NICOLAE SIMATOC – PRIMUL FOTBALIST ROMÂN AL BARCELONEI

nicolae simatoc primul fotbalist român al barcelonei

ROMÂNI CELEBRI DE NECUNOSCUȚI S01 E03

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Povestea scrisă:

Nicolae Simatoc s-a născut în 1920 în satul Grimăncăuți, în fostul județ Hotin al României Mari (deci avea cetățenie română), astăzi o localitate din Republica Moldova aflată la granița de nord cu Ucraina.

Numele lui din naștere era, defapt, Nicolae Șmatoc, dar o să aflați de-a lungul acestui episod că își va schimba de mai multe ori numele.

O să vedeți și de ce.

La vârsta de 14 ani încă locuia împreună cu părinții lui, o familie săracă de țărani din Grimăncăuți, dar viața lui avea să se schimbe radical destul de repede.

Conform relatărilor fiului să Silvio, se pare că în 1934, un antrenor al echipei Ripensia Timișoara trecea cu mașina prin localitatea basarabeană în care locuia Nicolae, și observă un grup de copii care băteau mingea pe maidanul de la marginea satului.

Curios, el se hotărăște să oprească și să-i observe pe copii de la margine, remarcându-l în mod special pe unul dintre ei, mult mai înalt și mult mai tehnic decât ceilalți.

Convins că puștiul are adevărate calități pentru a deveni un mare fotbalist, insistă să vorbească cu părinții lui și încearcă să-i convingă că talentul lui trebuie pus în valoare la o echipă profesionistă de fotbal, Ripensia.

Ceea ce și reușește și Nicolae, că despre el era vorba, pleacă împreună cu mama lui în celălalt capăt al României Mari, Timișoara.

Din păcate, tatăl lui ia decizia să rămână legat de glie, și Nicolae nu avea să-l mai vadă niciodată de atunci.

Ajuns în Timișoara în 1934 semnează un contract cu echipa de juniori ai Ripensiei, una dintre cele mai galonate echipe din fotbalul românesc la acea vreme.

Își schimbă numele din Șmatoc în Simatoc pentru a fi mai românizat și mai ușor de pronunțat.

Timp de 4 ani nu va face altceva decât să se antreneze pentru fotbalistul vedetă ce urma să devină.

Primul pas pe care îl face în acest sens va fi la împlinirea vârstei de 18 ani, când va semna un contract pe 2 ani cu echipa de seniori a Ripensiei.

Un pas mare pentru el!

Conform uzanței acelei perioade, toți jucătorii de fotbal legitimați la club trebuiau să lucreze la diferite firme din oraș care aparțineau de același proprietar cu al clubului.

Motivația era că dacă nu se dovedeau prea buni fotbaliști, măcar rămâneau cu un loc de muncă stabil. (păcat că nu se mai face așa și astăzi, probabil că Mutu ar fi fost angajat într-un laborator de chimie :D)

Meciul de debut are loc de-abia pe 28 mai 1939, cu un an mai târziu de la semnarea contractului.

Oponenții era cei de la Juventus București și, chiar dacă Ripensia pierde meciul, Simatoc impresionează cu calitățile.

Înalt de 1.95 m și cu numărul 48 la pantofi, acesta juca mijlocaș dreapta și dovedea, cu fiecare meci pe care îl juca, că are o tehnicitatea atipică înălțimii, dar și o precizia de ceas elvețian atunci când oferea pase.

Forma bună de la echipa de club avea să-i aducă și prima convocare la naționala României, unde debutează într-o victorie cu 2-1 împotriva Iugoslaviei

Asta se întâmpla în 1940, la scurt timp după începerea celui de-al Doilea Război Mondial care, din păcate, avea să afecteze și viața sportivilor.

Le devenea din ce în ce mai greu să-și profeseze meseria din cauza suspendării campionatelor, înrolării în armată sau bombardarea orașelor în care activau.

Asta se întâmplă și în România când, în septembrie 1940, Ripensia joacă ultimul meci din Divizia A împotriva Unirii Tricolor, campionatul fiind suspendat din cauza instaurării guvernului legionar.

Nicolae se vede nevoit să plece de la Ripensia.

