Ghidul de turism este la fel de bun ca documentarea pe care o face, motiv pentru care m-am gândit să dau o mână de ajutor și să postez aici, pe blog, o parte din informațiile pe care am reușit să le strâng cu timpul. Spor la documentare!

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / SPIRU PRASIN / PENEȘ CURCANUL / IERONIM BUDAC / EDWARD G. ROBINSON / PAZVANTE CHIORUL / VERA RENCZI / IULIU BARATKY / MARIA FILOTTI / DUMITRU DAN / IANCU JIANU / CONSTANTIN HUMIS / NADIA GRAY / TANTI MIȚA BICICLISTA / ELISABETA POLIHRONIADE / BARBU ȘTIRBEY / NICOLAE MILESCU SPĂTARUL / VLAD ȚEPEȘ / BAZIL ASSAN / PAPURĂ VODĂ / VERA ATKINS / IULIU BODOLA / GAVRIL CIOBANU / GEORGE POMUȚ / ALICE COCEA

Bâzu Cantacuzino – Varianta românească a lui Gatsby // Ep. 14

Povestea scrisă:

Constantin Bâzu Cantacuzino este fiul lui Mihai Cantacuzino și al Mariei Rosetti – Teșcani și se naște pe 11 Noiembrie 1905 la București.

Făcând parte dintr-o familie de nobili bogați cu origini vechi, atât din partea tatălui cât și din partea mamei, Constantin are parte de un trai lipsit de orice griji și de o educație aleasă, la cele mai bune școli din țară și din Europa.

Copilăria și-o petrece la București, iar în 1917 se vede nevoit să se refugieze în Iași, alături de părinți, din cauza ocupației germane din sudul țării.

Aici conduce primul automobil din viața lui la vârsta de numai 12 ani, iar unchiul său îl inițiază în vânătoare și îi dăruiește prima lui pușcă, la doar 13 ani.

La finalul Primului Război Mondial se întoarce cu familia în București, unde este înscris la un liceu de elită pentru un an, apoi mutat în Elveția până la sfârșitul studiilor.

Examenul de bacalaureat îl susține în 1923 la liceul de stat din Geneva, la profil real.

Cu ocazia studiilor din Elveția descoperă o pasiune pentru hochei, sport căreia i se va dedica, devenind căpitanul naționalei de hochei a României, participând chiar și la un Campionat Mondial în 1933.

În 1924 își dă examenul de sublocotenent cu termen redus la Școala Militară de Artilerie din Timișoara, urmând ca apoi, să facă 2 ani de studii comerciale în cadrul Institutului Comercial din Strasbourg și încă un an de studii, de data la asta la Drept, în cadrul Universității din Paris.

La sfârșitul anului 1927 se întoarce în București și face ravagii cu șarmul său în rândul tinerelor domnișoare ale societății burgheze.

Se îndrăgostește de Georgeta Diamandy, o frumusețe a Bucureștilor și fiica lui George Diamandy, neam de boieri, și aceștia se căsătoresc în 1928.

Tot în acel an, tatăl său moare într-un accident de mașină la Călimănești și Bâzu intră într-o depresie care avea să-i afecteze relația cu proaspăta soție.

Se înscrie în 1930 la Școala de Aviație „Mircea Cantacuzino” ca să treacă peste depresie.

Din păcate este prea târziu pentru Georgeta și cei doi divorțează în 1931.

Bâzu n-așteaptă prea mult și cere o altă fată în căsătorie.

Aleasa? Anca Diamandy, sora mai mică a Georgetei.

Da, ați auzit bine!

Probabil că a vrut să rămână în familie! 😀

Pentru că erau cumnați, Bâzu a fost nevoit să ceară regelui Carol al II – lea o dispensă pentru ca biserica să le aprobe căsătoria, oarecum incestuoasă, deși nu era chiar la nivelul de Game of Thrones pentru că, totuși, nu erau rude de sânge.

Oricum, și-au ales omul în astfel de chestiuni, Carol nefiind cu nimic mai prejos de situații de genul.

După mai multe tratative, care s-au soldat cu Bâzu donând 1 milion de lei lui Carol, regele emite dispensa și cei doi cumnați, devin soț și soție în 1934.

Între timp, Bâzu câștigă campionatul României la tenis din 1932 și Cupa Ghica, cel mai important concurs de aeronautică românesc, în 1934.

Obține brevetul de pilot de turism în ‘33 și apoi brevetul de pilot de război și pilot fără vizibilitate în ‘34.

