TERENTE – REGELE BĂLȚILOR DIN BRĂILA

terente regele bălților din brăila

ROMÂNI CELEBRI DE NECUNOSCUȚI S01 E02

 

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI! Poți să mai citești și poveștile:

EDWARD G. ROBINSON – Actorul Român care a luat Oscarul

JULIUS POPPER – Singurul conchistador român

IERONIM BUDAC – Șoferul celebrului mafiot Al Capone

NICOLAE SIMATOC – Primul fotbalist român al Barcelonei

VIORICA AGARICI – Eroina care a salvat sute de evrei

SPIRU PRASIN – Duelul mortal din Copou, Iași

PENEȘ CURCANUL – Cine a fost el cu adevărat?

 

Povestea scrisă:

Născut în anul 1895, Ștefan Vasili (Vasali), după numele lui real, a crescut într-o familie numeroasă și săracă de pescari din satul Carcaliuc (Tulcea).

Mă rog, unele surse spun că, de fapt, s-a născut în localitatea Baldovinești din județul Brăila, dar nu spun asta pentru că am un sentiment de apartenență și  de mândrie locală, ci pentru că așa spun unele surse.(nu fiți hateri :D)

Ștefan a avut o copilărie destul de grea, pentru că venitul familiei venea strict din pescuit, dar chiar și așa, mama lui spunea că era un copil cuminte și ascultător

O dată ajuns la vârsta adolescenței, Ștefan începe să atragă privirile tinerelor fete, numai bune pentru măritat, prin înfățișarea lui plăcută, ochii frumoși de culoare verzui-maronii și părul negru.

Una dintre ele, pe numele ei Ustinia, chiar reușește să-l facă soțul ei, fiind și cea mai frumoasă din tot satul. (și avea și sufletul bun :D)

Proaspăt căsătorit la 20 de ani, Ștefan n-apucă să se bucure prea mult de căsnicie pentru că este înrolat în Marina Militară în anul 1916 și trimis la luptă în Primul Război Mondial.

Chiar dacă nu se evidențiază cu nimic în mod special, Terente scapă nevătămat din război, chiar dacă își pierde un frate acolo, și este lăsat la vatră cu titulatura de căpitan de șlep, după unele surse, șef de echipaj de pescari după alte surse.

Indiferent de ocupația lui de după război, viața lui Terente devenise una bună, avea un job stabil și care-i făcea plăcere, nevasta îi născuse 4 copii și era un membru respectat al comunității din sat, pentru spiritul său muncitor.

Dar toate astea aveau să se schimbe brusc, în momentul în care tragedia lovește familia lui Ștefan.

Doi dintre copii lor mor înecați în Dunăre după ce au căzut dintr-o barcă, iar la 2 zile distanță de această dramă, soția lui moare de ciumă într-un spital din Giurgiu, unde era internată de ceva timp

Și, pentru că un ghinion nu vine niciodată singur, după moartea soției mor de ciumă și ultimii doi copii ai familiei.

Șirul acesta de evenimente dramatice petrecute în viața lui Ștefan aveau să-l afecteze iremediabil și, ca să reziste durerii, face ce ar fi făcut orice bărbat îndurerat: se apucă de băutură!

În cârciumă își găsește un coleg de petrecut timpul în persoana lui Akim Parfene, tatăl a două fete foarte frumoase.

Și, deși ambele se îndrăgostesc de Ștefan, fiica  cea mică Avdotia Arina este cea care reușește să-i fure inima îndurerată.

Băiatul nostru nu stă foarte mult pe gânduri și se hotărăște să o ia de nevastă pe Arina.

Ce pot să zic, om hotărât!

Până la urmă se dovedește a fi o decizie bună, pentru că Ștefan începuse să își revină și să-și refacă viața de om însurat, muncitor și la casa lui.

Dar pentru că omul era, efectiv, urmărit de ghinion, fericirea lui nu durează nici de data asta prea mult.

Într-o zi, sora mai mare a Arinei, geloasă pentru că nu a fost ea cea aleasă de Ștefan, pune în aplicare un plan diabolic, și îl minte pe acesta că nevasta lui se întâlnește, pe ascuns, cu un tânăr armator grec foarte bogat și de care fusese îndrăgostită înainte.

Evident că Ștefan mușcă momeala (glumă cu pescari) și merge să o surprindă pe tânăra lui nevastă în fapt.

Ceea ce se și întâmplă pentru că ajuns acolo, își vede soția cu tânărul în cauză, discutând, fără să știe că și ea fusese mințită de sor-sa că urmează să se întâlnească, de fapt, cu soțul ei, nu cu băiatul ăsta tânăr și super bogat. (mă simt ca în telenovele :D)

Ștefan reacționează ca orice bărbat matur și o înjunghie pe Arina.

Din fericire, aceasta scapă cu viață în urma incidentului, dar  el este arestat de către jandarmii care urmau să-l educe cu corecție binemeritată în pușcărie.

