Ghidul de turism este la fel de bun ca documentarea pe care o face, motiv pentru care m-am gândit să dau o mână de ajutor și să postez aici, pe blog, o parte din informațiile pe care am reușit să le strâng cu timpul. Spor la documentare!

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / SPIRU PRASIN / PENEȘ CURCANUL / IERONIM BUDAC / EDWARD G. ROBINSON / PAZVANTE CHIORUL / VERA RENCZI / IULIU BARATKY / MARIA FILOTTI / DUMITRU DAN / BÂZU CANTACUZINO / TANTI MIȚA BICICLISTA / IANCU JIANU / CONSTANTIN HUMIS / NADIA GRAY / ELISABETA POLIHRONIADE / BARBU ȘTIRBEY / NICOLAE MILESCU SPĂTARUL / VLAD ȚEPEȘ / PAPURĂ VODĂ / VERA ATKINS / IULIU BODOLA / GAVRIL CIOBANU / GEORGE POMUȚ / ALICE COCEA

PRIMUL ROMÂN CARE A ÎNCONJURAT PLANETA! // BAZIL ASSAN // Ep. 22

Bazil Assan s-a născut pe 1 August 1860, în București, într-o familie înstărită cu multe afaceri industriale.

Părinții lui erau originari din Bacău și au venit în București pentru a face mai mulți bani. Cam cum se întâmplă și astăzi, de altfel.

La 2 ani după Bazil se naște și fratele lui,  Georges Assan, iar cei 2 au parte de o copilărie lipsită de griji.

În tinerețe, ca orice băieți de bani gata, Bazil studiază ingineria în Belgia și economia în Elveția, iar Georges studiază comerțul în Belgia.

În timpul studiilor, cei doi veneau destul de des acasă pentru a face practică în afacerile industriale ale familiei.

Și că tot vorbim de afacerile familiei, haideți să vedem și cum și-au dobândit Assanii averea.

Totul începea în 1853 când tatăl lui Bazil, George Assan, construiește pe malul lacului Colentina prima moară cu aburi din Țările Române.

Această moară avea un motor Siegel de mari dimensiuni care funcționa cu ajutorul vaporilor de apă, tehnologie de top pentru acea perioadă.

Motorul fusese transportat pe Dunăre din Viena până la Giurgiu și de acolo pe un car tras de boi până în București.

Pe Dunăre, treaba a mers bine, fiind nevoie de doar 2 săptămâni ca să ajungă în Giurgiu. Problema a fost de aici încolo, pentru că drumurile nămoloase și podețurile din lemn prost făcute au pus mari probleme carului tras de boi și a fost nevoie de 4 săptămâni pentru ca motorul să ajungă în București.

Odată ajuns, motorul este instalat într-o clădire impresionantă pe care bucureștenii din zona Obor au denumit-o „Vaporul lui Assan” de la aburii pe care îi scotea.

Inițial, țăranii erau destul de reticenți să își prelucreze marfa la Moara lui Assan pentru că le era frică să nu le ardă grâul.

Dar, odată cu venirea iernii, morăritul consacrat devine impracticabil pentru că apa înghețase și țăranii nu mai aveau altă opțiune decât să meargă la vapor.

Spre surprinderea lor, tehnologia nouă nu doar că nu le ardea grâul, dar economisea și mult timp în producție, așa că aceștia devin din cârcotași clienți fideli ai lui Assan.

Afacerea va merge strună de acum încolo și familia care oricum era destul de înstărită se va îmbogăți și mai mult.

După moartea lui George Assan, moara va fi gestionată de soția lui, Alexandrina, până când Bazil și Georges termină studiile și preiau afacerea.

Din momentul preluării, aceștia modernizează construcția și aduc alte 2 mori sistematice, deschid o fabrică de săpun și una de vopseluri și lacuri.

Construiesc un siloz de grâu cu 28 de celule și o capacitate de 700 vagoane tren.

Silozul avea 41 m înălțime și era în 1904 cea mai înaltă clădire din București.

Mai mult decât atât, frații inventează și o metodă originală de extragere a uleiului de rapiță cu ajutorul kerosenului.

Până atunci, extracția se făcea doar prin presare.

Bun, acum că știm de unde a venit averea familie, haideți să vedem cum a început pasiunea asta pentru explorare a lui Bazil.

Totul începe în 1896 când inginerul suedez Salomon August Andree experimentează modalitatea de explorare a Polului Nord prin intermediul balonului cu aer cald.

Această idee inedită îi stârnește imediat curiozitatea lui Bazil, care-l cunoștea pe Andree de la facultate, iar după mai multe scrisori, cad de comun acord să exploreze împreună.

