Ghidul de turism este la fel de bun ca documentarea pe care o face, motiv pentru care m-am gândit să dau o mână de ajutor și să postez aici, pe blog, o parte din informațiile pe care am reușit să le strâng cu timpul. Spor la documentare!

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / SPIRU PRASIN / PENEȘ CURCANUL / IERONIM BUDAC / EDWARD G. ROBINSON / PAZVANTE CHIORUL / VERA RENCZI / IULIU BARATKY / MARIA FILOTTI / DUMITRU DAN / BÂZU CANTACUZINO / TANTI MIȚA BICICLISTA / IANCU JIANU / CONSTANTIN HUMIS / NADIA GRAY / ELISABETA POLIHRONIADE / BARBU ȘTIRBEY / NICOLAE MILESCU SPĂTARUL / VLAD ȚEPEȘ / BAZIL ASSAN / PAPURĂ VODĂ / IULIU BODOLA / GAVRIL CIOBANU / GEORGE POMUȚ / ALICE COCEA

SPIOANA ROMÂNCĂ SURSĂ DE INSPIRAȚIE PENTRU JAMES BOND // VERA ATKINS // Ep. 24

Vera Atkins s-a născut pe 16 Iunie 1908 în România, cu numele de Vera May Rosenberg și făcea parte dintr-o familie bogată de evrei imigrată în țara noastră la începutul secolului 20.

Tatăl ei, Max Rosenberg, s-a născut în Kossel, Germania și era cel mai mare din cei 5 frați ai familiei de fermieri și negustori din orășelul german.

Max urmează cursurile de arhitectură din Hamburg și după finalizarea studiilor merge în Africa de Sud, unde intră în afaceri cu diamante alături de Henry Atkins.

Henry era și el evreu, provenit din ghetourile rusești din Moscova, care din cauza antisemitismului decide să fugă în Africa.

Acolo i se naște o fiică, Hilda Atkins, de care Max se va îndrăgosti și vor ajunge să se căsătorească.

La scurt timp după nuntă, afacerea cu diamante din Africa de Sud intră în faliment și Max decide să se mute în Galați.

Acolo intră în afaceri cu frații lui, care aveau exploatații din lemn în Bucovina.

Max înființează o firmă de distribuție pe Dunăre a lemnului produs în Nordul țării.

Afacerea are succes și familia Rosenberg devine una dintre cele mai bogate din România.

Se spune că Max avea o avere atât de considerabilă încât a ajuns la un moment dat să-l consilieze pe Regele Carol al II-lea în probleme financiare.

Evident că Vera a avut parte de o viață fără griji și a locuit o perioadă din copilărie în casele de lux ale familiei din Galați și Brăila, iar mai apoi pe moșia familiei din Crasna.

La 15 ani este trimisă să învețe la cele mai exclusiviste școli din Franța și Elveția, dar este nevoită să-și întrerupă studiile din cauză că firma tatălui ei intră în faliment, iar acesta se îmbolnăvește și moare.

Familia este nevoită să vândă proprietățile din Galați și se mută în Valea Uzului.

Vera moștenește o parte din avere și este trimisă în Londra de mama sa ca să-și continue studiile.

La întoarcerea în țară, se angajează la o companie americană de petrol cu sediul în București.

Cu timpul devine o obișnuită a cercurilor mondene din capitală, ocazie cu care cunoaște primii spioni britanici, cărora le oferea informații despre ambasadorul german din România cu care avea o relație de prietenie.

Dar, din cauza escaladării antisemitismului din Europa și apropierii României de Germania nazistă, Vera ia decizia să plece împreună cu mama sa în Marea Britanie în 1937.

Își schimbă numele de familie în Atkins pentru a se integra mai ușor și va intra în lumea spionajului britanic.

Deși nu face parte din nicio structură în mod oficial, Vera participă la prima ei misiune importantă în anul 1939.

Cu 6 zile înainte de invazia de către Germania lui Hitler, împreună cu echipa ei de agenți secreți, trebuia să-i scoată din Polonia pe spărgătorii celebrului cod Enigma.

Se folosește de conexiunile ei din Bucovina și reușește să-i treacă granița în România și de acolo să rezolve transportul lor în siguranță către Franța.

Din acel moment se știu prea puține lucruri despre activitatea Verei ca spion.

În 1941 este chemată la un interviu la sediul Ministerului de Război din Marea Britanie.

Cu toate că nu avea cetățenia britanică, Vera Atkins este numită în funcția de secretară a lui Maurice Buckmaster, șeful nou-înființatului Serviciu Britanic de Operații Speciale (SOE).

Pentru că avea o inteligență emoțională ieșită din comun, era o foarte bună organizatoare și avea o memorie excepțională, Buckmaster decide să o facă șefă peste Secția F (adică secția franceză).

Misiunea Verei în această poziție era să se ocupe de recrutarea oamenilor pentru a forma o rețea de spioni, sabotori și luptători de gherilă care să funcționeze în spatele liniilor inamice cu scopul de transmite informații valoroase și de a hărțui trupele germane.

Spionii recrutați de Vera erau oameni simpli, fără nicio pregătire militară prealabilă, care se puteau infiltra cu ușurință pe teritoriul inamic.

Totuși, pentru a deveni agent al SOE, orice candidat trebuia să treacă de biroul Verei Atkins care era capabilă să-și dea seama în doar câteva secunde dacă ești potrivit sau nu pentru misiunile din Franța.

De abia după ce primeau ok-ul de la Vera, recruții erau verificați la sânge de agenții biroului MI6 și apoi trimiși în tabere speciale de antrenament.

Acolo erau anunțați că șansele lor de supraviețuire în misiuni vor fi de 50-50 și asta doar dacă se antrenau din greu.

