Ghidul de turism este la fel de bun ca documentarea pe care o face, motiv pentru care m-am gândit să dau o mână de ajutor și să postez aici, pe blog, o parte din informațiile pe care am reușit să le strâng cu timpul. Spor la documentare!

ABONEAZĂ-TE PE CANALUL DE YOUTUBE AICI!

Poți să mai citești și poveștile lui: JULIUS POPPER / TERENTE / NICOLAE SIMATOC / VIORICA AGARICI / SPIRU PRASIN / PENEȘ CURCANUL / IERONIM BUDAC / EDWARD G. ROBINSON / PAZVANTE CHIORUL / VERA RENCZI / IULIU BARATKY / MARIA FILOTTI / DUMITRU DAN / BÂZU CANTACUZINO / TANTI MIȚA BICICLISTA / IANCU JIANU / CONSTANTIN HUMIS / NADIA GRAY / ELISABETA POLIHRONIADE / BARBU ȘTIRBEY / NICOLAE MILESCU SPĂTARUL / VLAD ȚEPEȘ / BAZIL ASSAN / VERA ATKINS / IULIU BODOLA / GAVRIL CIOBANU / GEORGE POMUȚ / ALICE COCEA

PAPURĂ VODĂ CHIAR A EXISTAT! CINE A FOST EL CU ADEVĂRAT? // Ep. 23

S-a născut în anul 1641 la Iași, iar părinții lui au fost Vasile Lupu și Doamna Ecaterina.

A avut și o soră, pe domnița Ruxandra, care a fost sursa de inspirație pentru mai mulți autori de-a lungul timpului, cum ar fi Gheorghe Asachi, B.P. Hașdeu sau Mihail Sadoveanu. Dar despre ea vom discuta mai multe într-un video viitor.

Ștefăniță învață de mic la Școala Domnească de la Biserica Trei Ierarhi din Iași, înființată chiar de tatăl său.

Apoi este trimis în Istanbul să studieze la Marea Școală a Patriarhiei, cel mai mare centru universitar din sud-estul Europei.

Alături de el va fi trimis cu bursă domnească și viitorul Mare Spătar și învățat al Europei, Milescu Spătarul.

La întoarcere va fi martorul înlăturării lui Vasile Lupu de la tron de către logofătul Gheorghe Ștefan, care-l trădează pe domnitor.

Din păcate pentru Ștefăniță, este întemnițat de către Gheorghe Ștefan în fortăreața de la Buciulești-Bistrița, împreună cu mama și sora lui.

După 5 ani de încarcerare, va fi în sfârșit eliberat la insistențele tatălui său, exilat în Istanbul.

Tot la insistențele lui Vasile Lupu, Înalta Poartă hotărăște să-l pună și domnitor în Moldova în anul 1659, la vârsta de doar 18 ani.

Intră în Iași însoțit de o armată de tătari și albanezi, pusă la dispoziție de otomani.

Imediat după sosire, trimite un sol la Poartă pentru a anunța că a ocupat tronul fără absolut nicio rezistență din partea nimănui.

Deși era firav la corp din cauza anilor de încarcerare, motiv pentru care primise de la popor și porecla de Ștefăniță Slăbănogul avea, totuși, avantajul că era școlit și foarte inteligent.

Îl avea și pe tatăl său care-l susținea  pe post de capuchehaie (ambasador) în Istanbul și se simțea mai mult decât pregătit să facă față responsabilităților de voievod al Moldovei.

Doar că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, dacă tot discutăm despre vorbe din popor.

La urcarea pe tron, Ștefăniță se confruntă cu o situație economică foarte precară în Moldova.

Anii de hărțuieli militare pentru tron după plecarea lui Vasile Lupu, raidurile turco-tătare tot mai dese și o secetă profundă au făcut ca populația Moldovei să sufere de sărăcie și foame.

Pe lângă asta, în anul venirii la tron a lui Ștefăniță a avut loc și o invazie de lăcuste pe terenurile agricole și a început și o epidemie de ciumă în Iași, care decima populația.

Se spune că sărăcia era atât de mare încât oamenii își vindeau copiii la boieri ca să le salveze viețile.

Putem spune că tânărul domnitor avea multe lucruri de rezolvat.

Așa că, la câteva zile după înscăunare poruncește pârcălabilor, aprozilor și tuturor funcționarilor din stat al căror denumiri sunt prea complicate să le mai menționez, să scutească provizoriu plata de impozite pentru întreaga populație a țării.

Apoi, se apucă de lucrările de refacere a Mănăstirii Golia, pe care le începuse tatăl său înainte să fie exilat.

De asemenea, iartă de dări și impozite toate mănăstirile și bisericile din ținut, ceea ce i-a adus apreciere chiar și la Constantinopol.

Pe plan extern a făcut tot posibilul să păstreze relații bune cu toți vecinii Moldovei, inclusiv Transilvania, Țara Românească și Polonia, pentru a evita orice raid militar în teritoriul țării.

S-a implicat foarte puțin în conflicte militare.

O făcea doar atunci când Înalta Poartă, prin vizirul Koprulu Mehmed Pașa, îi poruncea.