Assan sosește la locul stabilit după o călătorie cu vasul din Hamburg alături de alți oameni de știință și profesori universitari care studiau tărâmul înghețat al nordului.

De menționat că Bazil mergea în Svalbard ca membru delegat al Societății Geografice Române, una dintre cele mai vechi și mai respectate instituții de profil din lume, înființată încă din anul 1875.

Dornic de aventură, Bazil află destul de repede că misiunea de explorare cu balonul trebuie amânată pentru un an de zile din cauza lipsei de fonduri suficiente și a condițiilor meteo nefavorabile.

Chiar dacă era un pic dezamăgit de situație se hotărăște să rămână și să studieze zona în care se afla.

Nu de alta, dar era păcat de drumul făcut până acolo.

După 60 de zile, pleacă înapoi în România cu promisiunea că peste 1 an se va întoarce și împreună cu bunul să prieten va explora Polul Nord, devenind astfel primul român care va face acest lucru.

Din păcate însă, Bazil nu va mai reuși niciodată să se întoarcă în Svalbard, iar Andree va porni fără el în explorarea cu balonul, decizie ce se va dovedi fatală pentru că se prăbușește într-un tragic accident care va face ca rămășițele lui și ale echipajului său să fie descoperite abia după 33 de ani de la accident. Dacă ar fi plecat și el în misiune, Assan ar fi murit și el, cu siguranță.

Pentru că tradiția din acele vremuri făcea ca membrii Societății Geografice care au călătorit în ținuturi mai îndepărtate să-și expună călătoriile la adunări generale prezidate chiar de rege, Bazil prezintă cartea „Călătorie în regiunile polare nordice” în prezența lui Carol I și a prințului moștenitor Ferdinand I.

Rezultatele expediției lui au fost: faptul că era românul care ajunsese cel mai în nord, observarea unei eclipse totale de Soare, vizitarea celui mai nordic oraș universitar, Tromso și al celei mai nordice așezări urbane, Hammerfest, studierea formării aisberg-urilor și, în cele din urmă, câteva considerații despre populația locală de laponi.

Adică spiridușii Moșului!

Expediția lui Bazil este considerată un succes de către rege și deja exploratorul nostru se gândea la o nouă provocare, una mult mai importantă decât precedenta, aceea de a deveni primul român care face înconjurul Planetei.

Așa că, în 1898 pleacă cu un vas din Constanța către Istanbul.

De acolo merge în Cairo, după ce traversează Canalul Suez care impresionează până la lacrimă inginerul din el.

Continuă către Zanzibar și Mozambic și apoi traversează Oceanul Indian până în Sri Lanka, unde vede pentru prima dată în viața lui elefanți.

Timp de 11 zile sare de pe o insulă pe alta între Colombo, Singapore și Hong Kong, urmând ca apoi să viziteze orașele Shanghai și Yokohama.

Ocazie cu care devine și primul român care încheie contracte comerciale cu China și Japonia.

Din Țara Niponului traversează timp de 12 zile Pacificul și ajunge în San Francisco.

Parcurge de la est la vest teritoriul american, timp în care studiază industria Statelor Unite.

Impresionat de metodele avansate de producție folosite în industrie de către americani, când revine înapoi în țară, Bazil va deschide prima fabrică de uleiuri comestibile din porumb din România.

Ajuns în New York, ia vaporul către Londra, iar de acolo un alt vas către Hamburg.

Din orașul german va ajunge în 3 zile cu trenul înapoi în București.

Durata totală a călătoriei în jurul lumii a lui Bazil Assan a fost de aproximativ 5 luni de zile.

Așa cum era de așteptat, se prezintă din nou în fața regelui Carol care prezida o nouă adunare a membrilor Societății Geografice și prezintă rezultatele noii sale expediții în cartea „Călătoria Împrejurul Pământului”.

În prezentare, Bazil va face și câteva recomandări economice statului român, bazate pe ceea ce văzuse în călătoria sa.

Printre acestea, recomanda să se exporte în țările din Extremul Orient produse care se găseau greu în Asia, dar în România erau din belșug precum sarea, lemnul, fasolea, petrolul, făina și, cel important, alcoolul.

Mai recomandă să se înființeze o legație în Tokio pentru a încheia tratate de comerț cu Japonia și de asemenea să se formeze o flotă comercială românească puternică la nivelul statelor europene din vest.

Evident că toate aceste recomandări au fost trecute cu vederea de către conducătorii statului.

După această perioadă, Bazil se ocupă mai mult de afacerile familiei sale decât de călătorii, mai ales după moartea fratelui său Georges în 1900.

Dar chiar și așa, își păstrează spiritul aventurier și își achiziționează un automobil.

