Iuliu Baratky // Minunea Blondă a Rapidului București

Iuliu Baratky Minunea Blondă a Rapidului București

ROMÂNI CELEBRI DE NECUNOSCUȚI S02 E04⬇️

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI! Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / SPIRU PRASIN / PENEȘ CURCANUL / IERONIM BUDACEDWARD G. ROBINSONPAZVANTE CHIORULVERA RENCZIMARIA FILOTTI

 

Povestea scrisă:

Iuliu (Gyula) Baratky s-a născut pe 14 Mai 1910 în Oradea, atunci un oraș din cadrul Imperiului Austro-Ungar, ceea ce însemna că avea cetățenia maghiară la naștere.

Făcea parte dintr-o familie muncitoare, iar tatăl său reușise ca dintr-un simplu maistru să devină proprietarul unui lanț de măcelării.

Mama lui îl iubea foarte mult pe Iuliu și se îngrijea tot timpul să nu ducă lipsă de nimic cât era mic.

Dorința ei ascunsă era ca acesta să urmeze o carieră în actorie când va fi mare, mai ales că era o perioadă în care actorii unguri aveau foarte mare trecere și erau considerați cei mai buni din lume în domeniul cinematografiei.

Un exemplu în acest sens avea să fie celebrul Bela Lugosi, primul actor care l-a portretizat vreodată pe șeful fictiv al sugătorilor de sânge, contele Dracula.

Dar, așa cum știm deja, viața are prostul obicei de a-ți da planurile peste cap când te aștepți cel mai puțin.

În 1918, după unirea Transilvaniei cu România, familia Baratky decide să-și schimbe cetățenia, din cea maghiară în cea română, pentru a li se permite să-și păstreze în continuare averea, casele și afacerile.

Fusese o decizie mai mult forțată, dar pragmatică, luată de tatăl lui Iuliu, care a preferat ca munca lor de-o viață să nu se piardă așa ușor.

Din acel moment, ideea de actorie părăsește complet mintea tânărului Baratky, care își găsește o nouă pasiune în fotbal.

Se înscrie la vârsta de 12 ani la o echipă de cartier din Oradea numită Stăruința și, peste doar 5 ani, la vârsta de 17 ani, devine atacantul titular al acestora.

După numai un an, timp în care dovedește prin abilitățile sale native impresionante că este un tânăr fotbalist talentat, este remarcat de cea mai importantă echipă a orașului, CAO Oradea.

Ca o scurtă paranteză, CAO Oradea avea să devină mai târziu singura echipă din lume care câștigă titlul în 2 țări diferite, odată titlul de campioană a Ungariei în 1944 și apoi titlul de campioană a României în 1948, chiar dacă fusese redenumită atunci de către autoritățile comuniste în Întreprinderea Orășenească Oradea (IOO).

La vârsta de 18 ani, Iuliu Baratky este transferat la echipa fanion a orașului, unde prinde 2 sezoane foarte bune alături de alți jucători extraordinari, precum Iuliu Bodola, Francisc Ronay sau Elemer Kocsis.

Putem spune că Baratky se simțea foarte bine la CAO.

Își găsise și o iubită frumoasă cu care voia să se căsătorească, dar soarta avea altceva în plan pentru el.

În 1930, una dintre cele mai titrate echipe din fotbalul unguresc, Hungaria Budapesta (actuala MTK), voia cu disperare să-l aducă pe puștiul minune în lotul lor.

Primește o ofertă de 2500 pengo, echivalentul a 75.000 lei, sumă destul de impresionantă la acea vreme și care ar fi urmat să fie împărțită între familia sa și clubul orădean.

Apropo, pengo era moneda oficială a Ungariei atunci și avea să fie până în 1946 când trece la coroană sau korona!!! cum zic ungurii.

Inițial tânărul Baratky nu dorea să plece de la CAO, mai ales că era logodit și urma să se căsătorească cu frumoasa lui iubită, dar tatăl său insista, totuși, să plece în Budapesta.

Motivul pentru insistențele tatălui? Suma ar fi scos măcelăriile bătrânului Baratky din impasul financiar în care se aflau la acel moment.

Și, într-un final, insistențele tatălui îl conving pe Baratky să plece la Hungaria și să își părăsească iubita pe care nu avea să o mai vadă niciodată de atunci.

Sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru familie, nu?

Ajuns în Ungaria în anul 1930, primește din nou cetățenia maghiară și la scurt timp de la debutul la echipa de club, debutează și la echipa națională a Ungariei într-un meci pierdut de maghiari cu scorul de 5 la 3 în fața Germaniei.

În cei trei ani jucați la echipa din Budapesta, Baratky reușește să înscrie 51 de goluri în 82 de partide și, la un moment dat, primește și titlul de cel mai bun mijlocaș-dreapta din Europa.

Câștigă și o cupă a Ungariei și cariera lui era pe o pantă ascendentă.

Nici pe plan personal nu stătea rău, reușind să aibă o relație amoroasă cu o cunoscută cântăreață din Ungaria.

