschidă vreodată printre turiștii tăi, asta dacă nu vrei să pornești o nouă revoluție. Din nou, poți discuta despre acest subiect doar dacă contextul o cere.

Cum ar fi, atunci când ești cu un grup de turiști la Memorialul Durerii din Sighetu Marmației și trebuie să le explici că tot ce s-a întâmplat acolo e din cauza politicii regimului comunist.

FOTBAL

Dap, ai auzit bine! Orice ai face, nu discuta cu turiștii tăi despre fotbal! La fel ca-n politică, fiecare are o afinitate, în cazul de față pentru o anumită echipă de fotbal care, evident, este cea mai tare și cea mai bună echipă din Univers. Nu ai cum, orice ai face, să îi spui unui dinamovist că Steaua e mai bună, și invers.

Situația se aplică și turiștilor străini care au o cultură a fotbalului bine definită în țara lor. Nu poți să-i spui unui susținător al echipei Inter Milan că AC Milan e mai bună, sau unui fan Real Madrid că FC Barcelona e cea mai frumoasă echipă din Spania. Pur și simplu, nu discuta despre fotbal! Niciodată!

Forza Rapid București!

În concluzie, deși nu este nicio problemă să discuți despre convingerile tale personale cu un turist în ideea în care vrei să-l faci să capete mai multă încredere în tine, încearcă să nu deschizi vreun subiect despre religie, politică sau fotbal, asta dacă vrei să ai o carieră îndelungată și nevătămătoare. 😀

Dacă vreți să aflați și alte lucruri utile despre meseria de ghid de turism, vă invit să citiți următoarele articole:

7 greșeli mari pe care ghidul de turism nu trebuie să le facă

Cum să recunoști arhitectura unei clădiri în 5 pași

5 Bancuri despre turism

7 Calități ale unui Ghid de Turism bun. Partea I

Ce face ghidul într-o excursie/ circuit/ pelerinaj? Atribuțiile ghidului de turism

Top 10 greșeli gramaticale pe care ghidul de turism trebuie să le evite cu orice preț

Ce face ghidul atunci când nu știe să răspundă la o întrebare?

Diferența dintre un ghid local și un ghid național

Ghidul este la fel de bun ca documentarea pe care o face!

Șofer-Ghid

Prima experiență ca ghid!

7 motive să fii ghid de turism!

5 semne clare că meseria de ghid nu e pentru tine!

Ghid de Turism sau Ghid Turistic?

Asta înseamnă să fii ghid!

V-am țucat! :*

Publicat de

Travel with Matei îți prezintă lucrurile dintr-o perspectivă diferită, prin ochii unui ghid de turism care adoră să călătorească!

18 gânduri despre „Care sunt cele 3 subiecte de discuție INTERZISE ghidului de turism?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.