Ghidul de turism este la fel de bun ca documentarea pe care o face, motiv pentru care m-am gândit să dau o mână de ajutor și să postez aici, pe blog, o parte din informațiile pe care am reușit să le strâng cu timpul. Spor la documentare!

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / SPIRU PRASIN / PENEȘ CURCANUL / EDWARD G. ROBINSON / PAZVANTE CHIORUL / VERA RENCZI / IULIU BARATKY / MARIA FILOTTI / DUMITRU DAN / BÂZU CANTACUZINO / IANCU JIANU / CONSTANTIN HUMIS / NADIA GRAY / TANTI MIȚA BICICLISTA / ELISABETA POLIHRONIADE / BARBU ȘTIRBEY / NICOLAE MILESCU SPĂTARUL / VLAD ȚEPEȘ / BAZIL ASSAN / PAPURĂ VODĂ / VERA ATKINS / IULIU BODOLA / GAVRIL CIOBANU / GEORGE POMUȚ / ALICE COCEA

Ieronim Budac – Șoferul Celebrului Mafiot Al Capone // Ep. 7

Povestea scrisă:

Ieronim Budac s-a născut pe 6 mai 1897 în satul Cârțișoara, astăzi în județul Sibiu, într-o familie săracă și avea 5 frați.

Tatăl lui moare când el avea 6 ani și se vede nevoit să muncească încă de la o vârstă fragedă ,pentru a-și ajuta familia cu bani ajungând, astfel, în situația în care petrece mai mult timp cu turmele de oi decât acasă.

Neavând un tată care să-l îndrume în viață, Ieronim găsește în unchiul său cea mai apropiată figură paternă pe care o putea avea.

Doar că Andrei Budac, pentru că așa îl chema pe unchiul lui, nu era chiar cel mai potrivit model pe care îl putea avea pentru că omul era ultimul haiduc din Transilvania și devenise un fel de inamicul public numărul 1 pentru autoritățile austro-ungare care administrau acea parte din țară.

Relatări despre faptele lui de haiducie încă se mai găsesc consemnate în „Monografia Comunei Cârțișoara” scrisă de Traian Cânduleț și Ilie Costache, aceeași care au adus și câteva însemnări despre Ieronim Budac.

Practic, Andrei Budac își făcuse o bandă de tâlhari cu care avea să bage frica printre bogații Transilvaniei și îl mai lua din când în când și pe Ieronim la câteva acțiuni de-ale lor ca să învețe o meserie.

Doar că meseria de tâlhar a unchiului avea să se încheie brusc și brutal în luna decembrie a anului 1912 atunci când o garnizoană austriacă îl înconjoară pe haiduc și îl execută pe loc, lăsându-l pe Ieronim, din nou, fără un model în viață.

Toate aceste lipsuri atât materiale, cât și emoționale, alimentate de încurajările mamei, aveau să-l determine pe ardeleanul nostru să emigreze în Statele Unite, țara unde oportunitățile creșteau în copaci.

Momentul era bine ales pentru că politica de imigrare din America era foarte relaxată în acea perioadă.

Ca idee, în perioada cuprinsă între anii 1915 și 1920, foarte mulți români emigrează în State, majoritatea stabilindu-se în Ohio și Michigan.

Au fost, totuși, și câțiva români care au preferat să meargă în „orașul vânturilor” Chicago (ce aiurea se traduce asta din engleză :D), cum a fost cazul și lui Ieronim.

Plecat acolo în 1914, Budac realizează repede că viața în America era la fel de grea ca acasă, iar locurile de muncă pe care le găsea disponibile nu-i aduceau un venit mai mare de 10 cenți pe oră, prea puțin pentru a se întreține singur și mai ales, să asigure și familiei un ajutor financiar.

Situația se îngreunează și mai mult când, în 1915, pierde orice formă de comunicare pe care o mai avea cu familia din cauza implicării României în Primul Război Mondial.