Din păcate, însă, în anul 1933 se vede nevoit să se întoarcă înapoi în Oradea, de data asta la rivala locală a echipei CAO, adică la Crișana Oradea.

Motivul? Tot familia!

Tatăl său nu se simțea prea bine și insista ca fiul său să se întoarcă în oraș și să preia afacerile familiei.

Deși, în mod normal, revenirea dintr-un campionat puternic, cum era cel al Ungariei, înapoi într-un campionat mai slab, ca al României, ar fi însemnat un regres din punct de vedere sportiv, Iuliu nu a luat lucrurile așa.

În 3 sezoane la Crișana înscrie o medie de 0,59 goluri/meci fiind unul dintre cei mai buni jucători din țară, sezon de sezon.

Această formă sportivă bună avea să atragă atenția multor cluburi mari din România, în special celor de la CFR București (actuala Rapid).

Și, după mai multe insistențe, feroviarii reușesc să-l transfere pe talentatul Baratky.

Colegii îl primesc bine, iar băiatul de măcelar cu 4 clase care vorbea mai stâlcit românește se integrează rapid echipă.

Ai prins-o pe asta, nu? Rapid ca în Rapid București! Haha, ce mă duce capul.

Avea să urmeze cea mai frumoasă perioadă din cariera lui de fotbalist.

Baratky petrece un total de 9 ani la echipa alb-vișinie și câștigă 6 Cupe ale României, un fel de specialitate a casei în Giulești.

Înscrie 96 de goluri în toate competițiile, fiind pe locul 3 în topul golgheterilor all-time ai Rapidului, câștigă Cupa Basarabiei în 1940, cupă ce ținea loc de campionat suspendat din cauza războiului și care n-a mai fost recunoscut niciodată de FRF și, nu în ultimul rând, ajunge în finala Cupei Europei Centrale, tot în 1940.

Apropo de Cupa Europei Centrale, finala trebuia să se joace împotriva echipei Ferencvaros Budapesta, dar n-a mai avut loc niciodată, tot din cauza războiului.

Și e păcat pentru că Rapidul ar fi avut ocazia să fie prima echipă românească din istorie care câștigă o cupă europeană, cu mult înainte de: „Apără Dukadam”

Revenind la Baratky, pe lângă performanțele sale sportive de neegalat, el devine și un preferat al suporterilor giuleșteni care apreciau și devotamentul pe care acesta îl arăta față de culorile alb-vișinii ale echipei cu fiecare ocazie avută.

O astfel de ocazie s-a petrecut în Mai 1938, când Rapidul juca semifinala Cupei României împotriva rivalei sale Venus București, echipa polițiștilor patronată de prefectul capitalei de atunci, Gabriel Marinescu.

Paranteză, pe atunci rivalele Rapidului erau Venus, Carmen, Ripensia, Petrolul sau CAO, nu Steaua și Dinamo, și parcă fotbalul era mult mai frumos și mult mai boem decât e acum. 😀

Revenind la poveste, semifinala care se juca era destul de strânsă pe teren, fiind 1 la 1 la sfârșitul celor 90 de minute de joc.

Meciul intră în prelungiri și fiecare jucător încerca să înscrie în ultimele minute ca să-și ducă echipa în finală.

Și cine reușește să înscrie primul? Exact, Baratky, iar Rapidul ajunge în finala Cupei.

Ca să sărbătorească reușita, jucătorii merg după meci la Restaurant Luther, lângă Gara de Nord, unde avea obiceiul să cânte deseori și faimoasa cântăreață de muzică populară, Maria Tănase.

Petrec împreună toată noaptea și la plecare, surpriză!

4 fotbaliști ai Rapidului, Baratky, Auer, Vintilă și Raffinsky sunt săltați și arestați de poliție fără să li se oferă vreo explicație.

Ca să-i elibereze, președintele clubului de atunci, Costică Ardeleanu, cedează presiunilor făcute de prefect și cere rejucarea semifinalei, pe motiv de arbitraj părtinitor.

Jucătorii sunt eliberați și, la rejucare, din dorința de răzbunare, Baratky promite colegilor în vestiar că va marca cel puțin 2 goluri în poarta celor de la Venus.

Evident că se ține de promisiune și Rapid câștigă rejucarea cu 4-2, cu 2 goluri înscrise de Baratky și 2 goluri înscrise de Auer, celălalt fotbalist săltat de polițiști

Se spune că prefectul, Gabriel Marinescu, fusese atât de impresionat de atitudinea lui Baratky încât i-a propus acestuia să se transfere la Venus.

Dar Iuliu îl refuză folosind niște cuvinte care aveau să meargă la inimă suporterilor rapidiști, și citez: „N-am ce să caut acolo! Se cred prea aristocrați! Eu sunt om simplu! Băiatul măcelarului din Oradea!”

Cum să nu devii o legendă iubită a Rapidului cu o astfel de atitudine?

Baratky rămâne la Rapid până în 1944 și, după o scurtă escapadă la Carmen București, revine ca antrenor-jucător, unde mai câștigă alte 2 Cupe ale României.

În 1946 mai face o revenire, de data asta la Libertatea Oradea, noua denumire a echipei CAO.