De antrenamente se ocupa tot Vera, iar la sfârșitul programului tot ea decidea unde vor merge și cu ce se vor ocupa.

Fiecare circuit avea ca celulă de bază un organizator, un curier și un radiotelegrafist. Organizatorul recruta oameni noi în teritoriu, curierul ținea legătura cu Rezistența Franceză și furniza arme și muniție partizanilor, iar radiotelegrafistul transmitea informațiile obținute către șeful din Londra, adică Vera.

Practic, ea știa totul până la cele mai mici detalii despre fiecare agent din teren în parte.

Tot ea se ocupa de identități false, nume conspirative și fabricarea de povești credibile în cazul în care agenții erau verificați de Gestapo.

Își conducea tot timpul oamenii la aerodrom înainte de a fi parașutați în misiune și le dădea ultimele instrucțiuni înainte de plecare.

Le completa deghizarea cu un pachet de țigări franțuzești, un ziar francez recent și o fotografie falsă cu o rudă într-un buzunar, pentru eventualitatea în care aterizau greșit pe undeva.

Vera Atkins a fost și cea care a insistat la folosirea femeilor pe post de spion, agent sau sabotor.

Până în 1942, prezența femeilor în cadrul serviciilor de informații nu era acceptată de către guvern pentru că nu beneficiau de protecție legală dacă erau prinse.

Bine, în perioada respectivă convențiile internaționale oricum nu erau respectate în totalitate, dar în cazul femeilor-spion, dacă erau prinse, puteau fi executate pe loc fără nicio repercusiune legală.

Spre deosebire de femei, bărbații-spioni aveau dreptul să fie judecați în instanță înainte de a primi vreo sentință.

Cu toate astea, Vera considera femeile mult mai abile în această meserie și convinge guvernul să autorizeze trimiterea femeilor-agent în teritoriul inamic.

Astfel, din 470 de agenți trimiși, 39 erau femei, iar cele mai celebre dintre ele au fost Yvonne Rudellat, Viollete Szabo, Andree Borell și preferata Verei, Nora Inayat Khan.

Împreună cu Rezistența Franceză, rețeaua de spionaj construită în detaliu de Vera Atkins a devenit o forță de temut pentru armata germană.

Cel mai important moment în care rețeaua și-a dovedit eficiența a fost atunci când trupele aliate debarcau și ocupau plajele Normandiei.

Un agent din teritoriu a fost capabil atunci să strângă o armată de 10 000 de partizani, cu ajutorul cărora i-a ținut ocupați pe germani în Lyon împiedicându-i să intervină în Normandia.

Vera ținea foarte mult la oamenii ei și se asigura întotdeauna că elimină orice risc previzibil înainte să-i trimită în misiune.

Cu toate astea, peste 100 de agenți, bărbați și femei, au fost prinși de organismul însărcinat de naziști să vâneze spionii, sabotorii sau partizanii.

După ce erau capturați, erau trimiși la sediul central din Paris pentru a fi interogați și torturați.

De acolo, cei care supraviețuiau erau duși în lagărele de concentrare de la Buchenwald Breslau sau Dachau, unde de cele mai multe ori erau executați, așa cum s-a întâmplat cu Nora Inayat Khan.

Din acest motiv, imediat ce Berlinul a fost cucerit, Vera pornește pe cont propriu pe urmele agenților dispăruți în misiune despre care nu știa încă dacă erau morți sau nu.

Reușește să salveze din închisori și lagăre o bună parte dintre ei, iar pentru cei pentru care ajunseseră prea târziu, se asigură că se montează plăci comemorative în locurile în care au murit. De asemenea, participă și contribuie la demascarea mai multor criminali de război germani care urmau să fie judecați.

La întoarcerea în Anglia, primește cetățenia britanică.

Un aspect interesant despre acest lucru este că în afara superiorilor săi, niciun coleg sau agent nu știa de faptul că ea avea cetățenie română, nu britanică.

Motivul a fost destul de pragmatic, nu se dorea declanșarea unor suspiciuni că ar fi agent sub acoperire, mai ales că România era în acel moment aliata Germaniei.

După terminarea războiului, Vera Atkins continuă să lucreze în Serviciile Secrete până în 1961 când se pensionează anticipat și se retrage în Hastings.

Lasă în urmă o carieră memorabilă, atât pentru ea, cât și pentru lume.

Fără să știe acest lucru, Ian Fleming, un fost coleg spion, se inspiră din personalitatea ei și creează personajul MoneyPenny, secretara șefei lui James Bond, cel mai cunoscut spion din literatură și cinematografie.

Fleming avea să recunoască mai târziu într-un interviu că, în lumea reală a spionilor, Vera Atkins era șefa.

Cât despre Vera, aceasta continuă să trăiască liniștită în Hastings fără să atragă atenția nimănui.

Cel puțin până în 1987, când este invitată de președintele Franței, Francois Mitterand, să primească medalia Legiunea de Onoare pentru implicarea ei directă în eliberarea Franței.

La mijlocul anilor `90 primește și din partea Reginei Elisabeta a II-a gradul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru meritele deosebite din timpul războiului.

În anul 2000, Vera Atkins se stinge din viață în locuința sa din Hastings.

Înainte de moartea ei, William Stevenson, un fost pilot de vânătoare canadian, specializat pe spionaj aviatic, primește acceptul Verei de a-i scrie biografia.

Acesta o publică în 2007 cu titlul „Vera Atkins – Povestea celei mai importante agente secrete originare din România din al doilea Război Mondial”.

Lumea afla cu ocazia asta cine a fost cu adevărat șefa spionajului britanic din Franța.

V-am țucat! :*