Dar, mama lui este încă afectată de moartea soțului și intră într-o depresie foarte gravă, motiv pentru care hotărăște să îl numească pe Băzu custodele averii.

Acesta urma să o administreze împreună cu sora sa, Alice Sturza, secondați de un consiliu de familie.

Prima decizie de proaspăt custode al averii familiei este să folosească o parte pentru a-și îndeplini o dorință mai veche, să facă înconjurul lumii în zbor, cu avionul.

Intră, astfel, într-o competiție de la distanță cu faimoasa aviatoare americană Amelia Earhart, care plănuia să facă același lucru.

Realizând că banii din averea personală aprobați de consiliul familiei nu sunt suficienți pentru a acoperi costurile necesare realizării cursei, Bâzu apelează și la alte surse.

În total, reușește să strângă 8 700 000 lei, bani obținuți de la stat, de la persoane particulare, din subscripție publică și din averea personală a familiei.

Dă comandă de un avion nou, cu planul de a porni cursa în 1936.

Dar, pentru că avionul întârzie, și se naște unicul său copil pe 21 aprilie 1936, micuța Maria Ioana Cantacuzino, Băzu se vede nevoit să amâne cursa pentru anul următor.

Comanda ajunge, într-un final și începe să facă teste cu noul avion, descoperind că are câteva imperfecțiuni.

Cu toate astea, reușește să stabilească două recorduri mondiale de viteză, una pe ruta Paris – Alger, distanță pe care o parcurge cu avionul în 4 ore și 33 minute, și cealaltă pe ruta Paris – București, în 5 ore și 40 de minute.

În timp ce încerca să repare imperfecțiunile avionului, brevetează și o invenție la Ministerul Comerțului și Industriei din Paris, cu dispozitivul, și citez: „ce arată simultan ora în unități uzuale de măsurare a timpului și în unități uzuale de măsurare a arcului”.

Alexandru Țiproc ar fi invidios…

Revenind la cursă, Amelia Earhart o ia înainte și pornește pe 1 iunie 1937.

Când mai avea doar 7000 km până la destinația finală, dispare în Pacific. Este declarată moartă la 2 ani distanță, după ce toate căutările eșuează.

Pe 20 august, Bâzu pornește și el în cursă, dar întâmpină probleme din cauza condițiilor meteo care se înrăutățesc în Siberia.

Sovieticii anulează permisiunea de zbor și Bâzu se vede și el nevoit să renunțe.

După acest eșec, mai vine unul în momentul în care nu reușește să stabilească recordul pe ruta Londra-Cape Town.

Până la urmă, Băzu renunță complet la genul ăsta de curse și angajează un avocat pentru a-și recupera banii investiți în avion, care se dovedise incapabil de a realiza zboruri lungi și rapide.

Decide să devină mai practic cu zborul și se angajează pilot secund la compania românească LARES, abreviere de la Liniile Aeriene Române în Exploatarea Statului.

Între timp, divorțează de Anca și, neavând alte surori în familie, renunță pentru moment la căsătorie.

Stabilește un nou record mondial, de data asta la motociclism, mergând în doar 44 ore de la Paris la București și, în 1939, câștigă concursul național de acrobație aeriană cu un avion Jungmeister Bu 133.

Mama lui hotărăște să se recăsătorească, cu celebrul compozitor român George Enescu și, până la finalul anului 1939, Bâzu obține brevetul radio-telegrafist și de inspector navigant clasa a 2 a.

În 1940 își cunoaște cea de-a treia soție, pe Nadia Kujnir-Herescu, o actriță basarabeancă foarte frumoasă care avea să joace mai târziu în viață în filme celebre precum „La Dolce Vitta”.

El era căpitanul zborului Paris – București, iar Nadia era printre pasageri.

Ea se întorcea de la studiile din Paris să devină actriță de teatru în București.

În timpul zborului, un motor al avionului ia foc.

Evaluând situația și știind că e capabil să piloteze avionul în siguranță chiar și în condițiile astea, Bâzu merge personal la pasageri ca să-i liniștească.

O vede pe Nadia printre pasageri și se îndrăgostește de ea.

La scurt timp, cei 2 se căsătoresc.

Doamne, ce ușoare poate să facă lucrurile să pară…

Deși slujba de pilot al companiei LARES îl scutea de serviciul militar, Bâzu insistă să fie înrolat în armată pentru campania din Basarabia și să lupte împotriva sovieticilor.

Dorința i se îndeplinește, ca de fiecare dată de altfel, și este inclus în Escadrila a treia de vânătoare pe 5 iulie 1941.