Sătul de bătaia prietenoasă din pușcărie, Ștefan îl mituiește pe gardian și scapă din închisoare, făcând din evadarea lui un adevărat subiect de senzație pentru presa din oraș, care diseminează informația în comunitate cu titluri senzaționaliste, precum: „Ediție Specială! A evadat Terente! Terente, senzații violente!”.

Pentru prima oară Ștefan primește porecla de Terente, care prinde atât de tare la public încât doar despre el se vorbea în cafenelele și birturile orașului.

Înțelegând că după evadare are șanse foarte mici de a reveni la o viață normală, Terente își asumă noua titulatură și face o conversie de job, de la pescar la tâlhar și spărgător de case.

Își stabilește ca birou de lucru o ascunzătoarea pe o insuliță din Bălțile Brăilei, numită „Fundu Mare” (cum e asta :D) unde era greu de găsit de către cei care nu erau obișnuiți cu zona bălților.

Începe să-i racoleze și pe alții într-un fel de internship plătit și își formează o adevărată bandă de tâlhari cu care avea să jefuiască nu doar case, dar și bărci ale pescarilor și vaporașe care transportau marfă pe Dunăre pentru că de multe ori prada era mai mare.

În tot acest timp, presa locală începe să-i contureze o dublă imagine, una de haiduc neînfricat și una de amant ideal.

Faptul că majoritatea victimelor făceau parte din clasa bogată a societății și o parte din captură mergea către sătenii săraci din jurul bălților îi crează lui Terente imaginea de Robin Hood al Brăilei care ia de la bogați și dă la săraci.

De fapt, nu făcea altceva decât să cumpere tăcerea sătenilor, care cam știau pe unde se ascunde el în Bălțile Brăilei și, ca să nu sufle pe la prietenii lui jandarmi, le mai dădea și lor de câte o cinzeacă, din când în când.

Cu toate astea, strategia pare să nu-l ajute prea mult, pentru că polițiștii reușesc să-l prindă din nou.

Dar ce să vezi, Terente reușește să scape și de data asta, cu ajutorul amantei lui frumoase Didina, despre care se s-ar fi spus că e de fapt nevasta unuia dintre jandarmi. (Na! Joac-o p-asta! Cui îi mai trebuie telenovele mexicane sau turcești?)

Titlurile de ziar vorbesc din nou despre haiducul neînfricat și despre rolul pe care l-a avut Didina în evadarea acestuia.

Iar Terente, ca să evite să mai fie prins de poliție în oraș, începe să se deghizeze cât mai mult atunci când perinda prin urbe.

Și o făcea atât de bine încât, se zvonea că participa chiar și la evenimente mondene unde erau prezenți și ofițeri din poliție, iar ăștia nici nu-și dădeau seama că este și el pe acolo.

Terente devine un fel de vedetă locală și încep să apară și cântecele care ajung să fie fredonate de copii pe stradă și care sunau cam așa: Terente și Didina / Se plimbă cu mașina / Jandarmii-i dau onorul / Că nu știu cine-i domnul / Iar domnul comisar / Îl caută-n zadar / Îl caută-n baldane / Terente-i pune coarne.

Celebritatea lui creștea și sparge chiar și barierele locale în momentul în care răpește două fete virgine de pension pentru a scoate niște bani drept recompensă de la familiile lor bogate.

Vreme de o săptămână, le-ar fi ținut în ascunzătoarea lui și cică le-ar fi tratat regește cu mâncăruri alese și cadouri în bijuterii din cele mai scumpe, fără să le atingă în vreun fel! (da! Sigur!)

După ce recompensa este plătită și le eliberează, una dintre fete, mai exact Sylvia Bernescu, se hotărăște să împartă și cu alții din experiența ei de captivă a tâlharului și scrie un roman foileton  intitulat: „În Ghearele lui Terente”.

Romanul devine un succes instant și ajunge să fie tradus și citit chiar și la Paris, detronând chiar și romanele celebre ale lui Panait Istrati, care btw, era tot brăilean!

Datorită acestui succes internațional al romanului, faima lui Terente de amant ideal crește atât de mult încât se spune că Poșta Centrală primea zilnic zeci de scrisori de la doamnele din țară care îl invitau la întrevederi galante… cele mai galante întrevederi…

Ziare din alte țări precum The Daily Express (MB), Coriere della Sera (Italia) sau Neue Freie Press din Austria își trimit cei mai buni reporteri în Brăila ca să-l găsească pe acest Casanova al României și să-i ia un interviu.

Ba mai mult, încep să se comercializeze în piață ciorapi, chiloți sau pălării de damă cu brandul Terente. (Da, ați auzit bine, doamnele și domnișoarele din perioada interbelică purtau chiloți cu numele lui Terente. E ca și cum astăzi s-ar comercializa chiloți cu numele lui Justin Bieber și fetele chiar să-i poarte)

Toate aceste întâmplări îl ambiționează și mai mult pe Terente să treacă la furturi și mai mari și mai bănoase, având în vedere că nu primea nimic din drepturile de imagine ale chiloților.