Dar chiar și așa, naționala mare continuă să joace și reușește să mai prindă o convocare, într-un meci pierdut de data asta de România cu 4-1 în fața aliaților de atunci, Germania.

Din fericire, sezonul următor de campionat de fotbal (adică 1941-1942) primește undă verde pentru a se desfășura și Nicolae Simatoc se transferă la Carmen București unde nu avea să joace doar 3 meciuri.

Dezamăgit de proasta organizare a campionatului românesc în acel sezon, ia exemplul mai multor foști colegi de la Ripensia și se legitimează la Club Atletic Oradea (CAO), echipă care activa în acel an în Campionatul Ungariei, un campionat mult mai bine organizat, mai valoros și mai generos financiar.

Își schimbă din nou numele, de data asta în Miklos Szegedi, inspirat după orașul Szeged de lângă Timișoara, pentru că era singurul etnic român din echipă și putea să aibă probleme cu pasionalii suporteri ai echipei, dar și pentru că Federația Ungară de Fotbal ducea o politică de maghiarizare a fotbaliștilor.

Unii dintre ei erau constrânși de autorități, dar mulți dintre ei acceptau benevol și își alegeau chiar ei numele pentru că un nume unguresc le-ar fi adus o mai mare vizibilitate în fotbalul european, campionatul Ungariei fiind unul dintre cele mai puternice la acea vreme.

În ediția 1943-1944, Simatoc câștigă primul lui titlu în Ungaria cu Oradea, la o diferență de 13 puncte față de Ferencvaros Budapesta, echipa de pe locul al doilea.

CAO devine astfel prima echipă din provincie care câștigă campionatul unguresc și mai târziu, devine singura echipă din lume care câștigă titlul în 2 țări diferite, odată cu titlul de campioană a României din 1948, chiar dacă fusese redenumită atunci de către autoritățile comuniste în Întreprinderea Orășenească Oradea (IOO).

Evoluția bună a lui Simatoc îi aduce un transfer la o echipă din capitala Ungariei, Vasa Budapesta pentru care reușește să joace doar 9 meciuri pentru că, așa cum ne-am obișnuit deja, campionatul se întrerupe din cauza războiului.

Simatoc se vede nevoit să plece înapoi în România, revenind la Carmen București, dar nu înainte de a se căsători în 1945 cu Etel Sztolarcsik, care era unguroaică și descendentă dintr-o familie de aristocrați maghiari.

La Carmen București mai prinde câteva meciuri dar nu face prea mulți purici pe acolo, iar la națională avea să joace ultimul lui joc în 1946, într-un meci contra Albaniei, pe care tricolorii îl pierd cu 1-0. (îmi aduce aminte ceva meciul ăsta)

Motivul era că Simatoc își vedea amenințată cariera de fotbalist de către regimul comunist ajuns la putere și care ducea o politică de repatriere a refugiaților de peste Prut înapoi în Basarabia.

Asta însemna că și el era pe lista autorităților.

Nu stă prea mult pe gânduri și pune la cale să fugă din România în Italia, împreună cu alți 3 colegi.

De ce Italia vă întrebați?

Și chiar dacă nu vă întrebați tot o să vă spun:

Pentru că reușește să poarte discuții în secret cu oficiali ai clubului de fotbal AS Roma și îi convinge să-i ajute să fugă în schimbul promisiunii de a se legitima la ei ca jucători de fotbal.

După un scurt popas la Timișoara pentru a-și lua la revedere de la mama lui, pleacă din țară pe ruta Iugoslavia – Milano.

Drumul avea să se dovedească destul de anevoios, devenind chiar riscant din cauza temperaturilor foarte scăzute de iarnă și zăpada mare, momentul culminant fiind atunci când au fost nevoiți să traverseze un râu aproape înghețat ca să treacă frontiera.

Cu toate astea reușesc să ajungă în Milano, unde sunt internați imediat în spital din cauza rănilor provocate de frig și îngheț.

Simatoc scapă ușor, doar cu o dublă pneumonie, dar un coleg de-al lui a fost nevoit să piardă un picior din cauza degerăturilor.