Primul avion pe care zboară este un Hawker Hurricane primit de armata română de la britanici, și Bâzu se apucă de treabă.

Pe 11 iulie doboară primul bombardier.

Pe 13 iulie doboară încă 2, iar pe 15 iulie alte 2 bombardiere.

Pe 1 august îl doboară și pe ultimul.

În doar 1 lună, Bâzu devine deja cel mai bun pilot militar al țării sale.

Este trimis acasă datorită atingerii obiectivelor din campania basarabeană, până la noi ordine.

Doar că ordinele nu mai vin.

Aflându-se că soția sa Nadia avea origini evreiești, îi este interzis să mai revină pe front, oricât de bun pilot ar fi fost.

Dezamăgit, își continuă slujba de pilot de linie, dar nu se lasă bătut.

Face un apel la însăși Ion Antonescu pentru retrimiterea pe front și, în cele din urmă are câștig de cauză.

Este înrolat din nou în armata română în mai 1943, după care este trimis în Tiraspol pentru a face un curs de acomodare cu noul avion, Gustav cum îl alintau soldații.

Instructorul de curs avea să-i fie celebrul pilot german, Helmut Lipfert.

După doar 15 minute de instructaj, Bâzu se urcă la bord și își ia zborul fără nicio problemă, demonstrându-și încă o dată talentul aviatic.

A doua zi, era deja pe front în cadrul Grupului 7 Vânătoare și se apucă din nou de treabă.

La sfârșitul lunii iunie doboară două avioane sovietice Spitfire.

În iulie este singurul pilot care acceptă să participe la misiuni nocturne, asta deși avionul nu era echipat pentru astfel de zboruri și vizibilitatea era extrem de redusă.

Cu toate astea, ia contact cu inamicul de 28 ori și reușește de fiecare dată să-și îndeplinească misiunea.

Pe 18 iulie doboară 3 avioane, iar pe 27 iulie, îl doboară pe As-ul sovietic, Nikolay Khinushkin, după o luptă 1 la 1 care durează doar 1 minut.

La întoarcerea înapoi pe aerodrom după această luptă, mai doboară un avion, așa, ca să fie acolo.

În August distruge un total de 12 avioane sovietice, 9 dintre ele fiind anihilate într-un interval de doar 3 zile.

Din păcate, în septembrie se îmbolnăvește de scarlatină și Bâzu se vede nevoit să întrerupă seria de victorii.

Părăsește frontul până în aprilie 1944, când revine în Grupul 7 Vânătoare.

Pe 15 aprilie doboară primul bombardier american într-o misiune de apărare a Bucureștiului.

Escadrila este apoi mutată în Moldova unde urma să se lupte, atât împotriva sovieticilor cât și împotriva yankeilor.

Doboară primul P 51 Mustang, un avion pe care îl aprecia foarte mult și până pe 23 august continuă seria victoriilor.

După declarația regelui Mihai de întoarcere a armelor, escadrila lui Bâzu se întoarce în București pentru a apăra capitala împotriva germanilor.

Doboară câteva avioane germane și apoi, participă la cea mai importantă misiune din viața lui.

Aterizează, spre surprinderea tuturor, în tabăra americanilor din orașul italian Foggia, cu un avion german Messershmitt.

Imaginați-vă fața americanilor când Băzu iese din carlingă zâmbitor și le spune că are o surpriză pentru ei. Priceless!

Îi liniștește apoi pe americani după ce îl scoate din fuzelajul avionului pe locotenent colonelul James Gunn, cel mai înaintat în grad ofițer american pe care armata română îl avea ca prizonier.

Din acel moment, Bâzu avea să fie implicat activ în cea mai mare operațiune de salvare a armatei române, prin transportarea a 1200 de soldați americani ținuți prizonieri de armata română pe vremea când era aliată cu Germania Nazistă.

Acum, scopul lor era să-i salveze pe americani de armata sovietică, cei care veneau spre București și care i-ar fi ținut un pic de vorbă pe americani în lagărele lor, chiar dacă cele 2 țări erau aliate.

După operațiunea de salvare, Bâzu este trimis să lupte cu Luftwaffe, pe măsură ce armata română înainta în Ungaria.

Reușește să doboare câteva avioane nemțești, până în momentul în care este doborât de chiar instructorul său din Tiraspol, Lipfert și se vede nevoit să aterizeze forțat.

Avea să fie ultima lui acțiune în război.

În total, Bâzu Cantacuzino a reușit până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial să participe în 608 misiuni de luptă din care 210 au fost lupte aeriene.

Din cele 210, 68 dintre ele au fost victorii.