Fără să aibă foarte multe soluții și inspirat de exemplul pe care i-l oferise unchiul său în copilărie, alege să se implice în lumea infracțională a orașului Chicago, fiind și cea mai ușoară cale pentru a câștiga niște bani.

Ajunge astfel în situația în care, la începutul anilor 20, odată cu lansarea prohibiției la alcool din America, să facă parte din cea mai importantă structură românească de crimă organizată din afara țării.

Ca să vă pun un pic în context, după sfârșitul Marelui Război, mulți americani au considerat că principala sursă a problemelor sociale din America, precum crimele, sărăcia, abuzurile în familie și productivitatea scăzută a muncitorilor era consumul exagerat de alcool în crâșmele și barurile care împânzeau efectiv toată țara.

Așa că guvernul a decis că cea mai bună soluție este să interzică total alcoolul (foarte inspirată soluție! E ca și cum i-ai interzice unui copil să se mai joace).

Așa a apărut Amendamentul 18 care își propunea să schimbe America din temelii.

Odată cu amendamentul, producția, distribuția și vânzarea alcoolului ilegal devin cea mai profitabilă afacere pentru bandele de infractori din marile orașe ale țării. (adică exact opusul a ceea ce credeau ei că se va întâmpla! Ce naivi!)

În Chicago, de exemplu, existau două astfel de organizații criminale, una care controla nordul orașului și era formată din imigranți irlandezi conduși de mobsterul Charles „Dion” O Banion și una care controla nordul, denumită generic „The Chicago Outfits”, formată din imigranți italieni conduși de Johnny Torrio și de mâna lui dreaptă, nimeni altul decât Al Capone.

Pentru că majoritatea românilor, inclusiv Ieronim, erau stabiliți în zona de sud a orașului, aveau să se afilieze, așa cum era natural, la mafia italiano-americană, Al Capone devenind șeful lor direct.

La început, Ieronim era doar un cărăuș care transporta cantități mari de whiskey de contrabandă dintr-un oraș în altul.

Lucrurile mergeau de obicei bine, mai ales că mita avea să deschidă foarte multe uși.

Problemele apăreau, însă, atunci când Poliția Federală avea nevoie de rezultate pentru a calma opinia publică care considera că infracționalitatea și contrabanda crescuse enorm de mult. (nicidecum! Cum adică?)

Aceștia ieșeau la vânat și țintele lor principale erau exact acești cărăuși care transportau alcool ilegal, precum Budac.

Poveste relatată și în „Monografia Comunei Cârțișoara” spune că Ieronim este urmărit de Poliția Federală și ca să nu fie prins, dar mai ales, să nu fie prins transportând alcool, ia decizia să se arunce cu mașina în râul Mississippi, reușind să se sustragă de autorități, dar să și șteargă orice legătură dintre alcool și șeful lui, Capone.

Defapt, asta era și principala regulă a celebrului mafiot, să nu fii niciodată prins cu alcoolul în posesie, altfel erai un om mort. De polițiști sau de el!

Prin fapta și vitejia lui, Ieronim intră rapid în grațiile lui Capone și devine șoferul numărul 1, atunci când venea vorba de transporturi importante de băuturi alcoolice.

Lucrurile mergeau bine pentru ardelean și reușește chiar să se căsătorească cu o tânără româncă imigrantă care era tot din Cârțișoara, Maria Tarcea, fiica lui Ion Tarcea.

Povestea spune că la nunta lor au participat foarte mulți membri importanți din mafie care au fost serviți, printre altele, și cu rachiu românesc, fabricat în beciul tatălui socru.

Băutura tradițională aromată cu un grad de alcool pur foarte ridicat avea să fie atât de apreciată de nuntași încât vestea despre licoarea minunată avea să-l ridice în rang pe Ieronim și transformat din simplu cărăuș în producător de rachiu de contrabandă.