Cum a fost cazul când a participat cu un contingent militar moldovenesc la înlăturarea de la tronul Țării Românești a domnitorului Radu Mihnea.

Cu tot efortul pe care îl depusese și cu toate intențiile bune pe care le avusese, populația Moldovei suferea în continuare de foamete.

Lucrurile erau atât de grave încât din lipsă de bani sau produse alimentare, oamenii se hrăneau cu scoarță de copac sau papură măcinată în loc de pâine.

Din acest motiv, populația a început să-l numească pe tânărul domnitor Papură Vodă, pentru că din cauza lui erau nevoiți să mănânce papură la cât de săraci erau.

Dovada acestei întâmplări stă și în scrierea din Letopisețul Moldovei a cronicarului Miron Costin, care a fost și martor ocular la evenimentele petrecute în acei ani. În lucrare se menționează pentru prima oară porecla de Papură Vodă atribuită lui Ștefăniță Lupu de către moldovenii de rând.

Domnitorul începea să piardă încrederea poporului său și lucrurile încep să ia o turnură și mai proastă pentru el în curând.

În vara anului 1660 poruncește să fie atacat orașul cazac Raszkow unde locuia sora lui Ruxandra.

Ștefăniță bănuia că este ținută prizonieră de cumnatul ei după ce soțul ei ar fi murit.

Alte surse, în schimb, spun că Ruxandra ar fi refuzat să se întoarcă înapoi în Iași după moartea soțului, la solicitările tatălui și fratelui ei. Motiv pentru care s-au gândit să o aducă înapoi cu forța.

Rezultatul campaniei a fost unul dezastruos.

Pe lângă faptul că nu a reușit să o elibereze pe sora lui, ca răzbunare, cazacii îl pun domnitor pe Constantin Șerban.

Ștefăniță se vede nevoit să se întoarcă înapoi în capitală pentru a-și recupera tronul, ceea ce și face după ce îl învinge pe Șerban în lupta din Tătărași, azi un cartier al Iașiului.

Întors înapoi după doar o lună de domnie a lui Constantin Șerban, se lovește de o altă tentativă de uzurpare.

Convins de boierii săi că fostul lui coleg de școală, Nicolae Milescu Spătarul complotează să-l detroneze, decide să-l pedepsească pe spătar.

Îi crestează cartilajul dintre cele 2 nări și ca măsură suplimentară de precauție îl exilează din Moldova.

După acest eveniment, Ștefăniță va merge în Tighina unde îi va ajuta pe turci și tătari să construiască o cetate de apărare împotriva cazacilor.

Acolo se îmbolnăvește de febră tifoidă și pe 26 Septembrie 1661, la vârsta de numai 20 ani moare.

Bine, unele surse spun că ar fi fost otrăvit într-un complot al boierilor care doreau să scape de el, aceiași boieri care l-au mințit că Milescu voia să-l detroneze. Cum s-ar spune în popor, ferește-te de prieteni că de dușmani ai tu grijă.

Din păcate pentru el, Ștefăniță Lupu n-a avut suficient timp la dispoziție să demonstreze că poate fi un conducător de țară bun pentru poporul său.

A trăit într-o perioadă de instabilitate politică și socială fără precedent până în acel moment pentru Moldova, iar populația îl va ține minte din acel moment drept Papură Vodă, domnitorul pe vremea căruia lucrurile mergeau într-atât de prost încât erai nevoit să mănânci papură ca să supraviețuiești.

Așa că, de fiecare dată când mai auziți expresia „În Țara lui Papură Vodă” să vă amintiți cine a încercat el să fie și ce a rămas de fapt în istorie.

Bine, acum dacă este să fiu sincer, mai există și o altă teorie care face referire la originea acestei expresii și care nu are legătură cu Ștefăniță Lupu sau Moldova. Vreți să vi-o spun? Hai bine, pentru că ați rezistat până aici și pentru că vă îndrăgesc atât de mult o să vă zic și despre asta.

La începutul secolului al XVIII-lea, Oltenia ajunge sub ocupația Imperiului Austro-Ungar.

Domnitorul Țării Românești de atunci, Nicolae Mavrocordat, nu are nicio reacție, iar poporul se revoltă.

Din ce în ce mai mulți tineri din Oltenia devin haiduci și atacă toate caravanele încărcate cu biruri, taxe și aur care mergeau către Viena.

Depășiți de situație, austriecii decid că este nevoie să angajeze niște mercenari care să-i ajute să păstreze controlul și autoritatea.

La conducerea mercenarilor îl numesc pe Neagu Papură.

Fiindcă era un fost haiduc decide să mimeze munca și să închidă ochii la jafurile făcute de foștii săi colegi.

Ba mai mult de atât, folosește banii primiți de la austrieci ca să finanțeze raidurile haiducilor.

Practic, în „Țara lui Papură Vodă” legile erau doar de formă și fiecare era liber să fure cât voia.

Deși existența lui Neagu nu a fost niciodată confirmată cu surse clare, mulți istorici îl consideră ca fiind cel de la care a pornit expresia.

Eu, personal, o să-l consider în continuare doar pe Ștefăniță Lupu unicul Papură!

V-am țucat! :*