Pune umărul la reconstrucția echipei care trecea prin niște schimbări majore la finalul războiului mondial și reușește, tot din postura de antrenor-jucător, să termine cu echipa pe locul 8, deși nimeni nu-i dădea nicio șansă de a scăpa de retrogradare, măcar.

Într-un final, cariera de fotbalist și-o încheie în 1948 la echipa RATA Târgu Mureș, având 38 de ani atunci.

Cât despre cariera lui de fotbalist la cele două naționale de fotbal la care a jucat, pentru Ungaria a reușit să joace 9 meciuri fără să înscrie vreodată, iar pentru România 20 de meciuri, cu 14 goluri înscrise pentru tricolor.

Reamintesc că Baratky avea dublă cetățenie, maghiară și românească, iar acest lucru avea să creeze un litigiu între cele 2 naționale, pentru cine avea dreptul să-l folosească.

În acea perioadă, legea permitea ca un jucător să joace pentru mai mult de o națională, dacă avea și alte cetățenii, cu condiția să treacă cel puțin 3 ani între aparițiile la naționale.

În 1933, la câteva luni distanță de ultima apariție a lui Baratky în tricoul Ungariei, naționala României îl folosește pe acesta într-un meciu împotriva Elveției.

Ungaria se supără și contestă decizia României, iar naționala tricolorilor pierde partida cu Elveția la masa verde, ca urmare a nerespectării regulii care… pregătiți-vă! A fost propusă de Federația Română de Fotbal în 1931!

Tipic! Te asiguri să nu fure alții, ca să furi tu! 😀

Pentru Baratky era să se termine mai rău pentru că risca să fie suspendat pentru Campionatul Modial de Fotbal din Italia din anul 1934.

Din fericire, însă, îi este permisă participarea alături de naționala României.

Iuliu Baratky mai prinde un mondial cu tricolorii în Franța, în anul 1938, unde echipa României a pierdut din primul meci împotriva amatorilor din Cuba, deși Baratky a avut o evoluție bună în meci și a înscris 2 goluri.

Se spune că evoluția bună din Franța i-a atras atenția oficialilor de la Olimpique Lillois (actuala OSC Lens) care își doreau să-l transfere la echipă.

Ba chiar, au mers și în București ca să discute cu oficialii Rapidului despre transfer, dar antrenorul de atunci al echipei, Costică Bauer, a refuzat să-l lase să plece.

Cine știe cum ar fi evoluat cariera lui dacă ar fi plecat atunci în Franța!

Cât despre națională, după ce se retrage ca fotbalist, devine și antrenor interimar al echipei, fiind și prima ocazie când era doar antrenor, nu și antrenor și jucător cum făcuse înainte la Rapid, Libertatea și RATA.

Din păcate pentru el, însă, nu obține rezultate prea bune cu selecționata României, cea mai rușinoasă înfrângere a acestora cu el pe bancă fiind un 9-0 în Budapesta, împotriva Ungariei.

Dar Baratky își revine, ca deobicei, și antrenează echipe precum Știința Cluj (actuala „U” Cluj), Dinamo București în 2 rânduri și Progresul Oradea (altă denumire a fostei CAO).

Reușește să mai câștige o Cupă a României cu Dinamo în 1959.

Un lucru foarte interesant, de altfel, este că Iuliu Baratky nu a fost niciodată campion, nici ca jucător și nici ca antrenor, indiferent de echipa unde juca sau antrena, deși a fost de 7 ori pe locul 2.

Ce frustrant!

A rămas un specialist al Cupei, totuși, câștigând una în Ungaria ca jucător și 9 în România ca jucător și antrenor.

Iar cariera de antrenor și-o încheie la centrul de copii și juniori ai clubului Dinamo.

Moare în 1962 la vârsta de numai 51 ani în București, din cauza unor probleme medicale care erau cauzate de ani întregi de pasiune pentru șpriț și tutun.

Este îngropat în cimitirul Reînvierea din București.

În urma lui rămâne o carieră impresionantă, Iuliu Baratky fiind considerat, și astăzi, unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-a avut Rapidul vreodată, o „minune blondă”.

Foștii colegi aveau să-l țină minte pentru felul lui jovial de a fi, rememorând cu plăcere momentele de după antrenamente când Baratky îi provoca să șteargă creta desenată pe bara porții cu șuturi de la 16 m sau chiar cu dărâmarea sticlelor poziționate pe bara transversală.

Se spune că nu pierdea niciodată pariurile, atât de bun era.

Iar suporterii n-o să-l uite niciodată pe Iuliu Baratky, pentru că generație după generație află de povestea lui datorită cărților scrise de marele jurnalist sportiv Ioan Chirilă: „Finala se joacă azi” și „Glasul Roților de Tren”.

În ambele, Baratky este personajul central.

V-am țucat! :*

Publicat de

Travel with Matei îți prezintă lucrurile dintr-o perspectivă diferită, prin ochii unui ghid de turism care adoră să călătorească!

8 gânduri despre „Iuliu Baratky // Minunea Blondă a Rapidului București

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.