Prin comparație, cel mai bun pilot al sovieticilor a avut până la finalul războiului, 330 de misiuni, 120 de lupte și 62 de victorii.

Bâzu este medaliat cu Ordinul Mihai Viteazul și Crucea de Fier pentru faptele sale de vitejie și revine la munca lui de dinaintea războiului, pilot de linie.

Compania românească își schimbă numele în TARS, abreviere de la Transporturile Aeriene Româno-Sovietice, iar Bâzu ocupă funcția de pilot-inspector.

Funcție, care nu prea era pe placul comuniștilor așezați acum la guvernarea țării, pentru că îi oferea posibilitatea lui Bâzu să ia decizii de unul singur și să-și aleagă după plac zborurile.

L-ar fi dat afară din companie și ar fi pus pe unul de-al lor în locul lui, dar nu aveau oameni așa de capabili.

La urma urmei, carnetul de zbor nu putea fi înlocuit cu un carnet de partid.

Era nevoie de ani de instrucție pentru ca oamenii comuniștilor să ocupe funcțiile celor ca Bâzu Cantacuzino în companie.

Cu toate astea astea, Bâzu simte cum cortina roșie începe, încetul cu încetul, să-l acapareze.

În perioada 1945-1947 își pierde toată averea din cauza naționalizărilor, iar ca pilot este suspendat din funcție și folosit doar în cazul în care nu mai era nimeni disponibil.

Era momentul să ia decizii drastice și să părăsească țara.

Divorțează de ochii lumii de Nadia, pentru ca aceasta să poată pleca la mama ei în Paris fără a da de bănuit.

Apoi, așteaptă momentul potrivit ca TARS să rămână fără pilot într-o cursă, mai ales că acum compania mai avea doar 6 piloți disponibili din cauza concedierilor făcute de comuniști.

Ocazia se ivește pe 21 ianuarie 1948 când TARS decide să-i retragă suspendarea lui Bâzu și să-i acorde viza de zbor pentru Milano, pentru că nu aveau altă soluție.

Anunțat cu câteva ore înainte de plecare, Bâzu nu stă foarte mult pe gânduri, își ridică pașaportul și decolează pentru ultima oară de pe aeroportul Băneasa.

Ajunge seara în Milano și se cazează la hotel.

A doua zi de dimineață, pe adresa TARS ajunge o telegramă de la Bâzu Cantacuzino pe care scria, și citez: „Răspuns tratamentului ce mi-ați aplicat rog considerați-mă demisionat”.

În același timp la hotel, Bâzu lasă la ușa secundului său de zbor o scrisoare prin care îl anunță că e responsabil de returul avionului și apoi pleacă spre Paris cu trenul, la Nadia, care-l aștepta.

Pe 23 februarie 1948, numele lui Constantin Cantacuzino apare alături de cel al regelui Carol al II-lea și al altora, pe o listă publicată de ziarul România Liberă.

Se anunța retragerea definitivă a cetățeniei românești, precum și confiscarea averilor a tuturor celor de pe listă.

Bâzu se aștepta la asta, dar încearcă să-și refacă viața alături de Nadia în Paris.

Din păcate, planul nu funcționează întocmai, și relația cu Nadia, care era tot mai solicitată ca actriță în producții importante de film, se strică iremediabil.

Dată fiind situația, Bâzu ia decizia să se mute în Spania, unde este ajutat de sora lui și de alți români stabiliți acolo să se pună pe picioare.

În 1951 reușește să-și cumpere un avion de acrobație aeriană și participă la zeci de show-uri aeriene în Spania, Marea Britanie și Franța.

Își recâștigă, astfel, faima de pilot extraordinar.

Vârsta îl obligă să renunțe și la show-urile aviatice și, spre sfârșitul vieții, Bâzu ajunge să se angajeze ca pilot utilitar responsabil cu pulverizarea insecticidelor pe câmpurile agricole din Spania.

În 1958 se operează de ulcer și, chiar dacă operația este una reușită, apar niște complicații rare care îl ucid în decurs de 2 săptămâni.

Moare pe 26 Mai 1958 și este înmormântat în cimitirul Nuestra Senora de la Almudena din Madrid.

Așa se încheie viața unui om, în urma căruia ai putea să scrii un roman de succes.

Constantin Bâzu Cantacuzino va rămâne unul dintre cei mai importanți aviatori ai României, un sportiv de succes, inventator și un apărător de patrie devotat.

Numele lui va fi întotdeauna sinonim cu „Prințul Aviației”.

V-am țucat! :*