Pentru asta se folosească de beciul tatălui socru (un fel de zestre de nuntă), situat chiar sub magazinul alimentar pe care îl deținea, pentru a construi un adevărat laborator de preparare a rachiului.

Beciul urma să devină centrul de producție și distribuție a grupării românești, iar rachiul lui Ieronim urma să cucerească cluburile de noapte și hotelurile care erau alimentate cu alcool de către Al Capone.

Mica afacere a lui Budac merge destul de bine o perioadă, dar spre sfârșitul anilor 20, lucrurile aveau să se schimbe în rău din cauza unor evenimente nefericite.

În primul rând, imperiul lui Capone începea să se clatine din cauza războiului de supremație pe care îl ducea cu mafia irlandeză, dar și din cauza faptului că mobsterul era considerat inamicul public numero uno de către Poliția Federală care a făcut tot ce-i stătea în putință să-l doboare.

Ceea ce a și reușit, într-un final, când pe 17 octombrie 1931, Al Capone este condamnat la 11 ani de închisoare pentru evaziune fiscală și trimis la Alcatraz. (dap, evaziune fiscală, nu contrabandă)

În al doilea rând, prohibiția nu mai era așa de strictă spre sfârșitul deceniului, culminând cu abrogarea Amendamentului 18 pe data de 5 Decembrie 1933 ceea ce reprezenta sfârșitul contrabandei.

Simțind că nu mai e rost de treabă în America și cu riscul de a fi încătușat de poliție, Ieronim ia decizia să se-ntoarcă în țară.

Nu înainte de a divorța de soția lui care luase decizia de a se converti la religia adventistă de ziua a 7-a pentru a evita orice risc de extrădare

Ajuns singur în localitatea lui natală, Cârțișoara, Ieronim își cumpără o casă și câteva cazane de rachiu pentru a-și putea produce rachiul special în continuare și reușește în scurt timp să construiască cea mai mare distilerie de rachiu din Transilvania.

Fiind apreciat în comunitate pentru rachiu și poveștile cu mafioți, Budac devine și primar al Cârțișoarei din partea Partidului Liberal până în 1940, atunci când la putere vin legionarii.

Nu stă prea mult timp departe de scaunul din primărie și este repus în funcție în 1941, de data asta de partea social-democraților, rezistând în funcție până în 1944 când ia decizia să demisioneze.

La scurt timp comuniștii vin la putere și, pentru că era o persoană influentă în comună, Ieronim este racolat de Securitate ca să devină informator al acestora.

Deși avea acest statut, nu își ia meseria prea în serios și reușește să-și justifice incapacitatea de a oferi informații valoroase prin diverse tertipuri, cum ar fi că are probleme mari cu auzul.

Securitatea ia decizia să-l excludă din rețeaua de informatori în anul 1956 și pentru că autoritățile nu erau mulțumite de atitudinea față de regim, Ieronim Budac ajunge și la închisoare pentru câțiva ani.

Pe la începutul anilor 70, reușește să fie eliberat doar că din cauza condițiilor proaste din închisorile comuniste, iese mai mult bolnav decât sănătos și pe 23 septembrie 1977 moare din cauza problemelor cu inima.

Este înmormântat în cimitirul bisericii din Cârțișoara.

Din păcate, prea multe informații nu s-au păstrat despre aventurile lui Ieronim cu mafioții din Chicago, tot ceea ce știm acum sunt povești transmise mai departe de către cei care susțin că le-au auzit direct de la el.

Poate că nu vom avea niciodată șansa să aflăm toată povestea lui și cât de strânse erau legăturile dintre ardeleanul nostru și unul dintre cei mai cunoscuți mafioți de peste ocean.

Din fericire, în schimb, se spune că încă se mai folosește în Cârțișoara rețeta rachiului cu care a Ieronim Budac a cucerit America, deci cu ceva bun tot am rămas.

V-am țucat! :*