Bazil Assan era printre primii 3 români care aduc și dețin un automobil în România, alături de prințul George-Valentin Bibescu și baronul Barbu Bellu, cel care va dona terenul viitorului cimitir care-i poartă numele.

Apropo, știți cum se lua permisul la început de secol XX în România? Păi, foarte simplu, conducătorul auto trebuia să treacă o singură probă, și anume cea a vitezei. Examinarea se desfășura în felul următor: accelerai pe o pistă cu mașina și de undeva, nu știai exact de unde, ieșea un polițist și îți arunca o pernă în fața mașinii. Dacă reușeai să frânezi la timp, fără să rănești pernuța, luai permisul! Dacă nu, nu!

Modelul era un FN Herstal, construit la Fabrica Națională de Arme de Război din Belgia, o companie specializată, evident, cu producția de armament, dar care se reprofilase la începutul secolului XX în fabricarea de automobile.

Avea 2 faruri cu gaz pentru a putea fi conduse și noaptea, porneau cu ajutorul unei manivele (știți voi, ca la mașina de tocat carne), transmisia era în 2 trepte și pe post de schimbător de viteze era un levier poziționat în exterior.

Pentru că îi plăcea să fie primul la toate, Bazil Assan devine și posesorul primului număr de înmatriculare din România, cu numărul 1B.

Haideți să vă spun o poveste amuzantă legată de acest eveniment. Când Bazil își scotea numărul de înmatriculare, prințul Bibescu, mare pasionat de automobile, se afla în Geneva la un concurs. La întoarcerea în țară este informat că cineva deține deja primul nr. de înmatriculare, ceea ce îl determină pe Bibescu să își folosească influența pentru a trage niște sfori la Prefectură. Într-un final reușește să-i convingă cu o vorbă bună (aici fac cu mână semnul de bani) pe cei de acolo și prințul devine posesorul primului nr. de înmatriculare preferențial din România, adică 0B. Chiar dacă Assan era pionerul, 0 era înaintea lui 1, nu?

Și pentru că și afacerile familiei mergeau foarte bine, decide să construiască și o casă în București, pe Str. Lahovari nr. 1 (numai 1, evident).

Casa a fost făcută într-un stil neoclasic francez după planurile arhitectului Ioan Berindei, cel care a ridicat și faimosul Palat al Culturii din Iași.

Cele 5 saloane ale clădirii erau decorate cu vitralii și marmură scumpă și purtau denumiri sugestive decorațiunilor alese.

De exemplu, Sala Oglinzilor avea pereții îmbrăcați în oglinzi, Sala Zodiac avea vitralii decorative sub forma semnelor zodiacale, Sala Edison avea o lampă Edison originală, iar Sala de Șah avea mese de șah în fiecare colț.

Aaa, și Sala Consiliu avea oameni care participau la consilii. E important de menționat! 😀

Casa lui Assan există și astăzi, fiind cunoscută și drept Casa Oamenilor de Știință, denumire primită după ce a intrat în patrimoniul Academiei Române.

Revenind la povestea noastră, Bazil reușește să pună și bazele companiei Româno-Americane care se ocupa de industria extractivă de petrol, și astfel să transforme afacerile familiei într-un gigant economic, de parcă nu erau destul de profitabile chiar și așa.

Devine și primul inginer care proiectează un canal navigabil între Cernavodă și Constanța, proiect pe care îl publică și într-un articol din buletinul Societății Politehnica.

De fapt, credea atât de mult în acest canal, încât lasă scris în testament că oricine va construi acest canal va primi de la el suma de 80 000 lei.

Cât despre viața lui personală nu se cunosc prea multe, dar bârfele spun că s-ar fi căsătorit cu tânără rromă cu care ar fi avut 3 fete.

Partea interesantă este că fetele au avut numele puse în funcție de locul în care Bazil se afla în momentul nașterii lor. Adică, prima fată ar fi avut numele de Athenaide pentru că se afla în Atena când s-a născut, a doua fată ar fi avut numele Consuella pentru că era în Spania, și cea de-a treia fată ar fi fost botezată Pacifica pentru că naviga prin Oceanul Pacific în acel moment. Bine că nu l-a prins vreo naștere printr-un oraș din Croația că ar fi avut ceva explicații de dat la botez. 😀

Într-un final, inginerul, inventatorul, exploratorul și industriașul Bazil Assan moare pe 16 Iunie 1918 în Elveția, lăsând în urmă o moștenire greu de egalat. Nu înseamnă că n-au fost destui care nu au încercat să-l egaleze, fie că era vorba de bogăție sau de explorări și călătorii imposibile.

V-am țucat! :*