Și ce este un fotbalist fără un picior?(ca un aspirator fără curent)

Acum, deși planul inițial era să se legitimeze la AS Roma când ieșea din spital, Simatoc își schimbă brusc decizia când pe fir intră oficialii de la Inter Milan, rivalii celor din Roma.

Băieții reușesc să-l convingă pe Nicolae să nu se țină de cuvânt și să semneze cu ei în schimb, cu promisiunea că o vor ajuta pe soția lui să ajungă și ea la Milano. (mi se pare corect)

Și uite așa devine primul fotbalist român care joacă pentru Inter.

În țară în schimb, vestea despre fuga lui avea să enerveze autoritățile comuniste care hotărăsc să-i retragă cetățenia română, Nicolae devenind un apatrid (adică era fără nicio cetățenie).

Consecințele nu aveau să se oprească aici, Simatoc reușind să creeze premisele pentru desființarea echipei de fotbal Carmen București, chiar dacă cei de acolo nu au avut nicio legătură cu fuga acestuia.

Echipa este înlocuită în Divizia A cu Asociația Sportivă a Armatei (ASA) care avea să-și schimbe denumirea în Clubul Sportiv Central al Armatei, apoi în Casa Centrală a Armatei (CCA) și, într-un final, în anul 1961, devine Steaua București. (mulțumim mult pentru asta…)

Între timp, Simatoc prinde 2 sezoane cu Inter, primul foarte reușit devenind vicecampion al Italiei, și un al doilea nu foarte reușit, motiv pentru care este transferat la echipa de Serie B, Brescia.

Acolo reușește să-și reintre în forma bună și joacă toate cele 30 meciuri ale sezonului titular.

În același timp, este convins de Laszlo Kubala, viitoare legendă a Barcelonei și singurul jucător din lume, care avea să joace pentru 3 naționale diferite: Ungaria, Cehoslovacia și Spania, să înființeze o echipă de fotbaliști apatrizi, denumită Hungaria FbC Roma cu care să joace meciuri demonstrative în diferite turnee din străinătate. (un fel de Harlem Globetrotters)

Echipa face spectacol la meciuri și atrage atenția marilor cluburi din Europa

Jucătorii încep să fie monitorizați, inclusiv Simatoc, care urma să primească o ofertă generoasă de la Santiago Bernabeu de a se transfera la Real Madrid.

Istoria se repetă și, deși inițial dorea să accepte oferta madrilenilor, ghici ce? Pe fir intră și Barcelona cu o ofertă mult mai generoasă

Simatoc își schimbă din nou decizia (parcă ar fi România în timpul războiului) și pleacă la Barca împreună cu prietenul lui de la Hungaria, Laszlo Kubala.

Ajuns acolo în 1950, devenea astfel și primul fotbalist român care joacă pentru echipa blaugrana.

Impresionant nu-i așa?

Și asta nu e tot!

Debutează împotriva celor de la Real Sociedad, într-un meci care avea să se încheie cu scorul de 8 la 2 pentru Barcelona și în care Simatoc avea să înscrie 1 gol și să ofere 3 pase decisive.

Forma impresionantă pe care o arată în acest meci îl transformă într-un superstar pentru suporterii catalani și pentru următorul meci, împotriva rivalilor de la Real Madrid, se folosesc prin oraș postere de promovare centrate pe fotografia lui.

Dacă debutul lui a fost în forță, în meciul contra celor de la Real, Simatoc face cel mai bun meci din viața lui și Barcelona câștigă El Clasico cu un neverosimil 7 la 2.

Practic, Nicolae atinge apogeul carierei sale de fotbalist în acel moment!

Din păcate pentru el, așa cum se întâmplă în general cu fotbaliștii români, după aceste 2 meciuri foarte bune, Simatoc începe să se concentreze din ce în ce mai puțin pe fotbal și din ce în ce mai mult pe vicii, în cazul lui: jocurile de noroc.

Se spune că atunci când a primit prima de instalare la Barcelona, și-a cumpărat imediat o mașină și a plecat în Monte Carlo, raiul european de atunci al cazinourilor, unde își pierde toți banii într-o singură noapte.

Pasiunea lui pentru jocurile de noroc devenise cu timpul atât de serioasă încât lipsea de foarte multe ori de la antrenamentele echipei și rata chiar și unele meciuri în care era anunțat titular.