Oportunitatea avea să apară în momentul în care, împreună cu banda lui de tâlhari, reușește să jefuiască un contabil responsabil cu salariile muncitorilor unei cariere de piatră și care avea în gestiune suma de 60 000 lei.

Deja pe Terente începea să-l cam doară undeva de poliție.

Știa că nimeni și nimic nu avea curajul să-l confrunte.

Ei bine, această atitudine de mare mafiot avea să-l coste scump pentru că, la un moment dat, Terente află că Didina este curtată de un alt bărbat care era, culmea, tot un jandarm.

Decide să acționeze din instinct, așa cum a făcut-o mereu, și merge să-l confrunte pe jandarm.

Așa cum ne-a obișnuit până acum, în urma acestei confruntări, jandarmul ajunge să fie înjunghiat mortal și tâlharul pe fugă ca să nu fie iar prins.

Statul hotărăște să pună pe capul lui Terente un fond de premiere de 200 000 lei pentru cei care îl prind sau oferă informații valoroase.

Ba chiar mai mult, armata stabilește un perimetru de 360 km în jurul bălților Brăilei și declară zonă de război, statul cheltuind pentru prinderea lui peste 1 milion de lei.

Pentru că treburile se împut foarte tare (iarăși glumă de pescari), Terente se hotărăște să fugă din țară și să nu se mai întoarcă până când nu se liniștesc apele.

Terente stă plecat timp de 3 ani, din 1924 până-n 1927, timp în care nimeni nu prea știe ce s-a întâmplat cu el, cu adevărat.

Unele surse spun că ar fi ajuns prin Bulgaria, Serbia, Grecia și Rusia și că ar fi continuat cu tâlhăriile pe acolo comițând alte 19 crime.

Alte surse spun, în schimb, că acesta ar fi fost recrutat de serviciile secrete ale regimului bolșevic din Rusia și angajat să provoace revolte generalizate în țările balcanice, inclusiv în Regatul Român.

Mărturii în acest sens stăteau niște pamflete revoluționare din 1924, descoperite în satul Nicolaevca din Sudul Basarabiei, care erau semnate cu numele de Terente, dar asta nu confirma nimic.

Indiferent de ce ar fi făcut regele decăzut al bălților în ăștia trei ani, cert este că se-ntoarce într-un final acasă și își propune să-și redobândească titulatura.

Doar că planul începe prost, cu jaful și violul preotesei satului său natal.

Bine, de fapt, unii susțin că preoteasa l-ar fi chemat pe Terente la o întrevedere galantă când soțul ei nu era acasă, doar că schema n-a funcționat și atunci când a fost prinsă în fapt de preot, ca să-și scape pielea, ar fi spus că e violată.

Indiferent care ar fi fost adevărul, cert e că fapta nu cade deloc bine în rândul concetățenilor lui Terente, care se hotărăsc să-l toarne la poliție.

Polițiștii, împreună cu localnicii, pornesc într-o acțiune masivă de prindere a tâlharului prin bălțile Brăilei.

Și chiar și așa, aproape că nu reușesc să-l prindă pentru că Terente, foarte inventiv de altfel, se folosește de un fir de trestie ținut în gură ca să respire în timp ce înoată pe sub bărcile polițiștilor.

Dar reușesc să-l rănească la un picior cu un glonț, suficient cât să-l încetinească.

Este ajuns din urmă în apropierea unui canal și împușcat în gură de data asta.

Și, deși încă trăia când a fost prins și încătușat, nu a mai rezistat până la pușcărie și moare.

Regele este în sfârșit detronat.

Autoritățile se fotografiază cu cadavrul lui Terente ca să anunțe reușita, iar la autopsie capul și penisul sunt detașate de corp și trimise la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici” pentru a fi studiate, evident.

Ba mai mult penisul este pus în formol pentru conservare și expus la institut pentru ca următoarele generații de medici legiști să aibă ce studia.

Terente rămâne, însă, în folclor ca o legendă locală, iar poveștile cu el se propagă din generație în generație fiind aproape imposibil să fi brăilean și să nu fi auzit de numele lui.

Literatura ajută și ea prin cărțile scrise de Sylvia Bernescu (În Ghearele lui Terente).

La fel și cinematografia prin filmul „Terente, regele bălților” din anul 1995 realizat după scenariul scriitorului, tot brăilean, Fănuș Neagu.

V-am țucat! :*

Publicat de

Travel with Matei îți prezintă lucrurile dintr-o perspectivă diferită, prin ochii unui ghid de turism care adoră să călătorească!

6 gânduri despre „TERENTE – REGELE BĂLȚILOR DIN BRĂILA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.