Legenda spune că odată toată echipa Barcelonei îl aștepta în avion ca să facă deplasarea pentru un meci, pentru că Simatoc întârzia să apară.

Nervoși, antrenorul și președintele clubului merg să-l caute și îl găsesc într-un club de noapte unde juca poker.

Anunțat că toată echipa îl aștepta pe el ca să plece în deplasare, răspunsul lui Nicolae avea să fie memorabil, și citez: „Ultima mână la cărți și plecăm!” (Mafiot, cum ar zice Dana Budeanu :D)

Ușor, ușor, atitudinea delăsătoare și neprofesionistă avea să-l coste și joacă ultimul meci pentru Barcelona pe 5 decembrie 1951, după care este transferat la Real Oviedo în 1952.

Dar nu înainte să câștige cu Barcelona toate trofeele posibile, de la Campionat, Cupă și, probabil cel mai important, Cupa Latină, viitoarea Cupă a Campionilor (Liga Campionilor), atingând o nouă premieră: primul fotbalist român care câștigă cel mai important trofeu european.

Pentru că deja avea 33 de ani și o mulțime de alte ocupații extra-curiculare, își încheie cariera de fotbalist în 1953, după numai 5 meciuri jucate la Oviedo.

După retragere, se apucă de școala de antrenori fiind coleg cu marele Di Stefano și antrenează o serie de cluburi mici de fotbal din ligile inferioare ale Spaniei.

Patima lui pentru jocurile de noroc avea să-i afecteze și cariera de antrenor, lipsind de foarte multe ori de la antrenamente și pierzând orice autoritate în fața jucătorilor săi.

Chiar și așa, în 1961 primește 2 oferte interesante, una în care era invitat de autoritățile comuniste să antreneze echipa națională a României și a doua să ocupe postul de director tehnic la Espanyol Barcelona.

Dată fiind istoria lui personală cu autoritățile comuniste, refuză prima ofertă și alege să devină directorul tehnic la cea de-a doua cea mai importantă echipă din Barcelona.

Nu rezistă foarte mult timp nici la Espanyol și ia decizia să emigreze din nou, de data asta împreună cu toată familia.

Destinația? Australia.

Bine e posibil ca și refuzul guvernului spaniol de a-i oferi cetățenia să-i fi influențat un pic decizia.

Dar, ajuns în Australia își schimbă pentru ultima oară numele, în Nicholas Sims, și în câțiva ani primește cetățenia australiană.

Continuă cariera de antrenor și conduce echipele de imigranți unguri și polonezi, dar nu are foarte mare succes așa că renunță definitiv la activitatea de antrenoriat ca să se apuce de adevărata lui pasiune, jocurile de noroc. 😀

Își deschide propriul cazino, Club 33 și devine jucător profesionist de poker în Australia.

Moare pe 1 ianuarie 1978 în urma unui atac de cord, făcând ceea ce-i plăcea, jucând cărți într-un club din Sidney.

Ce a lăsat în urmă Nicolae Simatoc a fost o carieră impresionantă, acesta reușind să joace peste 200 de meciuri oficiale, un număr destul de mare pentru acea perioadă măcinată de conflicte.

Să înscrie 20 de goluri, ar fi înscris probabil mai multe dacă juca pe postul de atacant

Și să joace 8 meciuri pentru naționala României, probabil că ar fi prins mai multe dacă nu i s-ar fi retras cetățenia.

Să nu uităm și de palmaresul său impresionant cu echipele de club, 2 titluri de campion național în Ungaria și Spania, 4 titluri de vicecampion, 2 în România, unul în Ungaria și unul în Italia, 2 Cupe al Spaniei și  Cupă Latină cu Barcelona.

Cu siguranță că dacă nu ar fi avut ghinionul să profeseze în perioada celui de-al doilea Război Mondial, ar fi reușit să aibă performanțe mult mai mari de atât, dar chiar și așa, destul de impresionant!

V-am țucat! :*

Publicat de

Travel with Matei îți prezintă lucrurile dintr-o perspectivă diferită, prin ochii unui ghid de turism care adoră să călătorească!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.